Erdogan îşi consolidează puterea personală, Iranul îşi extinde influenţa până la Mediterana, Rusia domină întregul Orient Mijlociu, dar Trump dă înapoi.

Preşedintele Turciei a surprins miercuri scena politică regională şi pieţele financiare cu anunţul său de organizare a alegerilor anticipate Cum starea de urgenţă a fost prelungită recent în Turcia pentru încă trei luni, ceea ce dă poliţiei şi justiţiei puterea de a continua să aresteze opozanţi sub pretextul că pun la cale răsturnarea regimului, rezultatul alegerilor nu reprezintă un mister pentru nimeni: Erdogan îşi va consolida şi mai mult puterea personală, într-o ţară care era, până de curând, singura democraţie din zonă.

În urma anunţului alegerilor anticipate, lira turcească s-a apreciat puternic, ajungând de la 5,08 lire pentru un euro, la mai puţin de 5 pentru un euro, în acea zi. În Orientul Mijlociu, banii curg în direcţia puterii politice, iar Erdogan a ieşit din degringolada siriană ca un co-hegemon al regiunii, alături de Iran, cu Rusia acţionând ca arbitru între cele două puteri, arată o analiză Asia Times.

Lovitura cu rachete de vinerea trecută lansată de Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa asupra Siriei a avut rolul unei diversiuni mărunte de la principalul eveniment de pe teren: America are de gând să-şi retragă micul contingent de forţe speciale din Siria şi şi-a sacrificat foştii aliaţi kurzi pentru a calma Turcia.

Atacul împotriva instalaţiilor siriene a fost o manevră a Americii pentru a-şi salva reputaţia, deturnând atenţia de la ruşinoasa sa retragere din regiune.

Deşi Washingtonul şi-a făcut cunoscută intenţia de a exercita presiuni asupra Iranului, împărţirea de facto a Siriei între Iran şi Turcia lasă regimul ayatollahilor într-o poziţie mai puternică. Ceea ce, arată analiza citată, sporeşte probabilitatea unui război între Israel şi Iran.

Alegerile anticipate din iunie, faţă de noiembrie, când erau programate în mod normal, vor da aproape cu certitudine lui Erdogan un mandat de a conduce ţara singur, după referendumul de modificare a Constituţiei din aprilie 2017. Toată puterea va fi concentrală la Preşedinţia Turciei, postul de Prim-Ministru va fi eliminat, iar puterile Parlamentului vor fi substanţial reduse.

Erdogan a declarat: „A devenit o necesitate pentru Turcia să surmonteze incertitudinile cât mai repede cu putinţă pe fondul evoluţiilor istorice care se petrec în regiunea noastră, ca şi operaţiunea transfrontalieră pe care o derulăm în Siria.”

Statele Unite i-au înarmat şi antrenat pe kurzi, care s-au dovedit forţa terestră cea mai eficientă împotriva ISIS, dar ameninţarea Turciei că părăseşte NATO a convins Washingtonul să-i abandoneze pe kurzi şi să permită armatei turce să invadeze nordul Siriei şi să-i alunge pe kurzi din poziţiile cheie ale zonei.

„Nimeni nu vrea să fie cel care a pierdut Turcia”, a remarcat un oficial de la Casa Albă.

Cu doar o săptămână în urmă, Erdogan părea în dificultate, cu lira turcească prăbuşită la cele mai mici valori istorice faţă euro şi dolar, constată Asia Times. Acţiunile turce au căzut puternic, căci costul serviciului datoriei externe de 220 de miliarde de dolari creşte pe măsură ce valoarea monedei locale scade.

Turcia depinde masiv de fluxurile monetare pe termen scurt ale investitorilor străini, inclusiv de împrumuturile interbancare ale băncilor din Golf.

Arabia Saudită vrea să limiteze influenţa Iranului în Siria – Riadul a evocat chiar posibilitatea (destul de improbabilă, totuşi) de a trimite propriile sale trupe în ţara lui Assad, şi nu are la cine să apeleze, cu excepţia Ankarei, pentru a-şi exercita influenţa în Levant. De aceea, va trebui să plătească pentru acest privilegiu, sprijinind financiar Turcia, al cărei deficit de cont curent se situează în prezent la 5-6% din PIB.

La rândul său, Turcia a oferit un sprijin financiar monedei naţionale iraniene, aflate în criză, sub forma unui nou vehicul de finanţare comercială, denominat în lira turcească şi în rialul iranian, în loc de dolari sau euro.

Banca Centrală a Iranului a anunţat că va emite prima scrisoare de credit pentru a finanţa comerţul bilateral în monede locale, după ce cele două ţări au convenit asupra unei linii de creditare în riali şi lire.

Sancţiunile împotriva Iranului îi restrâng accesul la sistemul bancar global, dar noul acord cu Turcia îi oferă un „tampon”: Turcia poate folosi valutele forte pentru a importa mărfuri dorite de Iran, şi le poate reexporta în Iran în moneda locală, cu care va plăti în schimb importurile sale de energie din Iran.

