PLANURILE premierului DĂNCILĂ pentru ROMÂNIA. Ce vrea sa SCHIMBE și pe CINE se BAZEAZĂ

PLANURILE premierului DĂNCILĂ pentru ROMÂNIA. Ce vrea sa SCHIMBE și pe CINE se BAZEAZĂ

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, sâmbătă seară, la România TV, că va invita prim-miniștrii din Emiratele Arabe Unite și Kuweit în România, după vizita acesteia.

„La revenirea în ţară voi adresa invitaţii celor doi prim miniştri - din Emirate şi din Kuweit - pentru a vizita România, dar în acelaşi timp vom adresa invitaţii şi miniştrilor de linie şi oamenilor de afaceri pentru a concretiza proiectele discutate în cadrul acestei vizite. Problemele pe care le-am întâmpinat până în prezent sunt, de fapt, din cauza lipsei concretizării discuţiilor din trecut, iar acum sperăm că noi am recâştigat credibilitate atât în discuţiile avute în Turcia, în Emirate şi acum în Kuweit", a declarat Dăncilă.

Ea a mai declarat că a fost impresionată de atenția primită în vizita oficială și este necesar ca discuțiile avute să devină realitate.

„M-a impresionat deschiderea cu care am fost primiţi, faptul că ne-au acordat foarte multă atenţie şi că există interes pentru a investi în România. Din păcate, de multe ori nu am concretizat discuţiile avute şi acest lucru a dus la o lipsă de încredere. Cred că este foarte important ca toate discuţiile purtate să devină realitate, astfel încât să generăm un val de încredere pentru ca investitorii să poată veni şi să investească în România. (...) Am fost trataţi de la egal la egal şi ca o confirmare a celor spuse de mine este faptul că, în scurt timp, din ţările pe care le-am vizitat vor veni atât miniştri, vor veni investitori, dar şi prim-miniştri în România”, a mai spus Dăncilă.

Premierul a mai declarat că trebuie vazute prioritățile României și ale cetățenilor.

„Pentru noi e important să dăm dovadă de seriozitate, să avem discuţii cu cât mai multe ţări şi să realizăm cât mai multe investiţii în România pentru că avem nevoie de aşa ceva şi trebuie să găsim toate oportunităţile pentru a avea cât mai multe investiţii, fie că vorbim de fonduri europene, fie că vorbim de parteneriat public-privat. Trebuie să vedem care sunt oportunităţile, cum putem să investim într-un ritm cât mai rapid şi (...) în acelaşi timp să fim şi realişti, să vedem care sunt priorităţile pentru România şi pentru cetăţenii din România”, a arătat premierul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News