Reprezentanții USR au votat. Elena Lasconi rămâne fără finanțare
- Mădălina Sfrijan
- 10 aprilie 2025, 20:12
Elena Lasconi. Sursa foto Inquam Photo/OctavGaneaReprezentanții USR au votat în favoarea susținerii lui Nicușor Dan la alegerile prezidențiale. Din totalul celor 225 de membri prezenți, 168 au votat pentru sprijinirea lui Nicușor Dan, iar 7 s-au abținut. Prin urmare, Elena Lasconi va rămâne fără finanțare pentru campania electorală.
Elena Lasconi, scoasă din calculele liderilor USR
Ca urmare a acestei decizii, USR va întrerupe finanțarea campaniei Elenei Lasconi și își va redirecționa toate resursele către susținerea fostului lider al partidului.
„Nu este o decizie ușoară, dar este sinceră pentru cei care își pun încrederea în partidul USR. Nu vrem să ducem o campanie mincinoasă. Nu vrem să vă spunem că Elena Lasconi ajunge în turul doi. Nicușor Dan este persoana care poate ajunge în turul doi”, a declarat Dominic Fritz.
Nu renunță la cursa alegerilor
În urma scandalului izbucnit în interiorul partidului, șefa USR a declarat că nu se va retrage din cursă.
„Eu știu că dreptatea este de partea mea și îi voi da în judecată pe cei care încearcă să facă un mare abuz doar ca să-și asigure un viitor călduț! O gașcă din USR a ajuns să încerce sa mă elimine, după ce am fost validată de Congres, în plin proces electoral, fără nicio decizie a unei autorități competente”, a declarat ea.
De asemenea, Elena Lasconi a precizat că este victima unui abuz.
„Este o execuție politică ascunsă sub un formalism de partid, dar care, în esență, nu are nici legitimitate, nici temei legal. ABUZ, despre asta vorbim”, a adăugat ea.
Elena Lasconi, despre decizia liderilor USR
Potrivit acesteia, ședința Comitetului Politic al USR nu are valoare juridică, iar hotărârea adoptată în acest context nu ar fi nelegală.
„Orice manevră de a pretinde luarea unei așa-numite decizii ar fi ilegală, fără greutate juridică. Este doar o încercare de a manipula percepții. Un abuz făcut cu metodele bolșevice. Vorbim despre o epurare politică în sensul strict: o persoană validată democratic este eliminată, fără explicații”, a mai spus șefa USR.