procuror

Procuror este un magistrat din cadrul Ministerului Public (Parchetul) care are rolul principal de a reprezenta interesele generale ale societății și ale legii în justiție.

Spre deosebire de un judecător, care este neutru și decide în cauze, procurorul este cel care:

Conduce și supraveghează activitatea de urmărire penală. Procurorul investighează infracțiunile sesizate, coordonează activitatea organelor de cercetare penală (Poliția) și strânge probele necesare.

Decide asupra trimiterii în judecată. După finalizarea anchetei, procurorul decide dacă probele sunt suficiente pentru a formula rechizitoriul și a trimite un inculpat în fața instanței de judecată.

Susține acuzarea în fața instanței. În timpul procesului, procurorul reprezintă acuzarea, argumentând vinovăția inculpatului și solicitând aplicarea legii.

Veghează la respectarea legii. Procurorul asigură respectarea drepturilor cetățenilor pe tot parcursul procesului penal.

Procurorii sunt organizați ierarhic sub autoritatea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, inclusiv în structuri specializate precum DIICOT și DNA.

BINOMUL a luat-o în FREZĂ în cazul PROCURORULUI Manache

BINOMUL a luat-o în FREZĂ în cazul PROCURORULUI Manache

Judecătoarele Rodica Cosma, Anca Mădălina Alexandrescu și Simona Cristina Nenita de la Înalta Curte de Casație și Justiție l-au achitat definitiv pe procurorul Florian Manache de la Parchetul de pe...

CSM dezbate propunerea lui TOADER de REVOCARE a lui LAZĂR

CSM dezbate propunerea lui TOADER de REVOCARE a lui LAZĂR

Zi decisivă la CSM. Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii dezbate luni propunerea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, de revocare din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr. În cadrul...

DOCUMENT ABERANT! Cum arată Ordonanța procurorului care s-a „răzbunat” pe polițiștii ce l-au amendat

DOCUMENT ABERANT! Cum arată Ordonanța procurorului care s-a „răzbunat” pe polițiștii ce l-au amendat

Ordonanța prin care un procuror din România le-a aplicat amenzi polițiștilor care l-au oprit în trafic există. Documentul a fost publicat de Clujust.ro. Este vorba despre ordonanța procurorului Mihai Laurențiu...

MEDIA lui DRAGNEA din facultate! De ce NU ȘI-A TERMINAT liderul PSD studiile? Foaia matricolă din 1999 dezvăluie ADEVĂRUL

MEDIA lui DRAGNEA din facultate! De ce NU ȘI-A TERMINAT liderul PSD studiile? Foaia matricolă din 1999 dezvăluie ADEVĂRUL

O nouă lovitură pentru Liviu Dragnea. Care este motivul pentru care șeful PSD nu și-a finalizat studiile și de ce insistă procurorii să desființeze Universitatea urmată de acesta? Liderul PSD,...

Reacția unui PROCUROR a ajuns VIRALĂ.  Ce a făcut după ce a fost OPRIT și AMENDAT de Poliție

Reacția unui PROCUROR a ajuns VIRALĂ. Ce a făcut după ce a fost OPRIT și AMENDAT de Poliție

Reacția unui procuror oprit de poliție a ajuns virală. Gestul făcut de magistrat a făcut înconjurul României. După ce și-a luat amendă de la polițiști, la rândul lui i-a amendat...

DECLARAȚII BOMBĂ! Tudorel Toader nu are competența de a sancționa procurorii. Este însă singurul care poate sesiza Ispecția Judiciară

DECLARAȚII BOMBĂ! Tudorel Toader nu are competența de a sancționa procurorii. Este însă singurul care poate sesiza Ispecția Judiciară

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat vineri că nu este singurul care poate sesiza Inspecţia Judiciară, precizând că faţă de anul 2012, când ministrul putea declanşa procedura de răspundere disciplinară...

Dosarul HIDROELECTRICA: CÂT a recuperat STATUL ROMÂN din PREJUDICIUL de 100 de MILIOANE de EURO

Dosarul HIDROELECTRICA: CÂT a recuperat STATUL ROMÂN din PREJUDICIUL de 100 de MILIOANE de EURO

Statul român a recuperat doar 440 de mii de euro din prejudiciul colosal de aproape 100 de milioane de euro din dosarul Hidroelectrica. ANAF nu a recuperat până acum nici...

Cu ce se mai ocupă DNA. Anca Jurma se plânge de POZIȚIA procurorului în SALA de JUDECATĂ

Cu ce se mai ocupă DNA. Anca Jurma se plânge de POZIȚIA procurorului în SALA de JUDECATĂ

Șefa interimară a DNA, Anca Jurma, a trimis o adresă Curții de Apel București împotriva modificării poziției procurorului în sala de judecată. Procurorul Șef intermimar al DNA, Anca Jurma, este...

Confesiunile unui procuror. Viața la Curte

Confesiunile unui procuror. Viața la Curte

Numele meu e Luța Grigore. Am intrat la medicina dupa trei încercari nereușite, iar pe la jumatatea facultații m-am lasat. Nu era de mine. Prea multa bataie de cap. Așa...

