referendum

Referendumul reprezintă procesul de consultare directă a cetățenilor unei țări în legătură cu un text de lege de o importanță cu totul deosebită sau asupra unei situații de importanță națională. Referendumul este o formă de democrație directă, în contrast cu democrația reprezentativă.

Ca procedură legislativă general acceptată, în cazul referendumului consultarea cetățenilor se face prin chemare la vot direct, pe buletinele de vot existând doar două opțiuni, „da” sau „nu”. Rezultatul referendumului este exprimat prin numărarea tuturor voturilor valabil exprimate și publicarea rezultatului final, în forma votului direct exprimat individual, sub forma unui „da” sau „nu”. Pentru a determina rezultatul final, majoritatea referendumurilor, cu excepții notabile care au nevoie de o lege specială care să menționeze excepția, necesită doar o majoritate simplă (mai mult de jumătate din totalul voturilor valabil exprimate). Rezultatul este ori un „da” în favoarea situației, planului, proiectului sau legii ori un „nu”.

Noțiunea de democrație directă și, ca derivat al acesteia, referendumul datează din Grecia și Roma antică, însă implementarea referendumului a fost relativ neobișnuită până în secolul al XX-lea

CCR discută rezultatul REFERENDUMULUI pentru redefinirea FAMILIEI

CCR discută rezultatul REFERENDUMULUI pentru redefinirea FAMILIEI

Plenul Curţii Constituţionale va lua în dezbatere astăzi „constatarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din datele de 6 şi 7 octombrie 2018 privind Legea de revizuire a...

CCR a RESPINS contestațiile privind REFERENDUMUL pentru FAMILIE

CCR a RESPINS contestațiile privind REFERENDUMUL pentru FAMILIE

CCR a respins, miercuri, ca neîntemeiate, contestaţiile privind respectarea procedurii de organizare şi desfăşurare a referendumului pentru redefinirea familiei organizat în 6 - 7 octombrie. Contestaţiile fuseseră depuse de avocatul...

Petiţie online. Se cere un nou referendum. De data asta ar trebui luat în discuţie proiectul parteneriatului civil

Petiţie online. Se cere un nou referendum. De data asta ar trebui luat în discuţie proiectul parteneriatului civil

Pe reţelele sociale a început să circule o petiţie care îi îndeamnă pe români să scrie Guvernului şi Parlamentului, cerând un nou referendum, de data asta în legătură cu proiectul...

Purtătorul de cuvânt al PATRIARHIEI este OFENSAT de declarațiile lui IOHANNIS

Purtătorul de cuvânt al PATRIARHIEI este OFENSAT de declarațiile lui IOHANNIS

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a explicat de ce referendumul nu este un eșec al Bisericii și în niciun caz o victorie a „progresiștilor”. Oficialul BOR susține...

Zi decisivă pentru o țară balcanică. UE se poate extinde

Zi decisivă pentru o țară balcanică. UE se poate extinde

Parlamendul Macedoniei decide luni dacă ratifică acordul cu Grecia pentru redenumirea statului Macedonia în „Republica Macedonia de Nord”. Premierul social-democrat macedonean Zoran Zaev nu dispune de majoritatea de două treimi...

Împăratul Octavian Augustus ar fi votat DA la Referendumul pentru Familia Tradițională. Gândul lui Ion Cristoiu

Împăratul Octavian Augustus ar fi votat DA la Referendumul pentru Familia Tradițională. Gândul lui Ion Cristoiu

Referendumul pentru familie a eșuat, deși patru milioane de cetățeni au mers la vot pentru a spune Da . Citind pe Cassius Dio am găsit în primele pagini din Cartea...

Băsescu, CRITICI DURE pentru Dragnea, după eșecul referendumului. Ce SCOP ASCUNS a avut șeful PSD

Băsescu, CRITICI DURE pentru Dragnea, după eșecul referendumului. Ce SCOP ASCUNS a avut șeful PSD

Fostul președinte Traian Băsescu a făcut, sâmbătă seara, o radiografie a României anului 2018, atingând câteva puncte extrem de sensibile atât pentru opinia publică cât și pentru scena politică. În...

Se va ORGANIZA un nou REFERENDUM? Un NUME GREU din POLITICĂ a făcut ANUNȚUL. Care este MIZA

Se va ORGANIZA un nou REFERENDUM? Un NUME GREU din POLITICĂ a făcut ANUNȚUL. Care este MIZA

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a anunţat că formaţiunea politică pe care o conduce a reuşit să strângă cele un milion de semnături necesare pentru revenierea la sistemul electoral de alegere...

HUNOR îl CONTRAZICE pe DRAGNEA: Cvorumul nu trebuie redus

HUNOR îl CONTRAZICE pe DRAGNEA: Cvorumul nu trebuie redus

Președintele UDMR, Kelemen Hunor îl contrazice pe liderul PSD, Liviu Dragnea și consideră că, „cvorumul nu trebuie redus, dacă organizăm referendumuri la zece ani”. Hunor consideră că referendumul pentru redefinirea...

