Ce îi așteaptă pe decreței la pensie. Datele care arată dificultățile cu care se confruntă vârstnicii
- Mădălina Sfrijan
- 9 noiembrie 2026, 22:39
imbatranire. Sursa foto: Freepik
Generația decrețeilor se apropie de vârsta pensionării, într-o perioadă în care România se confruntă cu o populație tot mai îmbătrânită și cu dificultăți în asigurarea serviciilor de care au nevoie persoanele vârstnice. Un sondaj CURS scoate la iveală problemele cu care se confruntă seniorii, de la lipsurile financiare până la singurătate și accesul redus la servicii medicale.
Decrețeii ies la pensie, iar problemele se adâncesc. Câți vârstnici trăiesc singuri
Potrivit cercetării, 61% dintre românii cu vârste de peste 60 de ani spun că se simt singuri. Situația este cu atât mai dificilă cu cât aproape trei din zece vârstnici locuiesc fără alte persoane, iar legătura cu familia este, pentru mulți dintre ei, tot mai rară.
Datele sondajului arată că 29% dintre seniori trăiesc singuri. În plus, jumătate dintre cei 1.500 de respondenți au declarat că vorbesc rar cu membrii familiei, fie față în față, fie la telefon.

Pensionari. Sursa foto: Freepik
Adrian Streinu-Cercel: „Îmbătrânirea este o chestie fiziologică, nu-i o boală”
Problemele persoanelor vârstnice au fost aduse în discuție și de Adrian Streinu-Cercel, președintele comisiei pentru sănătate de la Senat. Acesta a vorbit despre procesul de îmbătrânire și despre posibilitatea ca seniorii să rămână activi și după atingerea vârstei de pensionare.
„Îmbătrânirea este o chestie fiziologică, nu-i o boală. De aici și conceptul de îmbătrânire activă, poți să muncești cât vrei. Și mai știu ceva: cum îți așterni, așa dormi”, a declarat Adrian Streinu-Cercel.
Doar 1% dintre vârstnici au beneficiat de servicii medicale de specialitate gratuite
Accesul la serviciile medicale reprezintă o altă problemă pentru populația vârstnică. Deși există servicii de specialitate gratuite pentru persoanele de peste 60 de ani, în anumite condiții, numărul celor care ajung să le folosească este foarte mic.
Directorul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate a anunțat luni că numai 1% dintre vârstnici au beneficiat de astfel de servicii într-un interval de un an. Mai mult, în patru județe din România nu a fost înregistrat niciun beneficiar pe durata aceleiași perioade.
Una dintre explicațiile acestei situații este lipsa informării, dar și absența sprijinului din partea familiei. Mulți dintre copiii și apropiații seniorilor locuiesc în străinătate, iar persoanele în vârstă rămân fără ajutorul necesar pentru a afla ce servicii medicale le sunt disponibile și cum pot avea acces la ele.
Iulian Pleșcan, directorul ECHO Elderly Care, a atras atenția asupra izolării cu care se confruntă tot mai mulți bătrâni.
„Seniorii noștri și seniorii români în momentul ăsta sunt singuri, se simt singuri, nu mai au ajutor de la cei care ar putea să-i învețe că ar putea beneficia de astfel de servicii. Nu mai avem nici aparținătorii lor în țară, de cele mai multe ori sunt plecați din țară și atunci această singurătate s-a transformat într-o izolare completă. Izolare care de multe ori se traduce inclusiv prin lipsa de informare la ce servicii pot beneficia”, a declarat Iulian Pleșcan, directorul ECHO Elderly Care.