romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Anda Filip, prima femeie aleasă în funcția de secretar general al Uniunii Interparlamentare

Anda Filip, prima femeie aleasă în funcția de secretar general al Uniunii Interparlamentare

Diplomata Anda Filip a fost aleasă secretar general al Uniunii Interparlamentare, în cadrul sesiunii desfășurate la Istanbul, după ce a obținut 72% din voturile exprimate de parlamentele membre încă din...

Un rege care ne-a lăsat deviza: „Totul pentru ţară, nimic pentru mine”

Un rege care ne-a lăsat deviza: „Totul pentru ţară, nimic pentru mine”

Văzând  în primăvara lui 1866, harta noii țări, cu Marea Neagră. Dunărea și Carpații, Carol de Hohenzollern Sigmaringen a acceptat provocarea. Voia să meargă undeva unde avea viitor și el...

Siegfried Mureșan: Integrarea Republicii Moldova în UE, esențială pentru securitatea României

Siegfried Mureșan: Integrarea Republicii Moldova în UE, esențială pentru securitatea României

Republica Moldova. Integrarea europeană a Republica Moldova este crucială nu doar pentru viitorul Chișinăului, ci și pentru securitatea Uniunea Europeană. Eurodeputatul Siegfried Mureșan susține că, dacă direcția pro-europeană va fi...

Un părinte fondator al serviciilor secrete românești

Un părinte fondator al serviciilor secrete românești

Romulus P.Voinescu a decedat la 19 aprilie 1936, la București. A fost omul care a făcut definitiv trecerea de la spionajul militar propriu-zis la Poliția de Siguranță și serviciile secrete...

„Statul nu se conduce asemeni unei firme private”. Soluția jurnalistului Dan Andronic

„Statul nu se conduce asemeni unei firme private”. Soluția jurnalistului Dan Andronic

Statul și firma privată sunt două entități diferite. Firmele private nu pot să existe în afara unui stat iar un stat trebuie să aibă o economie în care să activeze...

Ce salariu are un pompier în România. Veniturile, influențate de mai mulți factori

Ce salariu are un pompier în România. Veniturile, influențate de mai mulți factori

În 2026, salariul unui pompier este influențat de grad, vechime, dar și de responsabilități. În România, majoritatea pompierilor sunt subofițeri, iar veniturile acestora pornesc de la niveluri moderate. Salariile pompierilor...

De ce nu a fost România apropiată de China? Ioan Mircea Pașcu: În 2012 a venit ordinul

De ce nu a fost România apropiată de China? Ioan Mircea Pașcu: În 2012 a venit ordinul

Relațiile reci dintre România și China. Un subiect analizat de Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al Apărării, la podcastul Evenimentul Istoric, realizat de Dan Andronic și difuzat vineri pe evz.ro...

Destinul tragic al Principesei Maria. Fetița Reginei Elisabeta și a lui Carol I care a schimbat istoria regalității din România

Destinul tragic al Principesei Maria. Fetița Reginei Elisabeta și a lui Carol I care a schimbat istoria regalității din România

Povestea primului cuplu regal al României, Carol I și Elisabeta de Wied, este adesea privită prin prisma realizărilor politice, a independenței naționale și a modernizării țării. Însă, dincolo de rigoarea...

CEC înseamnă România din punct de vedere istoric

CEC înseamnă România din punct de vedere istoric

Construcția statului național unitar român modern a presupus existența unor structuri care să permită românilor să economisească sau statului să poată stoca fonduri din surse diverse care să fie procesate...

Istoria primului ziar care a apărut în România, spusă de Florian Ciobanu

Istoria primului ziar care a apărut în România, spusă de Florian Ciobanu

Florian Ciobanu, unul dintre cei mai importanți colecționari din România, a fost invitatul lui Liviu Mihaiu, joi, în podcastul Condamnați la cultură, difuzat pe evz.ro și pe canalul de YouTube...

