Abrogarea blasfemiei, subiect de referendum în Irlanda. Se supune la vot modificarea unui articol al Constituţiei din 1937
- Vasile Andrei
- 26 octombrie 2018, 16:11
În Irlanda cetăţenii cu drept de vot sunt chemaţi azi să decidă, prin referendum, dacă sunt de acord sau nu cu abrogarea blasfemiei.
Defăimarea religiei este infracţiune în această ţară. Pe de altă parte, nimeni nu a fost condamnat până acum pentru o asemenea faptă.
Cu toate acestea, arată portalul www.activenews.ro, recent a apărut un scandal în spaţiul public din această ţară, după ce actorul Stephen Fry a spus despre Dumnezeu că e „capricios" și „meschin”.
De aici a plecat controversa legată de situaţia juridică a blasfemiei, ajungându-se în cele din urmă la ideea că poporul trebuie chemat să decidă, prin referendum, viitorul acestei sancţiuni. Va mai fi sau nu în sfera penală.
Concret, alegătorii trebuie să decidă azi cu privire la modificarea articolului 40 din Constituţia adoptată în 1937. În acest articol se arată că „publicarea sau exprimarea unor lucrări sau cuvinte blasfemiatoare sau indecente constituie o infracțiune pedepsită prin lege”.
Pe de altă parte, în 2009, au fost stailite sancţiuni aspre pentru blasfemie. Adică amendă de 25.000 de euro. În plus, blasfemia a fost extinsă pentru orice fel de religie.
Presa irlandeză arată că, potrivit unor sondaje de opinie, 51% dintre irlandezi sunt de acord cu modificarea articolului 40 din Constituţie.
Până şi Biserica Catolică din Irlanda consider că vechile norme, în acest sens, sunt depăşite.