rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

De ce nu își poate utiliza România sistemele antiaeriene împotriva dronelor rusești

De ce nu își poate utiliza România sistemele antiaeriene împotriva dronelor rusești

Deși promis de către aliați cu câteva luni în urmă, sistemul antidronă complex, menit să ne protejeze împotriva dronelor rusești, încă nu a ajuns în România. Mai mult, militarii nu...

Austria sprijină sancțiunile împotriva Rusiei, după ce Ucraina a scos Raiffeisen de pe lista neagră

Austria sprijină sancțiunile împotriva Rusiei, după ce Ucraina a scos Raiffeisen de pe lista neagră

Austria și-a exprimat acordul pentru cel de-al doisprezecelea set de sancțiuni al Uniunii Europene împotriva Rusiei, în contextul în care Ucraina a exclus Raiffeisen Bank International de pe lista sa...

Fără cereale ucrainene pentru 20 ani. Propunere radicală făcută un oficial al unei țări UE

Fără cereale ucrainene pentru 20 ani. Propunere radicală făcută un oficial al unei țări UE

Un oficial polonez își propune să închidă piața agricolă a țării pentru cerealele ucrainene vreme de 20 ani. Cerealele ucrainene sunt o chestiune serioasă pentru fermierii și guvernanții din Polonia....

Război în Ucraina, ziua 663. Atacuri reciproce cu drone între Rusia și Ucraina. Putin nu atacă NATO

Război în Ucraina, ziua 663. Atacuri reciproce cu drone între Rusia și Ucraina. Putin nu atacă NATO

Atac cu drone asupra orașului Odesa. Putin spune că nu are niciun plan de a ataca NATO și că acest lucru nu este în interesul Rusiei. Război în Ucraina, ziua...

Natalia Gordienko, cântăreața premiată de Voronin. Ce spune despre mutarea în Rusia

Natalia Gordienko, cântăreața premiată de Voronin. Ce spune despre mutarea în Rusia

Cunoscuta cântăreață din Republica Moldova, Natalia Gordienko, a povestit că a început să cânte de la vârsta de 5 ani și că este foarte mândră de titlul de titlul „Artistă...

Vladimir Putin a debutat în campania electorală. Ce promite liderul de la Kremlin

Vladimir Putin a debutat în campania electorală. Ce promite liderul de la Kremlin

Vladimir Putin, președintele Rusiei, și-a început campania electorală și a vorbit despre planurile pe care le are în continuare, la Kremlin. El nu are un contracandidat serios la alegerile prezidențiale....

Aleksandr Soljenițîn, omul care a dezvăluit ce a însemnat Gulagul sovietic

Aleksandr Soljenițîn, omul care a dezvăluit ce a însemnat Gulagul sovietic

Aleksandr Soljenițîn, omul care a dezvăluit ce a însemnat Gulagul sovietic. Care a fost contribuția acestui mare scriitor rus la cunoașterea istoriei contemporane? Aleksandr Soljenițîn, omul care a dezvăluit ce...

Ruşii planifică şapte teste cu rachete balistice intercontinentale

Ruşii planifică şapte teste cu rachete balistice intercontinentale

Rusia se laudă cu un potenţial de rachete balistice intercontinentale, care nu pot fi captate de scuturile antirachetă performanțe. Rachete balistice intercontinentale. Rusia a anunţat sâmbătă că şi-a planificat pentru...

Mireasa austriacă, Karin Kneissl, cu care a dansat Putin, încântată de liderul de la Kremlin

Mireasa austriacă, Karin Kneissl, cu care a dansat Putin, încântată de liderul de la Kremlin

Fostul ministru de externe al Austriei, care s-a mutat în Rusia cu câinele, pisica și poneii l caractrizează pe Putin ca cel mai inteligent gentleman. Karin Kneissl, fostul ministru de...

Vladimir Putin se lasă de „Rusia Unită”? Ar putea candida ca independent la alegerile prezidenţiale

Vladimir Putin se lasă de „Rusia Unită”? Ar putea candida ca independent la alegerile prezidenţiale

Presa pro-Kremlin anunţă că Vladimir Putin intenţioneză să candideze independent pentru un nou mandat de preşedinte şi nu va fi înaintat de partidul „Rusia Unită”, cum a procedat anterior. Vladimir...

