referendum

Referendumul reprezintă procesul de consultare directă a cetățenilor unei țări în legătură cu un text de lege de o importanță cu totul deosebită sau asupra unei situații de importanță națională. Referendumul este o formă de democrație directă, în contrast cu democrația reprezentativă.

Ca procedură legislativă general acceptată, în cazul referendumului consultarea cetățenilor se face prin chemare la vot direct, pe buletinele de vot existând doar două opțiuni, „da” sau „nu”. Rezultatul referendumului este exprimat prin numărarea tuturor voturilor valabil exprimate și publicarea rezultatului final, în forma votului direct exprimat individual, sub forma unui „da” sau „nu”. Pentru a determina rezultatul final, majoritatea referendumurilor, cu excepții notabile care au nevoie de o lege specială care să menționeze excepția, necesită doar o majoritate simplă (mai mult de jumătate din totalul voturilor valabil exprimate). Rezultatul este ori un „da” în favoarea situației, planului, proiectului sau legii ori un „nu”.

Noțiunea de democrație directă și, ca derivat al acesteia, referendumul datează din Grecia și Roma antică, însă implementarea referendumului a fost relativ neobișnuită până în secolul al XX-lea

Justiția nu este motiv pentru un referendum. Traian Băsescu îl avetizează pe Klaus Iohannis. „Riscul ar fi un semnal groaznic”

Justiția nu este motiv pentru un referendum. Traian Băsescu îl avetizează pe Klaus Iohannis. „Riscul ar fi un semnal groaznic”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat, miercuri, la un post de televiziune că există un risc foarte mare ca referendumul pe justiţie să nu fie validat. Potrivit opiniei sale acest...

Jurnalistul Ion Cristoiu știe motivul referendumului pe justiție. Ce motiv ascuns are Klaus Iohannis

Jurnalistul Ion Cristoiu știe motivul referendumului pe justiție. Ce motiv ascuns are Klaus Iohannis

Jurnalistul Ion Cristoiu a declarat, miercuri, la Antena 3, că unul dintre motivele pentru care președintele Klaus Iohannis face referendumul pentru justiție este acela de a cuceri membrii USR. „Referendumul...

Iohannis şi Dragnea: Doi slugoi în fruntea României

Iohannis şi Dragnea: Doi slugoi în fruntea României

A înnebunit Iohannis? Ieşirea sa la adresa susţinătorilor Referendumului pentru Familie este aiuritoare. Întâi prin neam-prostia ei. „Tratatul cu flit” la adresa a 4 milioane de români, catalogarea lor drept...

Klaus Iohannis continuă discuțiile despre referendum. Reprezentanții magistraților, față în față cu șeful statului

Klaus Iohannis continuă discuțiile despre referendum. Reprezentanții magistraților, față în față cu șeful statului

Președintele Klaus Iohannis se întâlnește miercuri cu reprezentanții autorităților judecătorești și ai asociațiilor profesionale ale magistraților. Tema discuției va fi situația sistemului judiciar. „O remarcă pentru publicul general şi, evident,...

Mircea Badea și secretul Referendumului: „Muream de foame, nu aveam ce să mănânc”

Mircea Badea și secretul Referendumului: „Muream de foame, nu aveam ce să mănânc”

Mircea Badea, celebrul prezentator de la Antena 3, a dezvăluit publicului de ce își dorește ca președintele României, Klaus Iohannis, să facă un referendum pe tema justiției. „Acest personaj bizar,...

Iohannis continuă consultările pentru referendum. Noua mișcare împotriva lui Liviu Dragnea

Iohannis continuă consultările pentru referendum. Noua mișcare împotriva lui Liviu Dragnea

Președintele Klaus Iohannis are stabilită o întâlnire, miercuri, cu reprezentanți ai autorității judecătorești și ai asociațiilor profesionale ale magistraților. Tema discuției este reprezentată de situația actuală din sistemul de justiție...

Se caută întrebarea pentru referendumul pe justiție

Se caută întrebarea pentru referendumul pe justiție

La o săptămână după ce s-a declarat „aproape hotărât” să convoace un referendum pe justiție odată cu alegerile pentru Parlamentul European, președintele Klaus Iohannis este convins că va organiza plebiscitul....

Scandal în direct. Discuţia a scăpat de sub control. Moderatorul a fost uluit . „Dacă-ţi dau un pumn...”

Scandal în direct. Discuţia a scăpat de sub control. Moderatorul a fost uluit . „Dacă-ţi dau un pumn...”

Subiectul referitor la referendumul pe justiţie a generat numeroase discuţii în contradictoriu la toate posturile de televiziune. La o enmisiune de la Antena3 discuţia, însă, a fost pe cale de...

Iohannis a luat decizia despre referendum. Ce va face președintele în continuare. Breaking News

Iohannis a luat decizia despre referendum. Ce va face președintele în continuare. Breaking News

Președintele Klaus Iohannis a avut consultări, marți, cu reprezentanți ai societății civile pe tema referendumului pentru justiție. La ieșirea de la consultări, reprezentanții societății civile au declarat că președintele va...

