Sergenții majori mesianici, categorie inspirat definită de Ion Cristoiu pentru a descrie grupul de indivizi care au conceput și pus în aplicare un sistem menit să facă dosare și să obțină sentințe înainte de orice judecată și în afara sau adăugând la lege, nu reprezintă o categorie nouă în istoria României. Am găsit recent un exemplu dintr-o perioadă nu foarte îndepărtată.

Citiți și gândiți-vă cine ar putea fi autorul acestui mănunchi de „cugetări”: „Dar oricine se mai lasă corupt trebuie să fie împușcat. Nu trebuie să dăm înapoi în fața pedepsei cu moartea, când este vorba de aia de a eradica o epidemie. Dacă risc să fiu ucis, își spune astăzi funcționarul, atunci prefer să nu am nimic de-a face cu statul; și pleacă, lăsând locul oamenilor cinstiți. Evident, va trebui ca ofițerii să nu mai fie forțați să aibă și alte activități. Pentru a putea începe să asanăm profesiunile civile, aparatul statului să fie curat: o armată, o poliție și administrație incoruptibile și limitate ca număr. Înainte de orice să-i eliminăm pe evrei. Altfel, nu vom putea reuși să asanăm un stat corupt.”

Dacă nu v-ați dat seama, este părerea lui Adolf Hitler despre România lui Ion Antonescu. După cum vedeți și atunci România era considerată un stat corupt, venea după regimul lui Carol al II-lea, dar și înainte se vorbea despre corupția liberalilor, sau a țărăniștilor. Ca să nu vă mai amintesc de începuturile regimului comunist din România, unde cuplul Ana Pauker-Teohari Georgescu reprezenta un precursor istoric al Binomului Coldea-Kovesi.

Am recitit recent editorialul din „Scânteia” al lui Silviu Brucan, iulie 1947, „Cărțile au fost date pe față”, dedicat încercării bandei de fruntași național-țărăniști, care a încercat să fugă peste hotare, „poporul muncitor fiind satisfăcut de faptul că planurile criminale îndreptate împotriva țării, împotriva poporului român, a regimului său democrat, au fost date peste cap de vigilenți ai organelor de stat”.

Retorica generalului Florian Coldea care a început prin a nega înainte de desecretizarea protocolului SRI-Ministerul Public existența unui stat paralel - „S-a vorbit și de sintagmele cu care azi e redefinit statul, de unele voci. Am precizat că eu nu înțeleg sintagma, dar mă pot referi doar la statul vertical pe care l-am servit, în care s-au făcut eforturi deosebite pentru consolidarea legii” - până la amenințarea evidentă a celor care au îndrăznit să aducă la lumină construcția sa mesianică - „Din această perspectivă constat cu îngrijorare că unii, în mod vizibil practică astăzi acelaşi lucru cu interesele statului român. O fac la vedere, extrem de vocal şi fără pic de ruşine. Ba mai mult par să-şi facă un titlu de glorie din asta, afectând institu- ţii fundamentale şi capacităţi democratice de apărare a statului român. Poate ar fi bine cu toţii să reflectăm la acest episod biblic şi astfel de personaje”, ne arată același tip de gândire. În care Legea este doar un cadru elastic care poate cuprinde derapajele și ilegalitățile instituțiilor de forță. În care drepturile și libertățile cetățenilor trebuie lăsate în suspensie pentru că este nevoie de Forță, nu de Legalitate.

Unde trebuie căutat elementul de legătură între toate aceste exemple? Ideea că viziunea Lor, a sergenților mesianici, asupra viitorului României este singura corectă și că trebuie aplicată cu maximă urgență pentru că România trece printr-un moment istoric.

Numai că de fiecare dată era un moment istoric. Eram aliații Germaniei hitleriste, ai Rusiei staliniste, sau ai Bruxellesului, NATO și UE. De fiecare dată un grup de sergenți mesianici știa ceea ce trebuia făcut! Și puneau democrația între paranteze.

Democrația nu reprezintă un sistem perfect, asta se știe de când lumea, dar modul în care, sub această umbrelă, un grup de reprezentanți ai Statului a creat un sistem de justiție paralel, nu ajută în consolidarea credinței oamenilor că acesta este drumul pe care trebuie mers în continuare. Unii agită ideea că România se îndreaptă spre exemplul Poloniei și al Ungariei, fără să înțeleagă că numai o transparență deplină și asumarea greșelilor grave din ultimii 13 ani reprezintă baza unui proiect de țară cu șanse de reușită.

Rămânerea în zona negării evidențelor și a dovezilor publice, subminarea instituțiilor importante ale Statului, de la Parlament la Curtea Constituțională, trecând prin Președinția României, nu va aduce decât mai multă confuzie și dezamăgire în societate. Iar rezultatul este previzibil.