rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Rusia Gate din SUA va împinge România să fie și mai maidaneză cu Federația Rusă. România lui Cristoiu

Rusia Gate din SUA va împinge România să fie și mai maidaneză cu Federația Rusă. România lui Cristoiu

Vineri, 1 decembrie 2017. Toate agențiile de presă la nivel de planetă difuzează, în regim de Breaking News, această știre: „Michael Flynn, fostul consilier pe probleme de securitate naţională al...

ACUZAȚII GRAVE! Eurodeputat, acuzat de SPIONAJ împotriva INSTITUȚIILOR EUROPENE, în favoarea Rusiei

ACUZAȚII GRAVE! Eurodeputat, acuzat de SPIONAJ împotriva INSTITUȚIILOR EUROPENE, în favoarea Rusiei

Acuzații extrem de grave la adresa unui eurodeputat ungar. Bela Kovacs a fost pus sub acuzare pentru spionaj în favoarea Rusiei. Parchetul ungar l-a trimis pe Kovacs în judecată pentru...

ANUNŢ-“SURPRIZĂ” al lui Vladimir PUTIN

ANUNŢ-“SURPRIZĂ” al lui Vladimir PUTIN

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri că va candida pentru un al patrulea mandat la alegerile prezidenţiale care se vor defăşura anul viitor în luna martie. 'Îmi anunţ candidatura...

Fost ambasador în Federaţia Rusă, RUPE TĂCEREA

Fost ambasador în Federaţia Rusă, RUPE TĂCEREA

Fostul ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă, ex-premierul, Dumitru Braghiş, nu a aflat nici până astăzi de ce a fost retras din funcţia de ambasador la Moscova. Deşi a...

O SINGURĂ PROPOZIŢIE. Care a fost mesajul Ambasadei Rusiei pentru Familia Regală a României? News alert!

O SINGURĂ PROPOZIŢIE. Care a fost mesajul Ambasadei Rusiei pentru Familia Regală a României? News alert!

Ambasada Rusiei la București transmite, cu ocazia trecerii în neființă a Regelui Mihai, că suveranul a intrat în istorie ca un curajos om de stat, prin faptul că şi-a condus...

Rusia se înarmează zdravăn. Marina militară rusă a început fabricarea a peste 50 de nave în anul 2017

Rusia se înarmează zdravăn. Marina militară rusă a început fabricarea a peste 50 de nave în anul 2017

Marina militară rusă a lansat anul acesta comenzi pentru 53 de nave militare, a declarat marți Ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Shoigu. "Lucrările în curs de desfășurare în anul 2017...

Ministerul JUSTIŢIEI consideră că Radio Europa Liberă și Vocea Americii sunt „medii străine care acționează ca agenți străini”

Ministerul JUSTIŢIEI consideră că Radio Europa Liberă și Vocea Americii sunt „medii străine care acționează ca agenți străini”

Una din metodele de a reprima presa liberă este şi acesta, practicată de autorităţile de la Kremlin, prin vocea celor de la ministerul de Justiție, care afirmă faptul că postul...

Rusia, DECLARAȚIE de RĂZBOI presei americane. Decizia Kremlinului care VA STÂRNI FURIA Washingtonului

Rusia, DECLARAȚIE de RĂZBOI presei americane. Decizia Kremlinului care VA STÂRNI FURIA Washingtonului

Vocea Americii și Europa Liberă/Libertatea au fost declarate „agenți străini” de autoritățile de la Moscova, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Justiției. Nouă entități media americane au fost clasate ca...

Ambasadorul Jon Huntsman EXPLICĂ motivele RĂCIRII relațiilor dintre Rusia și SUA

Ambasadorul Jon Huntsman EXPLICĂ motivele RĂCIRII relațiilor dintre Rusia și SUA

Ambasadorul la Moscova, Jon Huntsman, a făcut câteva declaraţii pentru presa rusească unde explică motivele răcirii relaţiilor între Kremlin şi Casa Albă. Cum era şi de aşteptat principalul motiv a...

SUA îi dau o VESTE proastă RUSIEI lui Putin

SUA îi dau o VESTE proastă RUSIEI lui Putin

SUA vor ridica sancţiunile impuse Rusiei doar după soluţionarea problemei ucrainene , a declarat ambasadorul american în Federaţia Rusă, John Huntsman. "Au fost impuse multe sancţiuni nu numai de către...