Republica Moldova, parte a Acordului Parțial extins, ce vizează daunele agresiunii Rusiei din Ucraina

Republica Moldova, parte a Acordului Parțial extins, ce vizează daunele agresiunii Rusiei din Ucraina

Republica Moldova va accede la Acordul parțial extins privind Registrul daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, adoptat prin Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Prevederile se conțin...

Patriarhul Kirill, declarat oficial persona non-grata în Ucraina

Patriarhul Kirill, declarat oficial persona non-grata în Ucraina

Patriarhul Kirill nu riscă să fie arestat, dat fiind faptul că acesta slujește în Federația Rusă. Însă măsură pur simbolică a Ucrainei face parte dintr-o campanie de diminuare a influenței...

Vladimir Putin spune că Odesa a fost mereu un oraș rusesc

Vladimir Putin spune că Odesa a fost mereu un oraș rusesc

Vladimir Putin a afirmat joi că regiunea de sud-est a Ucrainei a fost întotdeauna pro-rusă și că eforturile Occidentului de a se apropia de frontierele Rusiei au contribuit la escaladarea...

Război în Ucraina, ziua 661. Moscova despre aderarea Ucrainei la UE: Nici Ucraina, nici Moldova

Război în Ucraina, ziua 661. Moscova despre aderarea Ucrainei la UE: Nici Ucraina, nici Moldova

Război în Ucraina, ziua 661. Kremlinul califică drept politizată decizia Uniunii Europene de a începe negocierile de aderare cu Ucraina și Moldova, un proces care, în opinia Moscovei, ar putea...

Scandal de spionaj. Extrema dreaptă europeană, prietenă cu China comunistă

Scandal de spionaj. Extrema dreaptă europeană, prietenă cu China comunistă

Scandal imens de spionaj în Europa. Extrema dreaptă europeană nu este doar prietena lui Vladimir Putin, ci face jocurile și pentru China comunistă, potrivit unei anchete realizate de Der Spiegel,...

Rusia consideră că aderarea Ucrainei și Moldovei la UE ar putea perturba stabilitatea europeană

Rusia consideră că aderarea Ucrainei și Moldovei la UE ar putea perturba stabilitatea europeană

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, avertizează că demersul de a iniția negocieri pentru aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova ar putea genera o instabilitate în cadrul Uniunii Europene....

Război în Ucraina. Victoria Rusiei, câmp deschis pentru un alt conflict. China ar invada Taiwanul

Război în Ucraina. Victoria Rusiei, câmp deschis pentru un alt conflict. China ar invada Taiwanul

O posibilă victorie a Rusiei, în contextul războiului din Ucraina ar atrage după sine consecințe catastrofale. Experții sunt de părere că ulterior, China ar putea face pașii necesari spre a...

Putin, idolatrizat de ruși: „Cum să ne asigurăm că președintele va trăi pentru totdeauna?”

Putin, idolatrizat de ruși: „Cum să ne asigurăm că președintele va trăi pentru totdeauna?”

Liderul de la Kremlin are o putere aparte asupra poporului pe care îl conduce. Este concluzia unui corespondent BBC la Moscova. Acesta a relatat detalii din culisele conferinței susținute de...

O nouă dronă rusească a căzut pe teritoriul României. A format un crater de 1,5 metri

O nouă dronă rusească a căzut pe teritoriul României. A format un crater de 1,5 metri

O nouă dronă rusească a căzut în apropierea frontierei cu Ucraina, la patru kilometri distanță de localitatea Grindu din Tulcea. După incident, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a identificat un crater...

Locuitorii din Tulcea și Galați, notificați de RO-Alert privind „căderea unor obiecte din spațiul aerian”

Locuitorii din Tulcea și Galați, notificați de RO-Alert privind „căderea unor obiecte din spațiul aerian”

Românii din zona de frontieră cu Ucraina au primit un mesaj de avertizare RO-Alert referitor la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Locuitorii din Tulcea și Galați au primit...