romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Dragoș Pîslaru, mesaj de la Davos: România vrea un rol activ în marile decizii globale

Dragoș Pîslaru, mesaj de la Davos: România vrea un rol activ în marile decizii globale

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, se află la Forumul Economic Mondial de la Davos, unde participă la dezbaterile internaționale dedicate investițiilor, tehnologiei, securității și cooperării globale, într-un context...

România o să decidă în ședinșa CSAT dacă dă curs invitației lui Donald Trump. Taxa e de 1 miliard de dolari

România o să decidă în ședinșa CSAT dacă dă curs invitației lui Donald Trump. Taxa e de 1 miliard de dolari

Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a confirmat că România a primit oficial o invitație din partea președintelui Donald Trump de a se alătura unui nou organism internațional denumit „Consiliul pentru Pace”,...

Fenomen rar pe cerul României. Aurora boreală a putut fi observată după o furtună solară

Fenomen rar pe cerul României. Aurora boreală a putut fi observată după o furtună solară

O furtună solară de amploare a început luni să afecteze Terra și poate produce perturbări ale rețelelor electrice și satelitare, dar și apariții spectaculoase de auroră boreală în zone unde...

Armata Română avertizează că populația trebuie pregătită pentru criză și război. Schimbări importante la Legea 446

Armata Română avertizează că populația trebuie pregătită pentru criză și război. Schimbări importante la Legea 446

România trebuie să își pregătească populația nu doar pentru situații de criză civilă, precum incendii, cutremure sau inundații, ci și pentru susținerea unui eventual efort de război. Mesajul a fost...

Apropierea periculoasă a Rusiei de granițele Republicii Moldova ar putea determina autoritățile să ceară reunirea cu România

Apropierea periculoasă a Rusiei de granițele Republicii Moldova ar putea determina autoritățile să ceară reunirea cu România

Republica Moldova. Un scenariu considerat până recent mai degrabă teoretic ar putea deveni o opțiune reală în cazul unei amenințări directe la adresa Republicii Moldova. O apropiere periculoasă a Federației...

Paradox cultural în România: se citește mai mult, dar sunt mai puțini cititori. Biblioteca, o miză incomodă pentru autorități

Paradox cultural în România: se citește mai mult, dar sunt mai puțini cititori. Biblioteca, o miză incomodă pentru autorități

România trăiește una dintre cele mai stranii contradicții culturale ale ultimelor decenii. Deși accesul la informație este mai larg decât în orice altă perioadă istorică, iar lectura există astăzi în...

România ar putea plăti un miliard de dolari pentru a intra în „Consiliul Păcii”. Invitația lansată de SUA, pe masa lui Nicușor Dan

România ar putea plăti un miliard de dolari pentru a intra în „Consiliul Păcii”. Invitația lansată de SUA, pe masa lui Nicușor Dan

România se află printre cele aproximativ 60 de state invitate de președintele american Donald Trump să participe la noul proiect internațional „Board of Peace” (Consiliul Păcii), conceput pentru a sprijini...

România, prezentă Davos 2026 cu o delegație record de la Guvern

România, prezentă Davos 2026 cu o delegație record de la Guvern

România va fi prezentă la ediția din 2026 a Forumului Economic Mondial de la Davos cu cea mai amplă delegație guvernamentală din istoria participărilor sale la acest eveniment, a anunțat...

România - Danemarca, 24-39. Eșec usturător pentru „tricolori” la CE de handbal

România - Danemarca, 24-39. Eșec usturător pentru „tricolori” la CE de handbal

Update. 23.07. România a fost învinsă categoric de Danemarca, duminică seara, la Campionatul Europan de hanbal, scor 24-39. „Tricolorii” mai au de jucat un meci, împotriva Macedoniei de Nord, la...

Băsescu a explicat care e cea mai mare problemă a României: Este greu de imaginat cum ne vom descurca

Băsescu a explicat care e cea mai mare problemă a României: Este greu de imaginat cum ne vom descurca

Fostul președinte, Traian Băsescu, a declarat, duminică, că cea mai mare problemă a României în acest moment este dobânda la datorii. „Tehnic nu prea văd o rezolvare, ar trebui să...