Impactul scrisorii de credit în moneda locală nu va fi prea mare, dar importanţa sa este mai degrabă simbolică. Băncile turce au ajutat Iranul să ocolească sancţiunile timp de ani de zile, inclusiv un miliard de dolari din venituri obţinute prin vânzarea petrolului, spălaţi prin intermediul băncii turce de stat Halkbank.

Justiţia americană a condamnat în luna ianuarie un director al Halkbank, dar Erdogan se simte suficient de puternic pentru a pentru a oferi un sprijin financiar deschis regimului de la Teheran, explică analiza Asia Times.

Fără forţe aliate în teren, Washingtonul nu are nici un cuvânt de spus în Siria şi şi-a redus influenţa asupra Iranului. Noul consilier pentru securitate naţională al lui Trump, John Bolton, care a fost instalat pe 9 aprilie, a făcut apel la o schimbare de regim în Iran.

Obiectiv vorbind, Iranul este „copt” pentru o schimbare de regim: moneda sa s-a prăbuşit, sistemul său financiar este în haos, iar grupuri importante din conducerea islamistă au ieşit în stradă pentru a protesta alături de populaţie, faţă de condiţiile precare de viaţă.

Însă corpul Gardienilor Revoluţiei constituie un stat în stat, cu acces discreţionar la resursele economice şi deţine propriul său imperiu financiar. Nimic altceva decât o umilire a Gardienilor Revoluţiei ar putea zgâlţâi regimul, iar aceştia sunt mai puternici ca oricând.

Angelo Codevilla, un important oficial din comunitatea de informaţii, în timpul lui Ronald Reagan, avertiza într-un articol publicat miercuri pe site-ul conservator American Greatness:

„Iranul este principalul beneficiar al ultimelor etape ale războiului civil sirian. Reducând Irakul dominat de şiiţi la statutul de satelit, făcând practic acelaşi lucru cu Libanul, prin intermediul Hezbollahului şiit, şi fiind acum executorul protectoratului Rusiei asupra rămăşiţelor Alawite în Siria, el este angajat în manevre faţă de Turcia şi de kurzi pentru a-şi securiza ultima verigă a puterii sale din Asia Centrală şi până la Mediterana. În parte, graţie resurselor pe care Republica Islamică le-a câştigat din acordul nuclear cu administraţia Obama, influenţa şi forţa militară crescânde ale Iranului grevează asupra tuturor intereselor americane şi ameninţă un posibil război cu Israelul, susceptibil să implice şi America. Cu toate acestea, politica externă americană, din deferenţă faţă de Germania, Franţa, Marea Britania, şi din interese domestice, continuă acordul, întărind forţa Iranului. Dar bombardarea unor clădiri din Damasc îi dă Washingtonului o senzaţie plăcută.”

Codevilla îşi exprimă scepticismul în legătură cu provenienţa recentului atac cu arme chimice în oraşul sirian Douma, dacă într-adevăr a existat un astfel de atac. El spune:

„A doua zi după loviturile tardive, oficialii americani s-au felicitat pentru că au „transmis un semnal”. Acest semnal, totuşi, era total lipsit de seriozitate. Adevăratele sancţiuni nu au nevoie de tapaj mediatic. Pentru a înceta să ne facem rău, ar fi mai uşor să nu mai tratăm Turcia ca pe un aliat, în vorbe şi fapte, câtă vreme este condusă de Erdogan (...) Poporul kurd, care trăieşte de la platoul mediteranean până la platoul israelian, rămâne singurul aliat strategic al Americii, la est de Israel.”

Israelul se confruntă acum cu riscul ca Iranul să-şi stabilească o frontieră de facto cu statul evreu, o eventualitate pe care guvernul israelian a declarat că nu o va accepta. Aliatul şi „mandatarul” Iranului, Hezbollah, dispune de un arsenal de peste 100.000 de rachete îndreptate către Israel, însă miliţia şiită este vulnerabilă în faţa unui contraatac masiv israelian.

Dacă militarii iranieni ocupă Siria, aproape de frontiera cu Israelul, statului evreu i-ar fi mult mai greu să răspundă unui atac cu rachete, care i-ar măcina puterile.

Israelul şi Iranul sunt deja angajate într-un fel de război de mică intensitate. Wall Street Journal scria pe 17 aprilie că avioanele de luptă israeliene au lovit o baterie antiaeriană iraniană din Siria, pentru a împiedica Iranul să-i restrângă libertatea de mişcare în spaţiul aerian sirian.

„Iranul a ameninţat să riposteze la acţiunile Israelului, care se pregăteşte pentru o confruntare mare amplă cu Teheranul. O confruntare prelungită între cei doi rivali din Orientul Mijlociu ar putea crea o dinamică periculoasă în Siria, unde dl Trump încearcă să retragă forţele americane dintr-un conflict complicat, care nu pare să se termine curând”, a comentat WSJ.