Momentul în care Ion Iliescu s-a resemnat. A știut că pierde marea bătălie din 1996

Momentul în care Ion Iliescu s-a resemnat. A știut că pierde marea bătălie din 1996

Istoria alegerilor prezidențiale din 1996, povestită de Ioan Mircea Pașcu. Fostul ministru al Apărării a fost invitat, vineri, la podcastul Evenimentul Istoric, moderat de Dan Andronic și difuzat pe evz.ro...

Cum a fost folosită România, de Franța, ca monedă de schimb cu SUA

Cum a fost folosită România, de Franța, ca monedă de schimb cu SUA

A existat un moment în care Franța a folosit România ca monedă de schimb într-o negociere cuSUA. Despre acest subiect a vorbit fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Pașcu, invitat,...

Prețurile locuințelor au crescut peste media UE în România. Care sunt factorii din spatele scumpirilor din Europa

Prețurile locuințelor au crescut peste media UE în România. Care sunt factorii din spatele scumpirilor din Europa

Prețurile locuințelor din România au înregistrat o creștere de 6,7% în ultimul trimestru al anului 2025, depășind media Uniunii Europene, care s-a situat la 5,5%. Evoluția vine într-un context mai...

Cum a acționat Ion Iliescu la Revoluție, în culise. Fostul președinte a devenit centrul operațiunii

Cum a acționat Ion Iliescu la Revoluție, în culise. Fostul președinte a devenit centrul operațiunii

Cum poate fi explicat succesul lui Ion Iliescu, personaj central al Revoluției din 1989, votat masiv de români un an mai târziu în funcția de președinte. În condițiile în care...

Dobânzile la care se împrumută România au crescut pe fondul instabilității politice

Dobânzile la care se împrumută România au crescut pe fondul instabilității politice

Dobânzile la care se împrumută România au crescut din nou, pe fondul incertitudinii politice. Randamentele obligațiunilor au urcat semnificativ, iar investitorii reacționează la instabilitatea de la București, relatează Bloomberg. Tensiunile...

Planul pe care l-au avut rușii cu România, după Revoluția din 1989

Planul pe care l-au avut rușii cu România, după Revoluția din 1989

Relația dintre România și Rusia în primii ani de după evenimentele din Decembrie 1989 rămâne unul dintre cele mai sensibile și discutate subiecte de politică externă. Într-o ediție a podcastului...

Trenul revine peste Prut după trei decenii. Pima cursă de test pe ruta Cantemir–Fălciu, pe 22 aprilie

Trenul revine peste Prut după trei decenii. Pima cursă de test pe ruta Cantemir–Fălciu, pe 22 aprilie

Republica Moldova. După mai bine de 30 de ani de pauză, trenul va traversa din nou Prutul, într-o cursă simbolică ce marchează reluarea legăturii feroviare dintre Republica Moldova și România....

Interzicerea centralelor de apartament, decisă de autoritățile locale. Orașele din România care au aplicat deja măsura

Interzicerea centralelor de apartament, decisă de autoritățile locale. Orașele din România care au aplicat deja măsura

Decizia privind interzicerea centralelor individuale de apartament în blocurile noi revine autorităților locale, iar două orașe din România au introdus deja această restricție, potrivit explicațiilor oferite de șeful Gărzii Naționale...

Principalele motive pentru care România nu poate adopta moneda euro. Raport BNR

Principalele motive pentru care România nu poate adopta moneda euro. Raport BNR

România este încă departe de adoptarea monedei euro, potrivit unui raport al BNR. Deficitul bugetar ridicat și inflația rămân principalele obstacole. Ce condiții trebuie îndeplinite pentru ca România să treacă...

România ar putea atrage mai mulți turiști în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu

România ar putea atrage mai mulți turiști în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu

România ar putea atrage aproximativ 150.000 de turiști în plus, ceea ce ar genera venituri de circa 40 de milioane de euro pentru hoteluri și restaurante, potrivit unui comunicat al...