rusia

Rusia (în rusă Росси́я, transliterat: Rossia; pronunție rusă: /rɐˈsʲijə/), oficial Federația Rusă (în rusă Росси́йская Федера́ция, transliterat: Rossiiskaia Federația, pronunțat /rɐˈsʲijskəjə fʲɪdʲɪˈratsɨjə/), este o țară în Eurasia.

Cu 17.125.200 km², Rusia este cea mai întinsă țară din lume, acoperind peste o optime din suprafața locuită a Pământului, și a noua ca populație, cu peste 144 de milioane de oameni în decembrie 2017, excluzând Crimeea.

Aproximativ 77% din populație trăiește în partea vestică, europeană, a țării. Capitala Rusiei, Moscova, este unul dintre cele mai mari orașe din lume⁠(d); alte mari orașe⁠(d)
sunt Sankt Petersburg, Novosibirsk, Ekaterinburg și Nijni Novgorod.

În iunie 1991, Boris Elțin a devenit primul președinte ales direct din istoria Rusiei, atunci când a fost ales președinte al RSFS Ruse, care avea să devină Federația Rusă independentă, în luna decembrie a acelui an. În timpul și după dezintegrarea Uniunii Sovietice, au fost întreprinse ample reforme, inclusiv privatizări⁠(d) și liberalizarea piețelor și comerțului precum și schimbări radicale în liniile unei „terapii de șoc⁠(d)" așa cum recomanda Fondul Monetar Internațional. Toate acestea au avut ca urmare o mare criză economică⁠(d), caracterizată printr-o scădere cu 50% a PIBului și a producției industriale între 1990 și 1995.

La 31 decembrie 1999, președintele Elțin a demisionat pe neașteptate, lăsând funcția în mâinile recent numitului prim-ministru, Vladimir Putin, care apoi a câștigat alegerile prezidențiale din 2000. Putin a reprimat insurgența cecenă, deși încă mai există violențe sporadice în Caucazul de Nord.

În 2008, pentru a respecta limitarea numărului de mandate prezidențiale consecutive, Putin l-a lăsat pe Dmitri Medvedev să fie ales președinte al Rusiei din partea partidului său, în timp ce Putin a devenit prim-ministru. Cei doi au făcut rocada inversă la alegerile prezidențiale din 2012, Medvedev redevenind prim-ministru.

În luna septembrie 2015, Rusia a declanșat o intervenție militară în Războiul Civil Sirian, constând în atacuri aeriene împotriva grupurilor care se opun regimului totalitar al lui Bashar al-Assad, indiferent dacă sunt militanți islamiști din Statul Islamic, din Frontul al-Nusra (al-Qaeda în Levant), grupări kurde sau grupuri de rebeli sirieni anti-Assad.

La 24 februarie 2022, Rusia invadeaza Ucraina.

Pe 30 septembrie 2022, președintele rus Vladimir Putin a lansat procesul de anexare a regiunilor pe care le controlează din Ucraina, spunând că va semna legi pentru a le absorbi în ciuda condamnării internaționale și va proteja regiunile nou încorporate folosind „toate mijloacele disponibile”

Statele Unite ar putea să publice informaţii despre transferurile de arme din China către Rusia

Statele Unite ar putea să publice informaţii despre transferurile de arme din China către Rusia

Guvernul SUA ar putea publica informații despre posibilul transfer de arme din China în Rusia pentru a-i sprijini acesteia din urmă războiul din Ucraina, a informat, joi, The Wall Street...

„Pentru a înfrânge Rusia, Occidentul este gata să arunce lumea întreagă în abisul războiului", acuză Moscova

„Pentru a înfrânge Rusia, Occidentul este gata să arunce lumea întreagă în abisul războiului", acuză Moscova

Occidentalii sunt "gata să arunce lumea întreagă în abisul războiului" pentru a aplica o "înfrângere strategică" Rusiei, a acuzat miercuri de la tribuna Adunării Generale a ONU ambasadorul rus Vasili...

