Erdogan cheamă turcii la referendum

Erdogan cheamă turcii la referendumSursa foto: Arhiva EVZ

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a propus sâmbătă, într-o intervenţie televizată, un referendum privind o schimbare constituţională pentru a garanta dreptul de a purta văl în funcţia publică, în şcoli şi universităţi.

"Dacă ai curaj, vino, supune asta unui referendum (...). Să decidă naţiunea", a lansat şeful statului turc adresându-se şefului principalului partid de opoziţie, Kemal Kilicdaroglu, care propusese iniţial o lege care să garateze dreptul de a purta văl.

Ca răspuns pentru preşedintele turc, dl Kilicdaroglu a respins sâmbătă seara ideea unui referendum reproşându-i că îl "imită" pe liderul naţionalist ungar Viktor Orban, devenit icoană a dreptei dure.

"Ai intenţia să-l imiţi pe Orban, Erdogan? (...) De unde ai scos referendumul? Dacă nu fugi, chestiunea va fi rezolvată. Bărbaţii nu vor mai putea avea ceva de spus despre îmbrăcămintea femeilor. Ai curajul ăsta?", a scris el pe Twitter.

Dezbaterea privind purtarea vălului s-a înflamat recent în Turcia la apropierea alegerilor prezidenţiale şi legislative programate în 2023.

Majoritar musulmană, dar având laicitatea înscrisă în Constituţie, Turcia a fost multă vreme o ţară în care purtarea vălului era interzisă în funcţia publică, şcoli şi universitaţi.

Dar restricţiile privind purtarea vălului au fost ridicate în 2013 de guvernul dlui Erdogan.

Preşedintele turc se prezintă adesea ca protector al musulmanilor contra "elitelor" laice, lăsând să se înţeleagă că făra el, lucruri "dobândite" ca ridicarea restricţiilor purtării vălului vor fi puse în pericol.

Spre deosebire de anii 1990, când purtarea vălului provoca vii dezbateri, nicio mişcare politică nu-şi propune astăzi interzicerea lui în Turcia.

"Am avut greşeli în trecut privind vălul... E vremea să lăsăm în urma noastră această chestiune", a lansat la începutul lui octombrie dl Kilicdaroglu, aflat în fruntea CHP (Partidul Republican al Poporului, social-democrat) şi a propus o lege care să garanteze dreptul de a purta văl.

Creat de fondatorul Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturk, CHP este cunoscut ca un înflăcaat apărător al laicităţii.

Potrivit observatorilor, dl Kilicdaroglu ar fi vrut de asemenmea să arate alegătorilor conservatori - care votează în mod tradiţional cu AKP, partidul dlui Erdogan - că ei nu au de ce să se teamă în caz de schimbare a puterii.

În faţa acestei încercări de a recupera voturile conservatorilor, dl Erdogan a ripostat la începutul lui octombrie cerând o schimbare constituţională pe acest subiect.

În textul pe care şeful statului turc în propune acum să fie supus referedumumului, va exista şi o dispoziţie anti-LGBT, urmărind "să întărească protejarea familiei", a anunţat el fără a da alte detalii.

"O familie puternică înseamnă o naţiune puternică. (...) Oare pot exista LGBT într-o familie puternică? Nu", a susţinut el.

"În calitate de reprezentant al voinţei poporului, să ne protejăm naţiunea de atacurile curentelor deviante şi perverse", a adăugat el, notează lalibre.be.

(Traducerea Rador)