Decizie CSM: PROCURORUL care a CONTESTAT-O pe KOVESI, mutat la Caraş-Severin

Decizie CSM: PROCURORUL care a CONTESTAT-O pe KOVESI, mutat la Caraş-Severin

CSM, Secția pentru procurori, a hotărât delegarea procurorului Doru Țuluș, de la Parchetul General, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, pentru o perioadă de șase luni. Țuluș a...

Iohannis RUPE TĂCEREA despre dosarele sale clasate. Replică DURĂ pentru Dragnea

Iohannis RUPE TĂCEREA despre dosarele sale clasate. Replică DURĂ pentru Dragnea

Președintele Klaus Iohannis a reacționat după dezvăluirile referitoare la dosarele care l-au vizat în trecut, spunând că acestea au fost închise întrucât fapta nu exista. Iohannis a subliniat că dosarele...

Încercare de asasinat la Atena! Justiția cutremurată din temelii!

Încercare de asasinat la Atena! Justiția cutremurată din temelii!

Magistratul vizat, Isidoros Dogiakos, a fost acuzat de presă că a încercat să muşamalizeze afaceri tenebroase. Sunt bănuiți extremiștii eleni Poliţia greacă a dezamorsat un dispozitiv exploziv care a fost...

Procurorul Cristian LAZĂRr, ajuns din urmă de trecut. Dezvăluiri de ULTIMĂ ORĂ

Procurorul Cristian LAZĂRr, ajuns din urmă de trecut. Dezvăluiri de ULTIMĂ ORĂ

Procurorul Cristian Aurel Lazăr, cel care a clasat dosarele lui Klaus Iohannis şi carese ocupă și de dosarul în care este chemată, joi, la audieri Carmen Iohannis ar fi produs...

Au fost făcute DEZVĂLUIRI cutremurătoare despre LAZĂR. „Rând pe rând, vor răspunde toți”

Au fost făcute DEZVĂLUIRI cutremurătoare despre LAZĂR. „Rând pe rând, vor răspunde toți”

Codrin Ștefănescu critică faptul că procurorii care au probleme nu își dau demisia. Dezvăluirile au fost făcute în contextul dezvăluirilor referitoare la dosarul în care procurorul Cristian Lazăr a fost...

CUTREMUR ÎN JUSTIȚIE! Ies la iveală INFORMAȚII DEVASTATOARE despre procurorul Lazăr. A OMORÂT o grefieră. Era BEAT la volan

CUTREMUR ÎN JUSTIȚIE! Ies la iveală INFORMAȚII DEVASTATOARE despre procurorul Lazăr. A OMORÂT o grefieră. Era BEAT la volan

Informații incendiare au ieșit la iveală, luni seară, despre Cristian Lazăr, procurorul care a emis neînceperea urmăririi penale într-un dosar de conflict de interese, în care era implicat Klaus Iohannis...

Procuror de la secția de urmărire a magistraților, acuzat că a trimis în instanță un dosar cu mărturii copy/paste

Procuror de la secția de urmărire a magistraților, acuzat că a trimis în instanță un dosar cu mărturii copy/paste

Înființarea secției speciale pentru cercetarea magistraților a fost unul dintre cele mai comentate evenimente juridice ale acestui an. De curând, au fost acceptați și primii procurori care să lucreze aici....

PROCURORII fac HOROSCOPUL inculpaților. Ce ZODII sunt predispuse la CRIMINALITATE

PROCURORII fac HOROSCOPUL inculpaților. Ce ZODII sunt predispuse la CRIMINALITATE

Procurorii Ministerului Public au făcut o analiză referitoare la criminalii din România, iar printre detaliile analizate se numără și zodia acestora. Studiul este efectuat pentru perioada 2011-2015, iar conform comunicatului...

Steinmetz și Silberstein, AUDIAȚI de procurorii israelieni, după informațiile primite din România

Steinmetz și Silberstein, AUDIAȚI de procurorii israelieni, după informațiile primite din România

Omul de afaceri Beny Steinmetz şi consultantul politic Tal Silberstein au fost audiaţi de procurorii israelieni, după ce au primit noi informaţii din partea autorităţilor române Cei doi au fost...

BĂSESCU s-a DEZLĂNȚUIT împotriva DNA: „Este o instituție decredibilizată”

BĂSESCU s-a DEZLĂNȚUIT împotriva DNA: „Este o instituție decredibilizată”

Fostul președinte, Traian Băsescu, a fost audiat la DNA, vineri, în calitate de martor într-un dosar. Băsescu a declarat că a fost audiat de procurori din Israel, în cazul a...

BOMBA de la Casa Albă! Procurorul general a DEMISIONAT. Cine îi ia locul? MUTAREA SURPRIZĂ a lui Trump

BOMBA de la Casa Albă! Procurorul general a DEMISIONAT. Cine îi ia locul? MUTAREA SURPRIZĂ a lui Trump

Procurorul general, Jeff Sessions, a demisionat miercuri seară la cererea președintelui american Donald Trump. Trump a anunțat, într-un mesaj pe Twitter, numirea ca interimar în funcția pe care a ocupat-o...