referendum

Referendumul reprezintă procesul de consultare directă a cetățenilor unei țări în legătură cu un text de lege de o importanță cu totul deosebită sau asupra unei situații de importanță națională. Referendumul este o formă de democrație directă, în contrast cu democrația reprezentativă.

Ca procedură legislativă general acceptată, în cazul referendumului consultarea cetățenilor se face prin chemare la vot direct, pe buletinele de vot existând doar două opțiuni, „da” sau „nu”. Rezultatul referendumului este exprimat prin numărarea tuturor voturilor valabil exprimate și publicarea rezultatului final, în forma votului direct exprimat individual, sub forma unui „da” sau „nu”. Pentru a determina rezultatul final, majoritatea referendumurilor, cu excepții notabile care au nevoie de o lege specială care să menționeze excepția, necesită doar o majoritate simplă (mai mult de jumătate din totalul voturilor valabil exprimate). Rezultatul este ori un „da” în favoarea situației, planului, proiectului sau legii ori un „nu”.

Noțiunea de democrație directă și, ca derivat al acesteia, referendumul datează din Grecia și Roma antică, însă implementarea referendumului a fost relativ neobișnuită până în secolul al XX-lea

Peste două treimi dintre britanici doresc un referendum pentru revenirea în UE. „Decizia de a părăsi blocul a fost greșită”

Peste două treimi dintre britanici doresc un referendum pentru revenirea în UE. „Decizia de a părăsi blocul a fost greșită”

Peste două treimi dintre britanici doresc un referendum pentru a reveni în UE, potrivit unui nou sondaj publicat de The Independent. Mai mult de jumătate dintre respondenți au descris decizia...

Brexit. Două treimi dintre britanici sunt pentru un nou referendum

Brexit. Două treimi dintre britanici sunt pentru un nou referendum

Potrivit unui sondaj publicat de cotidianul "The Independent", 54% dintre respondenți, față de 46% anul trecut, consideră că părăsirea UE a fost o decizie proastă. O despărţire greu de digerat....

Gigi Becali a fost trimis în judecată pentru fraudă la vot. Riscă până la trei ani de închisoare

Gigi Becali a fost trimis în judecată pentru fraudă la vot. Riscă până la trei ani de închisoare

Gigi Becali riscă să ajungă din nou după gratii, pentru trei ani. El a fost trimis în judecată pentru fraudă electorală. E o istorie veche, dar care l-ar putea costa...

Erdogan cheamă turcii la referendum

Erdogan cheamă turcii la referendum

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a propus sâmbătă, într-o intervenţie televizată, un referendum privind o schimbare constituţională pentru a garanta dreptul de a purta văl în funcţia publică, în şcoli...

Frauda referendumului organizat de Putin. Ucrainenii din regiunile anexate au votat sub amenințarea armelor

Frauda referendumului organizat de Putin. Ucrainenii din regiunile anexate au votat sub amenințarea armelor

În imaginile de pe rețelele de socializare se puteau observa „civili” ruși însoțiți de doi bărbați înarmați, care băteau la uși pentru a-i determina pe localnici să vină să participe...

Putin a acuzat SUA de distrugerea Nord Stream. Țarul, dezgustat de rusofobia Occidentului

Putin a acuzat SUA de distrugerea Nord Stream. Țarul, dezgustat de rusofobia Occidentului

Vladimir Putin s-a lăsat așteptat câteva minute, în timp ce sala era plină până la refuz. Țarul a lansat acuzații dure la adresa Ucrainei, dar și a Occidentului, după ce...

Granițele de stat ale Rusiei au fost remodelate. În magazinele din țară se vând hărți cu noul teritoriu

Granițele de stat ale Rusiei au fost remodelate. În magazinele din țară se vând hărți cu noul teritoriu

În magazinele din Rusia au început deja să se vândă hărți în care granițele țării au fost modificate, ca urmare a referendumurilor ce au avut loc zilele trecute. Imaginile sunt...

Foștii supuși îl înfruntă pe Putin. Micul vecin al Rusiei, poziție categorică față de „referendumurile” din zonele ocupate

Foștii supuși îl înfruntă pe Putin. Micul vecin al Rusiei, poziție categorică față de „referendumurile” din zonele ocupate

Preşedintele Georgiei, Salome Zurabişvili, a descris aşa-numitele referendumuri din părțile ocupate ale Ucrainei ca fiind un act cinic din partea Rusiei. În plus, liderul de la Tbilisi susține că este...

Rusia va declanșa o ofensivă „dură și consistentă” după ce referendumurile din Ucraina se vor încheia. Opinia unui fost șef al Statului Major

Rusia va declanșa o ofensivă „dură și consistentă” după ce referendumurile din Ucraina se vor încheia. Opinia unui fost șef al Statului Major

Generalul Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General al armatei române a vorbit despre următorul pas al Rusiei după ce referendumurile pentru anexarea unor zone din Ucraina se vor...

Referendum în Ucraina. Peste 90% dintre votanții din zonele ocupate ar susține alipirea la Rusia. Acuzații de fraudă. Update

Referendum în Ucraina. Peste 90% dintre votanții din zonele ocupate ar susține alipirea la Rusia. Acuzații de fraudă. Update

Rezultatele preliminare ale referendumului din regiunea Zaporojie arată că 93% din alegători sunt de acord cu aderarea la Rusia. Restul de 7% au votat pentru susținerea statului ucrainean. Guvernatorul regiunii...