Înlocuirea popoarelor Europei, programată la ONU. O posibilă explicație a sabotării Referendumului. Editorial de Mirel Curea

Înlocuirea popoarelor Europei, programată la ONU. O posibilă explicație a sabotării Referendumului. Editorial de Mirel Curea

În urmă cu mai bine de douăzeci de ani, experți ai Organizației Națiunilor Unite elaborau un Raport-Proiecție care indica faptul că „în următorii 50 de ani, toate țările Europei se...

Românii au mers la vot ca să răspundă la o întrebare care nu le spunea nimic. România lui Cristoiu

Românii au mers la vot ca să răspundă la o întrebare care nu le spunea nimic. România lui Cristoiu

La conferința de presă ad-hoc de marți, 10 octombrie 2018, Liviu Dragnea a fost hărțuit în nici un caz sexual, de fătuce venite din redacții cu întrebarea în gură, în...

Ce este RUGAT să facă PATRIARHUL Daniel după REFERENDUM

Ce este RUGAT să facă PATRIARHUL Daniel după REFERENDUM

După eşecul referendumului pentru căsătoria doar între un bărbat şi o femeie încep să apară reacţii din toate părţile implicate, susţinători sau adepţi ai boicotului prezenţei la urne. Una dintre...

PSD-istul „Mitralieră”, declarații BOMBĂ despre rezultatul Referendumului. Ce putea face MAREA FAMILIE a lui Dragnea!

PSD-istul „Mitralieră”, declarații BOMBĂ despre rezultatul Referendumului. Ce putea face MAREA FAMILIE a lui Dragnea!

Declarații incendiare în ediția de miercuri seară a emisiunii „România 9”, prezentată de Ionuț Cristache. În platoul emisiunii invitații au dezbătut rezultatul Referendumului pentru reglementarea articolului din Constituție care viza...

Ștampila lui Iohannis și Degetul lui Dumnezeu

Ștampila lui Iohannis și Degetul lui Dumnezeu

Este cea mai grosolană palmă trântită pe obrazul ridatei noastre democrații din 1989 încoace. Nu există batjocură mai mare pentru români, în ultimii 30 de ani, decât ștampila lui Iohannis...

IOHANNIS acuză „campanii de DEZINFORMARE grave” în cazul REFERENDUMULUI

IOHANNIS acuză „campanii de DEZINFORMARE grave” în cazul REFERENDUMULUI

Președintele Klaus Iohannis a atacat în termeni duri referendumul pentru modificarea Constituției, care a avut loc pe 6-7 octombrie. Iohannis a susținut un discurs în cadrul ceremoniei de decorare a...

Secretul torpilării referendumului de către partidele politice. Horoscop

Secretul torpilării referendumului de către partidele politice. Horoscop

Horoscop Mohenjo Daro, celebra ruina deşertică, capitala misterioasă a unui imperiu pierdut, o cultură, poate o civilizaţie tainică a Indusului, uitată ca multe altele. Un oraș vechi de peste zece...

Ia-ți, partenere, ziua bună de la tată, de la mumă, de la frați, de la surori! Opinie asupra adopțiilor. Editorial de Alecu Racoviceanu

Ia-ți, partenere, ziua bună de la tată, de la mumă, de la frați, de la surori! Opinie asupra adopțiilor. Editorial de Alecu Racoviceanu

La nici 48 de ore de la căderea rușinoasă a Referendumului pentru Familie, parlamentarii Coaliției de guvernare au lansat proiectul de legiferare a parteneriatului civil. Coaliția de guvernare este formată,...

După eșecul referendumului, parlamentarii vor să oficializele uniunile gay

După eșecul referendumului, parlamentarii vor să oficializele uniunile gay

​„Parteneriatul civil” din discursul public se va numi „uniune consensuală”. În proiect se spune clar că partenerii de același sex nu pot adopta copii La două zile de la eșecul...

Dan Andonic, DEVĂLUIE: „Deși puțini se așteptau să vină 3,7 milione la vot, românii au venit pentru că așa au CREZUT!”

Dan Andonic, DEVĂLUIE: „Deși puțini se așteptau să vină 3,7 milione la vot, românii au venit pentru că așa au CREZUT!”

Jurnalistul Dan Andronic a dezvăluit că se aștepta la eșecul referendumului pentru familie, însă faptul că au venit la vot 3,7 milioane de români arată că așa au crezut. „E...

Dacă ne gîndim mai bine, prezența la Referendum a fost surprinzător de bună! România lui Cristoiu

Dacă ne gîndim mai bine, prezența la Referendum a fost surprinzător de bună! România lui Cristoiu

Au fost date publicității rezultatele finale ale Referendumului din 6- 7 octombrie 2018: Prezența a fost de 21,10%, adică 3.857.308 de alegători. Au spus DA 91,56%, adică 3.531.732 de alegători....