Au scăpat de umilință. Au dreptul să folosească telefonul
- Cora Muntean
- 15 decembrie 2018, 09:51
Avocații au reclamat, inclusiv în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senat, că se simt umiliți când li se iau telefoanele la intrarea în sediile parchetelor, poliției și la Agenţia Naţională de Integritate.
Parchetul General a hotărât să elimine această procedură și să-i lase pe avocați să intre în sediile parchetelor cu telefoanele mobile, laptop sau tabletă. Totuși, se face mențiunea că dacă procurorii au motive întemeiate, pot limita acest drept.
Decizia a fost luată de procurorul general Augustin Lazăr după întâlnirea avută cu preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România, Gheorghe Florea, și cu Ion Dragne, decan al Baroului Bucureşti. „În urma analizei cadrului legal şi a tuturor argumentelor invocate, s-a apreciat că măsura interzicerii de principiu a accesului avocaţilor cu telefoane mobile şi alte dispozitive electronice (laptop, tabletă ş.a.) este disproporţionată faţă de scopul urmărit - asigurarea unui echilibru între respectarea caracterului nepublic al urmăririi penale şi protecţia informaţiilor clasificate şi a celor confidenţiale, pe de o parte, şi buna desfăşurare a profesiei de avocat pe de altă parte. O abordare unitară care să înlăture inconvenientele aplicării acestei măsuri o reprezintă consacrarea, prin norme interne, a regulii ca accesul avocaţilor cu astfel de dispozitive să fie permis în toate cazurile în care procurorul nu are motive justificate să limiteze acest drept, în concret. Limitarea se va putea face cu acordul conducătorului parchetului", se arată în comunicatul emis de Parchetul General.
S-a mai hotărât ca între reprezentanții celor două categorii, procurori și avocați, să aibă loc întâlniri lunare.
Aceasta este a doua măsură prin care se stabilește că procurorul și avocatul sunt egali. În noua formă a Legii privind organizarea judiciară, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis în iulie, a adus schimbări și în ceea ce privește configuraţia sălii de judecată. Procurorii nu vor mai sta pe podiumuri, aproape de judecători, ci la acelaşi nivel cu avocaţii.