romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Coronavirus. România ocupă un nedorit prim loc, din Europa de Est, la decese

Coronavirus. România ocupă un nedorit prim loc, din Europa de Est, la decese

România se află pe un nedorit prim loc în Europa de Est la decese din cauza infectării cu coronavirus. Potrivit ultimei raportări de infecţii cu noul coronavirus, miercuri dimineața se...

Doroftei face furori în Canada: „Când le-am spus cum mă cheamă au început să tremure”

Doroftei face furori în Canada: „Când le-am spus cum mă cheamă au început să tremure”

Leonard Doroftei, fostul campion mondial la categoria WBA, a părăsit România în urmă cu un an și a plecat în Canada. „Moșul” a devenit antrenor la un club de box...

Cum se ascunde în chip ceaușist adevărul despre realitățile Coronavirus 

Cum se ascunde în chip ceaușist adevărul despre realitățile Coronavirus 

Luni, 30 martie 2020, premierul Ludovic Orban a acordat un interviu postului tv Realitatea Plus. Dintre multele aspecte ale acestui interviu, mă voi opri doar la două, luate din planuri...

De unde vine ideea genială în lupta împotriva Coronavirus? Robotică versus pandemie

De unde vine ideea genială în lupta împotriva Coronavirus? Robotică versus pandemie

Cum poate fi pusă robotica în slujba oamenilor, cum își pot folosi copiii inteligenți ai României toate cunoștințele, experiența competițiilor de robotică la care au participat până acum și dotarea...

Împușcată de un polițist, recompensată cu 25.000 de euro

Împușcată de un polițist, recompensată cu 25.000 de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român în cazul unei tinere de etnie romă care a fost împușcată de un polițist. Este vorba de un incident care s-a...

Ce cred românii despre proveniența virusului  SARS-CoV-2

Ce cred românii despre proveniența virusului SARS-CoV-2

Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde a prezentat un raport de cercetare cu privire la boala Covid-19, provocată de virusul SARS-CoV-2. Potrivit raportului de cercetare efectuat în luna martie, 52% dintre...

Îngrijitorii din România, la mare căutare în sectorul de asistență pentru vârstnicii din Austria

Îngrijitorii din România, la mare căutare în sectorul de asistență pentru vârstnicii din Austria

Circa 231 de îngrijitoare din România, dar și din Bulgaria, au fost primite în Austria, luni, la Viena, pentru ca acest sector de muncă să nu rămână neocupat, având în...

E oficial! S-a semnat cea mai tare afacere din telecomunicații! Noul colos din România

E oficial! S-a semnat cea mai tare afacere din telecomunicații! Noul colos din România

Procesul de fuziune dintre Vodafone România şi UPC a fost finalizat marţi, iar în urma acestei acţiuni UPC România va înceta să mai existe ca entitate juridică. Într-un comunicat de...

Se întâmplă acum cu stocurile de alimente! Românii trebuie s-o afle rapid

Se întâmplă acum cu stocurile de alimente! Românii trebuie s-o afle rapid

Anunţ foarte important pentru milioane de români în actualul context al pandemiei generate de Coronavirus. Nivelul stocurilor la majoritatea produselor alimentare este optim și nu vor fi probleme in urmatoarea...

Ţeapă de borfaşi în magazine! Românii sunt jecmăniţi. Este incredibil

Ţeapă de borfaşi în magazine! Românii sunt jecmăniţi. Este incredibil

Specula este în floare în aceste vremuri în care pandemia generată de Coronavirus face ravagii în lume, dar şi în România. Fără să aibă cea mai mică jenă faţă de...

Statele Unite ale Americii ajută România! Leacul leacurilor a ajuns! Alertă naţională

Statele Unite ale Americii ajută România! Leacul leacurilor a ajuns! Alertă naţională

Presedintele Societatii Romane de Microbiologie, Alexandru Rafila, a oferit marţi dimineaţa ştirea zilei. Este vorba despre testarea unui medicament inovativ care a venit recent din Statele Unite ale Americii. Profesorul...

Evz TV. Femeia-drac își iniția nebunii în bătăia cu creionul peste testicule! România șocantă

Evz TV. Femeia-drac își iniția nebunii în bătăia cu creionul peste testicule! România șocantă

În a doua parte a dialogului cu scriitoarea și jurnalista Doina Jela, autoarea revelatorului volum Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar (Corint, 2019), lumea aproape ireală a comunismului românesc ți...

10 meciuri legendare de văzut sau revăzut în vacanța forțată. VIDEO

10 meciuri legendare de văzut sau revăzut în vacanța forțată. VIDEO

În lipsa fotbalului, evz.ro vă propune să vedeți sau să revedeți 10 meciuri nemuritoare de fotbal, care sunt nemuritoare. Fotbalul și sportul în general sunt printre domeniile afectate de pandemia...

Arafat, anunțul de care ne temeam. Câte cazuri au fost confirmate

Arafat, anunțul de care ne temeam. Câte cazuri au fost confirmate

Raed Arafat, secretar de stat, a anunțat ultimul bilanț în ceea ce privește numărul confirmat de îmbolnăviri cu Coronavirus. Raed Arafat a anunțat, duminică seara, ultimul bilanț al infectărilor cu...

Veste uriașă de la ministrul Economiei, România își va produce singură măștile

Veste uriașă de la ministrul Economiei, România își va produce singură măștile

A început producția măștilor de protecție în România. În mai puțin de o lună vor putea fi confecționate 500.000 de piese zilnic. Este vorba de măști cu filtre speciale, FFP2...

Document. Ordonanța Militară 4. „Cele mai dure măsuri văzute de România”

Document. Ordonanța Militară 4. „Cele mai dure măsuri văzute de România”

Marcel Vela, ministrul de interne din România, anunță ultimele măsuri adoptate pentru combaterea răspândirii virusului chienzesc. ORDONANȚA MILITARĂ 4 din 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 Având în...

Traian Băsescu, UE suspendă „Pactul de Stabilitate şi Creştere”. Cunoscut ca Ponta MTO

Traian Băsescu, UE suspendă „Pactul de Stabilitate şi Creştere”. Cunoscut ca Ponta MTO

Traian Băsecu anunţă noi măsuri excepţionale luate de Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul European, care garantează şanse aproape egale pentru toate statele, indiferent că vorbim despre statele bogate sau...

Ianis Hagi a revenit în România. Ce măsură a luat Glasgow Rangers

Ianis Hagi a revenit în România. Ce măsură a luat Glasgow Rangers

Presa scoțiană a precizat că Ianis Hagi a obținut acordul lui Glasgow Rangers pentru a se întoarece în România, în contextul pandemiei de coronavirus. Deși se află în izolare completă,...

Se complică situația. Virusul ucigaș a omorât 11 români într-o zi. S-a ajuns la 37

Se complică situația. Virusul ucigaș a omorât 11 români într-o zi. S-a ajuns la 37

Duminică neagră: 11 decese într- o zi, patru dimineață, șapte după-amiază, anunță Gruprul de Comunicare Strategică din Cadrul MAI. Decesul 27 Femeie, 71 ani din Arad, cunoscută cu diabet zaharat,...

Băsescu, avertisment final pentru România: „Bătălia e pierdută. Dacă mai este ceva de făcut...”

Băsescu, avertisment final pentru România: „Bătălia e pierdută. Dacă mai este ceva de făcut...”

România trebuie să se pregătească de ce este mai rău. Mesajul fostului președinte Traian Băsescu a făcut ocolul țării. Fostul președinte al României, Traian Băsescu,  a declarat că starea României...