premier

Premier (din francezul premier ministre, „prim-ministru”) este persoana care conduce Guvernul unei țări și are rolul de șef al executivului într-un sistem politic parlamentar sau semiprezidențial.

Funcții și atribuții:

Coordonează activitatea tuturor ministerelor și asigură aplicarea programului de guvernare aprobat de Parlament;

Reprezintă Guvernul în relația cu Președintele statului, Parlamentul, organizațiile internaționale și societatea civilă;

Propune componența Guvernului și răspunde de buna funcționare a instituțiilor publice aflate sub autoritatea executivului;

Poate emite decizii și ordine cu caracter administrativ;

În lipsa președintelui, poate exercita temporar atribuțiile acestuia, dacă legea sau Constituția o permit.

În România:

Premierul este numit de Președintele României, după consultarea partidelor politice, și trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei de miniștri.

Pe scurt, premierul este liderul Guvernului, principalul responsabil pentru politica executivă a statului și pentru implementarea deciziilor administrative la nivel național.

Orban: Tudose e un premier marionetă, la fel ca cel anterior

Orban: Tudose e un premier marionetă, la fel ca cel anterior

Liderul PNL, Ludovic Orban, susține că actual prim-ministru Mihai Tudose este „un premier marionetă”, la fel ca predecesorul său, Sorin Grindeanu. El a adăugat că Executivul nu are nici capacitate...

USR cere REVOCAREA președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Ce MOTIVE INVOCĂ

USR cere REVOCAREA președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici. Ce MOTIVE INVOCĂ

USR a cerut, astăzi, premierului Mihai Tudose, să revoce numirea lui Leonid Moisiu din funcţia de preşedinte al Agenţiei Naționale a Funcţionarilor Publici, motivând că acesta nu ar întruni criteriile...

SURSE: Premierul Tudose s-a întâlnit cu ministrul Finanţelor. Pe agendă, ţinta de deficit de 3% şi disciplina financiară

SURSE: Premierul Tudose s-a întâlnit cu ministrul Finanţelor. Pe agendă, ţinta de deficit de 3% şi disciplina financiară

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, vineri, cu ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, în cadrul discuţiilor fiind abordate subiecte precum menţinerea ţintei de deficit de 3%, disciplina financiară şi combaterea evaziunii...

Un fost informator al Securităţii a fost NUMIT LA ANFP. Premierul Tudose i-a dat girul

Un fost informator al Securităţii a fost NUMIT LA ANFP. Premierul Tudose i-a dat girul

Premierul Mihai Tudose l-a înlocuit pe şeful Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Cristian Vasile Bitea, cu Leonid Moisiu, fost prefect al judeţului Olt. Moisiu a fost angajatul lui Darius Vâlcov,...

Ce a DISCUTAT Dragnea cu un IMPORTANT lider israelian

Ce a DISCUTAT Dragnea cu un IMPORTANT lider israelian

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a întâlnit, astăzi, cu premierul Israelului, Benjamin Netanyahu. Printre subiectele discutate s-a aflat și oportunitatea de a consolida cooperarea dintre cele două țări. „Astăzi am...

După Bruxelles, Tudose va merge la Chișinău să ”consolideze drumul pro-european” al R.Moldova

După Bruxelles, Tudose va merge la Chișinău să ”consolideze drumul pro-european” al R.Moldova

Șeful Executivului de la București, Mihai Tudose, a declarat că următoare sa vizită oficială va fi la Chișinău. În acest sens, premierul român  a afirmat că România are ”o sarcină...

Premierul Tudose, chemat la ordine la Bruxelles! De noul Program de Guvernare al PSD s-a ales praful

Premierul Tudose, chemat la ordine la Bruxelles! De noul Program de Guvernare al PSD s-a ales praful

Proaspătul prim-ministru român a trecut marți prin cele mai importante cabinete de la Bruxelles: al președintelui Consiliului European, Donald Tusk, al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, al președintelui Parlamentului European,...

Tudose I-A SPUS-O DIRECT lui Dragnea, iar şeful PSD n-a rămas dator. Cine a greşit şi „CINE A PLĂTIT DUR”?

Tudose I-A SPUS-O DIRECT lui Dragnea, iar şeful PSD n-a rămas dator. Cine a greşit şi „CINE A PLĂTIT DUR”?

Liviu Dragnea, preşedintele PSD, a afirmat că premierul Mihai Tudose a fost „mâhnit” din cauza afirmaţiilor pe care un europarlamentar român le-a lansat la adresa Guvernului. „De data asta nu...

PRESIUNILE Bruxelles-ului APASĂ pe umerii premierului. DECIZIA lui Tudose

PRESIUNILE Bruxelles-ului APASĂ pe umerii premierului. DECIZIA lui Tudose

Primul ministru Mihai Tudose se întâlneşte miercuri cu vicepremierul Sevil Shhaideh şi cu ministrul delegat pentru fonduri europene Rovana Plumb pe tema absorbţiei fondurilor europene, au spus surse oficiale, citate...