România începe Campionatului European de handbal un meci intens. Portugalia se impune la scor

România începe Campionatului European de handbal un meci intens. Portugalia se impune la scor

România a început parcursul la turneul final al Campionatului European de handbal masculin, competiție găzduită de Danemarca, Norvegia și Suedia, cu un meci disputat în fața Portugaliei. Reprezentativa pregătită de...

România își extinde influența portuară. Operatorul Portului Giurgiulești, preluat de statul român

România își extinde influența portuară. Operatorul Portului Giurgiulești, preluat de statul român

Republica Moldova. Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” (APM) Constanța, controlată majoritar de statul român, urmează să preia compania Danube Logistics, operatorul Portului Internațional Liber Giurgiulești din Republica Moldova. Acordul de...

Aproape 20 de profesii, recunoscute pe piața muncii din țară. Clasificarea Ocupațiilor a fost actualizată

Aproape 20 de profesii, recunoscute pe piața muncii din țară. Clasificarea Ocupațiilor a fost actualizată

Pilotul de dronă, artistul digital și bioinformaticianul se află printre cele mai recente meserii incluse oficial în registrul ocupațiilor din România, odată cu actualizarea Clasificării Ocupațiilor din România (COR), realizată...

Moartea ultimului trubadur al Capitalei - drama artistului care schimba patru cămăși pe noapte

Moartea ultimului trubadur al Capitalei - drama artistului care schimba patru cămăși pe noapte

„Să mănânci pește batog și să-ți cânte Zavaidoc”! sau  apelul vatmanilor tramvaielor care legau Gara de Nord de zona Cișmigiului „Dă-te jos, neamule, c-am ajuns la Zavaidoc!” au fost vorbe...

Cum va arăta vremea în România în următorii 50 de ani și ce schimbări aduce încălzirea globală într-o țară cu climă temperat-continentală

Cum va arăta vremea în România în următorii 50 de ani și ce schimbări aduce încălzirea globală într-o țară cu climă temperat-continentală

Modelele climatice și rapoartele oficiale arată că România va rămâne în zona de climă temperat-continentală, dar cu veri mai fierbinți, secete mai lungi, episoade de ploi torențiale mai intense și...

Exclusiv. Companiile românești cu pierderi record. Scenariile economice pentru 2026

Exclusiv. Companiile românești cu pierderi record. Scenariile economice pentru 2026

Economia privată și publică din România trece printr-o perioadă de dificultăți financiare semnificative, reflectate în bilanțurile tot mai multor companii. Datele oficiale pentru anul 2024, depuse în 2025, arată un...

Almanahul „Evenimentul Istoric” - decembrie 2025 prezintă un portret neretușat al lui Petru Groza

Almanahul „Evenimentul Istoric” - decembrie 2025 prezintă un portret neretușat al lui Petru Groza

S-a încheiat anul 2025, un an dificil cu multe evenimente politice. Încercarea Almanahului Evenimentul Istoric de a prezenta secretele marilor lideri români, din Evul Mediu până la nivelul finalului anilor...

Naționala masculină de handbal a României, eșec la primul meci de la Euro. 34-40 cu Portugalia

Naționala masculină de handbal a României, eșec la primul meci de la Euro. 34-40 cu Portugalia

Naționala masculină de handbal a României a debutat cu un eșec la Campionatul European găzduit de Suedia, Danemarca și Norvegia. „Tricolorii” au cedat în fața reprezentativei Portugaliei, cu scorul de...

România, printre cele mai ieftine țări din UE. Cine e la polul opus

România, printre cele mai ieftine țări din UE. Cine e la polul opus

România se situează printre statele membre ale Uniunii Europene cu cele mai scăzute prețuri pentru bunurile și serviciile consumate de gospodării, arată datele Institutului Național de Statistică (INS). În 2024,...

O nou tentativă de sabotaj orchestrată de Rusia. România, pe lista țintelor principale

O nou tentativă de sabotaj orchestrată de Rusia. România, pe lista țintelor principale

Serviciul de informații al armatei ruse, GRU, este acuzat că a orchestrat, în 2024, o tentativă de incendiere a unei fabrici din Lituania, care furnizează scanere de unde radio armatei ucrainene,...