Politico: Chiar dacă Vestul este mai unit, el este și mai izolat

Politico: Chiar dacă Vestul este mai unit, el este și mai izolat

Deși invazia Moscovei în Ucraina a solidarizat lumea occidentală, ea a expus concomitent o prăpastie mare cât un continent între propria-i percepție despre Rusia și război și cea a altor...

Românii vor primi RO-Alert dacă rachetele rusești devin o amenințare. Proiectul care îngrozește

Românii vor primi RO-Alert dacă rachetele rusești devin o amenințare. Proiectul care îngrozește

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, doctorul Raed Arafat a vorbit despre posibilitatea emiterii unor mesaje de urgență, în cazul unor atacuri cu rachete rusești. La scurt timp, după ce...

Instanța care vrea să-l judece pe Vladimir Putin. La ce tribunal ar putea fi tras la răspundere președintele Rusiei

Instanța care vrea să-l judece pe Vladimir Putin. La ce tribunal ar putea fi tras la răspundere președintele Rusiei

Un proces al preşedintelui rus Vladimir Putin la Curtea Penală Internaţională (CPI) este "o posibilitate", a apreciat ministrul francez de Externe Catherine Colonna într-un interviu pentru cotidianul Le Parisien publicat...

Războiul din Ucraina - ziua 365. Un atac ucrainean este iminent în Transnistria. Surpriză de proporții pentru Putin, armata ucraineană luptă la porțile orașului Donetsk

Războiul din Ucraina - ziua 365. Un atac ucrainean este iminent în Transnistria. Surpriză de proporții pentru Putin, armata ucraineană luptă la porțile orașului Donetsk

Ultima zi din primul an al invaziei se încheie cu o victorie majoră a ucrainenilor pe frontul din est. O divizie motorizată rusă a fost zdrobită la periferia orașului Donetsk....

Avertismentul secretarului de stat al SUA: „China ar putea da arme Rusiei”. Beijingul acuză Washingtonul de „minciuni”

Avertismentul secretarului de stat al SUA: „China ar putea da arme Rusiei”. Beijingul acuză Washingtonul de „minciuni”

SUA susțin că staul chinez ia în considerare furnizarea de arme și muniție Rusiei pentru războiul din Ucraina - o afirmație negata cu fermitate de Beijing. Secretarul de stat al...

Scandal sub ochii ministrului Bogdan Aurescu, la OSCE. Oficialul Letoniei s-a aprins și a luat Rusia la rost

Scandal sub ochii ministrului Bogdan Aurescu, la OSCE. Oficialul Letoniei s-a aprins și a luat Rusia la rost

Prezența unor reprezentanți ai Rusiei la ședința Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) de la Viena, a produs multă iritație în rândul letonilor și lituanienilor. În plus, Austria...

Exclusiv. Se apropie Ucraina de o victorie? General NATO, despre așii din mânecă ai lui Zelenski. Video

Exclusiv. Se apropie Ucraina de o victorie? General NATO, despre așii din mânecă ai lui Zelenski. Video

Deși se confruntă cu o agresiune militară masivă din partea Rusiei, Ucraina reușește de un an de zile să reziste cu brio. Care sunt secretele ei pe câmpul de luptă?...

Un steag ucrainean uriaș a fost pictat pe șoseaua din faţa ambasadei Rusiei la Londra. Video

Un steag ucrainean uriaș a fost pictat pe șoseaua din faţa ambasadei Rusiei la Londra. Video

În dimineața zilei de 23 februarie, una dintre străzile centrale ale Londrei din apropierea ambasadei Rusiei a fost pictată cu culorile drapelului ucrainean în semn de protest împotriva agresiunii ruse...

Vladimir Putin, o afirmație la care nu se aștepta nimeni. Liderul de la Kremlin și-a criticat propriul discurs

Vladimir Putin, o afirmație la care nu se aștepta nimeni. Liderul de la Kremlin și-a criticat propriul discurs

Vladimir Putin, aflat la întâlnirea cu veteranii de război, a recunoscut că el n-ar fi avut răbdare să-şi asculte propriul discurs care a ținut aproximativ două ore. Președintele rus Vladimir...