Premierul TUDOSE va aloca 2% din PIB pentru înzestrarea Armatei

Premierul TUDOSE va aloca 2% din PIB pentru înzestrarea Armatei

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit cu ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, cu ministrul Economiei, Mihai Fifor, şi cu şeful Statului Major General al Armatei, general Nicolae Ciucă, pe tema aspectelor...

PRIMUL interviu cu premierul Mihai Tudose. Premierul le dă vești bune românilor - LIVE TEXT

PRIMUL interviu cu premierul Mihai Tudose. Premierul le dă vești bune românilor - LIVE TEXT

Mihai Tudose și-a început marţi vizita la Bruxelles cu o întrevedere cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. Premierul a declarat împreună cu liderii de la Bruxelles, a fost stabilit un...

Ce le-a COMUNICAT Tudose oficialilor de la Bruxelles, la PRIMA sa VIZITĂ DIPLOMATICĂ

Ce le-a COMUNICAT Tudose oficialilor de la Bruxelles, la PRIMA sa VIZITĂ DIPLOMATICĂ

Premierul Mihai Tudose a declarat, astăzi, după întâlnirea cu liderii europeni de la Bruxelles, că i-a asigurat pe aceștia de stabilitate financiară și juridică. „Am stabilit câteva lucruri foarte clare....

ATAC DUR la Mihai Tudose în Parlamentul European. Siegfried Mureșan: „Guvernul nu are habar de reglementările UE”

ATAC DUR la Mihai Tudose în Parlamentul European. Siegfried Mureșan: „Guvernul nu are habar de reglementările UE”

Acuzații dure la adresa lui Mihai Tudose, venite din Parlamentul European de la eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Comisiei pentru bugete. Oficialul european a declarat, în contextul vizitei de luni...

Tudose, IRONIZAT de un europarlamentar: Ce îi va pune în DIFICULTATE pe oficialii europeni la întâlnirea cu premierul

Tudose, IRONIZAT de un europarlamentar: Ce îi va pune în DIFICULTATE pe oficialii europeni la întâlnirea cu premierul

Europarlamentarul PMP, Siegfried Mureșan, a declarat, astăzi, că primirea premierului Mihai Tudose de către oficialii europeni îi va pune pe aceștia în dificultate, deoarece șeful Guvernului și-a făcut un program...

Tudose: George Soros vrea să-l DESTABILIZEZE pe Liviu Dragnea

Tudose: George Soros vrea să-l DESTABILIZEZE pe Liviu Dragnea

Premierul Mihai Tudose a declarat, astăzi, că prin încercarea miliardarului George Soros de a destabiliza PSD şi pe Liviu Dragnea se destabilizează şi Guvernul, şi ţara. Întrebat dacă Soros vrea...

Prima vizită OFICIALĂ a premierului TUDOSE

Prima vizită OFICIALĂ a premierului TUDOSE

Premierul Mihai Tudose pleacă luni și marți la Bruxelles, unde efectuează prima sa vizită oficială, pentru întrevederi cu oficialii europeni. Premierul va fi însoțit de ministrul delegat pentru Afaceri Europene,...

S-au adeverit previziunile lui Grindeanu în ceea ce-l priveşte pe noul premier Tudose

S-au adeverit previziunile lui Grindeanu în ceea ce-l priveşte pe noul premier Tudose

Aproape tot ceea ce a declarat fostul premier Sorin Grindeanu imediat după ce a fost îndepărtat de la guvernare a început să se adeverească. A spus public faptul că lui...

Ce i-a CERUT Tudose ministrului Sănătății

Ce i-a CERUT Tudose ministrului Sănătății

Premierul Mihai Tudose a precizat, în ședința de astăzi, că trebuie să existe în România „o fabrică de vaccinuri”. În acest context, el i-a cerut ministrului Sănătății, Florian Bodog, să...

Banciu a vorbit despre conflictul DRAGNEA-TUDOSE

Banciu a vorbit despre conflictul DRAGNEA-TUDOSE

În cadrul emisiunii „Lumea lui banciu”, realizatorul a vorbit despre zvonurile conform cărora Dragnea deja ar avea unele neînţelegeri cu premiuerul Mihai Tudose. ”Se pare că după mai puțin de...

Tudose, ANUNȚ despre șeful ANAF: „Să vedem despre ce este vorba în ograda domniei sale”

Tudose, ANUNȚ despre șeful ANAF: „Să vedem despre ce este vorba în ograda domniei sale”

Premierul Mihai Tudose a declarat, astăzi, la Primăria Capitalei, că are în vedere schimbarea celor care nu își fac treaba și că se va întâlni cu șeful ANAF, Bogdan Stan....