Zi crucială pentru justiție. Iohannis începe să își pună planul în aplicare. News alert

Zi crucială pentru justiție. Iohannis începe să își pună planul în aplicare. News alert

Marți, la Palatul Cotroceni, Preşedintele Klaus Iohannis se va consulta cu reprezentanţi ai societăţii civile pe tema referendumului pentru justiţie. Potrivit agendei şefului statului, consultările vor avea loc la ora...

Iohannis se va întâlni cu Cioloș. Discuții de ultimă oră pentru referendumul pe Justiție

Iohannis se va întâlni cu Cioloș. Discuții de ultimă oră pentru referendumul pe Justiție

Președintele Klaus Iohannis urmează să aibă o întâlnire cu președintele PLUS, Dacian Cioloș, pentru a discuta pe marginea referendumului pe tema Justiției. „Urmează să discutăm săptămâna viitoare inclusiv cu domnul...

Iohannis le distruge planurile liberalilor. Momentul-cheie în care șeful statului vrea să dea lovitura. News alert

Iohannis le distruge planurile liberalilor. Momentul-cheie în care șeful statului vrea să dea lovitura. News alert

Sâmbătă, la Sinaia, președintele Klaus Iohannis le-a transmis liberalilor că trebuie să vină la guvernare după alegerile parlamentare care vor avea loc la finalul lui 2020. „Am invitat deja la...

Băsescu sare în ajutorul lui Iohannis. Care este cheia succesului unui posibil referendum pe justiție. News alert

Băsescu sare în ajutorul lui Iohannis. Care este cheia succesului unui posibil referendum pe justiție. News alert

Sâmbătă seară la România TV, fostul președinte Traian Băsescu a vorbit despre strategie pe care ar trebui să o adopte Iohannis astfel încât referendumul pe justiție care poate avea loc...

Lecţie de drept în direct. Mircea Badea s-a supărat pe Victor Ponta. „Domnule Ponta, ceea ce ați spun este un cretinism”

Lecţie de drept în direct. Mircea Badea s-a supărat pe Victor Ponta. „Domnule Ponta, ceea ce ați spun este un cretinism”

Prezentatorul de televiziune, Mircea Badea a comentat vineri seară despre întrebarea pe care Victor Ponta ar pune-o în cazul unui referendum pe justiție. Asta, numai în cazul în care fostul...

Judecătorul Dumbravă pune punctul pe i în privința referendumului justiției

Judecătorul Dumbravă pune punctul pe i în privința referendumului justiției

Judecătorul Horațius Dumbravă avertizează în legătură cu un posibil referendum pe tema justiției. Acesta a avut o replică la RFI, după ce președintele României, Klaus Iohannis a afirmat că este...

Ponta îl execută pe Dragnea și i se alătură lui Iohannis. Cum pot dispărea PSD și PNL

Ponta îl execută pe Dragnea și i se alătură lui Iohannis. Cum pot dispărea PSD și PNL

Victor Ponta, președintele Pro România, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că va vota afirmativ la referendumul organizat de Klaus Iohannis cu o singură condiție. Întrebarea trebuie...

Referendum pe Justiție?! Iohannis, consultări pe această temă. Ce urmează să se întâmple în România?

Referendum pe Justiție?! Iohannis, consultări pe această temă. Ce urmează să se întâmple în România?

Un nou referendum în România? Klaus Iohannis, președintele țării, a apelat la reprezentații societății civile pentru a se consulta pe tema referendumului pe justiție. Președintele României a chemat reprezentanții societății...

Liderul PNL care știe ce întrebare va pune Iohannis la referendum: „Întrebarea va fi în zona întăririi...”

Liderul PNL care știe ce întrebare va pune Iohannis la referendum: „Întrebarea va fi în zona întăririi...”

Dacă va convoca referendumul pe justiție pe 26 mai, întrebarea președintelui Klaus Iohannis va fi legată de întărirea instituțiilor judiciare și de combaterea corupției, este de părere Senatorul PNL Daniel...

Brexit. Englezii strâng rândurile. Petiție care pune în dificultate Guvernul de la Londra

Brexit. Englezii strâng rândurile. Petiție care pune în dificultate Guvernul de la Londra

Brexit. Cu opt zile înaintea datei oficiale programate pentru ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, o petiție online care cere renunțarea la Brexit a depășit, joi, un milion de semnături....

Biserica Ortodoxă se ridică împotriva lui Iohannis

Biserica Ortodoxă se ridică împotriva lui Iohannis

Episcopul Huşilor îi dă o replică acidă lui Iohannis, după atacul prezidenţial de marţi. Purtătorul de cuvânt al BOR făcuse acelaşi lucru ieri, „Având în fundal definiția lui Nietzsche despre...