Petru a-și primeni armele, rușii dezmembrează frigidere și mașini de spălat

Petru a-și primeni armele, rușii dezmembrează frigidere și mașini de spălat

Oficialii americani s-au angajat să restrângă transporturile de marfuri către Rusia care ar putea fi folosite în scopuri militare, dar acest lucru s-a dovedit a fi geru de pus în...

Reacția Chișinăului după acuzația Rusiei că Ucraina, sub steag fals, vizează invazia Transnistriei: „O operațiune psihologică”

Reacția Chișinăului după acuzația Rusiei că Ucraina, sub steag fals, vizează invazia Transnistriei: „O operațiune psihologică”

După declarația Ministerului rus al Apărării în care afirma că Ucraina ar pregăti o provocare armată în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, oficialii de la Chișinău au reacționat imediat.  Declaraţiile...

Ordinea mondială după războiul din Ucraina. Schimbările care vor influența viitorul omenirii

Ordinea mondială după războiul din Ucraina. Schimbările care vor influența viitorul omenirii

Ordinea mondială este pe cale să sufere schimbări, în contextul împlinirii unui an de la invazia rusească din Ucraina. Războiul a împărțit lumea, iar cele două blocuri economico-militare antagonice se...

Moscova reacționează la decizia României de a suspenda activitatea Centrului rus de Știință și Cultură: „Trebuie să trasăm limite clare”

Moscova reacționează la decizia României de a suspenda activitatea Centrului rus de Știință și Cultură: „Trebuie să trasăm limite clare”

România a decis ca activitatea Centrului rus de Științi și Cultură din București să fie suspendată pentru o perioadă. Moscova a reacționat după decizia țării noastre. Rusia este dezamăgită. Maria...

Cu generalul NATO Cătălin Tomescu, pe frontul din Ucraina. Contrapunct EVZ

Cu generalul NATO Cătălin Tomescu, pe frontul din Ucraina. Contrapunct EVZ

Invitatul de astăzi al jurnalistului Mirel Curea la podcastul Hai România este generalul locotenent (r) Cătălin Tomescu. Fostul comandant al corpului multinațional SudEst ne va vorbi astăzi despre categoriile de...

Vulnerabilitățile armei invincibile a lui Vladimir Putin. Cum poate fi doborâtă racheta hipersonică Zircon. Video

Vulnerabilitățile armei invincibile a lui Vladimir Putin. Cum poate fi doborâtă racheta hipersonică Zircon. Video

Armele „invincibile” cu care Vladimir Putin își amenință inamicii nu sunt chiar de neoprit. În ciuda avantajelor pe care le prezintă, recunoscute de toată lumea, specialiștii au depistat o vulnerabilitate...

Motivele pentru care China s-ar putea să nu se grăbească să vadă sfârșitul războiului Rusiei din Ucraina. Analiză CNN

Motivele pentru care China s-ar putea să nu se grăbească să vadă sfârșitul războiului Rusiei din Ucraina. Analiză CNN

Vizita lui Joe Biden la Kiev, la aproape un an de la începutul războiului din Ucraina, ar putea avea repercursiuni grave. Analiștii militari cred că decizia președintelui american ar putea...

La Razon. Cum se va încheia războiul din Ucraina: „Fiecare parte simte că timpul este de partea ei”

La Razon. Cum se va încheia războiul din Ucraina: „Fiecare parte simte că timpul este de partea ei”

Rusia și-a dorit o victorie fulgerătoare atunci când și-a lansat invazia în Ucraina, dar douăsprezece luni mai târziu războiul este în impas, niciuna dintre părți nu a făcut progrese militare...

Joe Biden, ținta propagandei de la Moscova: „Cine îl va înlocui dacă noi îl omorâm?”

Joe Biden, ținta propagandei de la Moscova: „Cine îl va înlocui dacă noi îl omorâm?”

Vizita președintelui american Joe Biden în Europa, la Kiev și Varșovia, a fost subiect de dezbatere și pe posturile de propagandă rusești. Televiziunile de stat de la Moscova au comentat...