Ancheta privind implicarea Rusiei în campania din SUA, tot mai aproape de Casa Albă

Ancheta privind implicarea Rusiei în campania din SUA, tot mai aproape de Casa Albă

Fostul consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, Michael Flynn, a recunoscut că a mințit anchetatorii FBI în legătură cu întâlnirile sale cu ambasadorul rus în Statele Unite Michael...

Patriarhii Daniel și Kiril s-au înțeles pe o temă care îi frământă pe milioane de români

Patriarhii Daniel și Kiril s-au înțeles pe o temă care îi frământă pe milioane de români

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, este la Moscova, în cadrul unei vizite prilejuite de împlinirea a 100 de ani de la restabilirea patriarhatului în Biserica Ortodoxă Rusă. Vizita...

Rusia se pregăteşte de un război între SUA şi Coreea de Nord

Rusia se pregăteşte de un război între SUA şi Coreea de Nord

Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei a evaluat potențialele pericole ale activității nucleare a Coreei de Nord pentru Rusia, în cazul în care războiul cuvintelor dintre Phenian și Washington degenerează...

LEGĂTURILE LUI ION ILIESCU CU RUŞII, dovedite. Dezvăluiri istorice despre FIRUL ROŞU CU MOSCOVA la şedinţele FSN

LEGĂTURILE LUI ION ILIESCU CU RUŞII, dovedite. Dezvăluiri istorice despre FIRUL ROŞU CU MOSCOVA la şedinţele FSN

Legăturile strânse cu rușii ale primului președinte postrevoluționar al României, depășesc, în sfârșit, zona prepuspunerilor. Toate sunt dodedite de afirmațiile Doinei Cornea, consemnate de istoricul clujean Cornel Jurju în cartea...

Anunțul care VA SCHIMBA ISTORIA! Kim Jong-un este dispus să negocieze cu Donald Trump? Pionul PRINCIPAL dintre cele două țări

Anunțul care VA SCHIMBA ISTORIA! Kim Jong-un este dispus să negocieze cu Donald Trump? Pionul PRINCIPAL dintre cele două țări

Coreea de Nord este dispusă să pună capăt crizei armelor nucleare, printr-o negociere cu SUA, atât timp cât la negocieri va participa și Rusia, a declarat un om foarte important...

Michael Flynn RECUNOAȘTE TOT. A fost pus de Trump să facă o înțelegere cu Rusia

Michael Flynn RECUNOAȘTE TOT. A fost pus de Trump să facă o înțelegere cu Rusia

Michael Flynn, fostul consilier pe probleme de securitate națională al Statelor Unite ale Americii, susține că Donald Trump i-a cerut să stabilească contacte cu rușii pe când actualul lider al...

A început vizita oficială a lui PF Daniel la Moscova. Ce are în program Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

A început vizita oficială a lui PF Daniel la Moscova. Ce are în program Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Patriarhul Daniel a început, astăzi, vizita la Moscova, fiind invitat de patriarhul Rusiei Kiril. Patriarhul României se află la Moscova cu prilejul festivităților organizate la împlinirea a 100 de ani...

Ce regreta SOCRUL lui Mircea DINESCU că nu ADUCEM din RUSIA în ROMÂNIA după victoria lui PUTIN

Ce regreta SOCRUL lui Mircea DINESCU că nu ADUCEM din RUSIA în ROMÂNIA după victoria lui PUTIN

Vladimir Putin și partidul său, "Rusia Unită", câștigau alegerile din Rusia într-un mod care a stârnit îngrijorări în lumea democratică. SUA, NATO, UE, OSCE și Consiliul Europei au contestat rezultatul...

Ruperea României de Rusia. Mărturia ambasadorului american

Ruperea României de Rusia. Mărturia ambasadorului american

Din 1944 până-n zilele noastre, apropierea sau îndepărtarea oficialilor români de Marele Urs de la Răsărit a fost tema predilectă a interesului american pentru aceste meleaguri. Fie că vânau semne...

N-avem treabă prin Rusia și nici nouă nu pare că ne mai pasă

N-avem treabă prin Rusia și nici nouă nu pare că ne mai pasă

S-a stabilit, vineri, componența grupelor Campionatului Mondial din Rusia. La tragerea la sorți de la Kremlin, lume bună: Pele, Maradona, Gullit sau Blanc. Am privit ceremonia cu detașarea suporterului a...