Duma de stat nu mai așteaptă rezultatul referendumurilor. Parlamentul rus dezbate pe 29 septembrie alipirea provinciilor ucrainene ocupate

Duma de stat nu mai așteaptă rezultatul referendumurilor. Parlamentul rus dezbate pe 29 septembrie alipirea provinciilor ucrainene ocupate

Parlamentarii ruși vor dezbate pe 29 septembrie proiectele de lege privind anexarea celor patru regiuni ucrainene în care se desfășoară referendumuri, la Rusia. Astfel, Duma de Stat va adopta legile...

Sultanul Erdogan se rupe de Vladimir Putin. Mesajul tranșant pe care i l-a transmis: „Poziția noastră nu s-a modificat”

Sultanul Erdogan se rupe de Vladimir Putin. Mesajul tranșant pe care i l-a transmis: „Poziția noastră nu s-a modificat”

Turcia se detașează din ce în ce mai mult de Rusia și de Vladimir Putin. Purtătorul de cuvânt al președintelui turc Recep Tayyp Erdogan a declarat că țara sa nu...

Război în Ucraina, ziua 214. Forțele de ordine au arestat 700 de protestatari împotriva mobilizărilor din Rusia. Volodimir Zelenski a vorbit despre pierderile armatei ucrainene. Video

Război în Ucraina, ziua 214. Forțele de ordine au arestat 700 de protestatari împotriva mobilizărilor din Rusia. Volodimir Zelenski a vorbit despre pierderile armatei ucrainene. Video

Războiul din Ucraina a intrat în cea de-a 214-a zi, cu noi informații despre recrutările forțate din Rusia, dar și despre referendumurile din regiunile ocupate din Ucraina. La apelul mai...

NATO intensifică sprijinul acordat Ucrainei, ca răspuns la referendumurile organizate de Rusia. Jens Stoltenberg: Cea mai bună cale de a pune capăt acestui război

NATO intensifică sprijinul acordat Ucrainei, ca răspuns la referendumurile organizate de Rusia. Jens Stoltenberg: Cea mai bună cale de a pune capăt acestui război

Secretarul general al NATO a anunțat că alianța va intensifica sprijinul acordat Ucrainei pentru că aceasta este singura cale pentru a pune capăt războiul. Jens Stoltenberg spune că referendumurile nu...

Ultimul avertisment pentru Rusia dacă va încerca să anexeze noi teritorii. Joe Biden anunță noi măsuri „rapide şi severe”

Ultimul avertisment pentru Rusia dacă va încerca să anexeze noi teritorii. Joe Biden anunță noi măsuri „rapide şi severe”

Președintele american Joe Biden a avertizat Rusia că vor exista noi măsuri economice „rapide și severe” dacă Moscova folosește referendumurile „false” din provinciile Lugansk, Doneţk, Herson şi Zaporojie pentru a...

Armata rusă, acuzată că a folosit arme chimice. Bombardamente puternice au avut loc în regiunea Nikolaev

Armata rusă, acuzată că a folosit arme chimice. Bombardamente puternice au avut loc în regiunea Nikolaev

Ucrainenii au acuzat armata rusă că au folosit arme chimice, după ce în cursul zilei de miercuri aceștia au aruncat asupra pozițiilor militare ucrainene recipiente ce conțineau o substanţă toxică....

Volodimir Zelenski, mesaj pentru ucrainenii din teritoriile ocupate de Rusia. „Salvați-vă viețile. Acundeți-vă de mobilizare în orice mod puteți”

Volodimir Zelenski, mesaj pentru ucrainenii din teritoriile ocupate de Rusia. „Salvați-vă viețile. Acundeți-vă de mobilizare în orice mod puteți”

Volodimir Zelenski a transmis în urmă cu puțin timp un mesaj pe rețelele de socializare în care le cere ucrainenilor din teritoriile ocupate de ruși să se ascundă de mobilizare...

Casa Albă a anunțat că va impune noi sancțiuni Moscovei dacă va anexa părți din teritoriul Ucrainei

Casa Albă a anunțat că va impune noi sancțiuni Moscovei dacă va anexa părți din teritoriul Ucrainei

Secretarul de presă al Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat vineri că Washingtonul este pregătit să impună noi măsuri economice împotriva Kremlinului în cazul în care acesta va decide să...

Kremlinul avertizează. Ce se va întâmpla dacă răspunsul va fi „pozitiv” la referendumurile din Ucraina

Kremlinul avertizează. Ce se va întâmpla dacă răspunsul va fi „pozitiv” la referendumurile din Ucraina

Dimitri Peskov spun că în cazul în care va fi „o decizie pozitivă” la „referendumurile” din teritoriile ucrainene ocupate, „vor fi puse în aplicare legile Rusiei în conformitate cu Constituția...

Patru regiuni ocupate din Ucraina au început votul pentru Referendumul de aderarea la Rusia. Occidentul: „Este un demers nelegitim” 

Patru regiuni ocupate din Ucraina au început votul pentru Referendumul de aderarea la Rusia. Occidentul: „Este un demers nelegitim” 

Patru zone din Ucraina ocupate de ruși au deschis secțiile de vot pentru referendumurile condamnate de către Occident ca fiind „nelegitime”. Votul în Luhansk şi Donetk, autoproclamate „republici independente” controlate...