Dăncilă și MAREA EI ASCENSIUNE. Detalii neștiute din trecutul premierului. Cineva de la nivel înalt a semnat pentru ea

Dăncilă și MAREA EI ASCENSIUNE. Detalii neștiute din trecutul premierului. Cineva de la nivel înalt a semnat pentru ea

Victor Ponta a declarat că este în permanenţă „certat” cu privire la faptul că şi-a pus semnătura pe candidatura actualului prim-ministru, Viorica Dăncilă, la Parlamentul European.

„Mă tot ceartă toată lumea: cum a ajuns Dăncilă la Parlamentul European pe semnătura mea? Şi m-am uitat pe listă. Pe locul 1 era doamna Corina Creţu. M-am uitat şi eu la locul 1. Pe locul 9 era doamna Dăncilă. De unde era să ştiu eu că cel de pe locul 9, nici nu mai ştiam cine era pe locul 9, ajunge prim-ministru? Că nu mai semnam nicio listă. Mai bine nu aveam europarlamentari decât aşa. Ştiam (că e loc eligibil), dar am zis că până la locul 9 poate nu vă uitaţi nici dumneavoastră, nu mă uitam nici eu şi uite că... Dar în loc să iei locul 1, iei locul 9, asta spune ceva despre criteriile de promovare. Şi sunt nişte criterii greşite, eu cred că am ales bine locul 1, domnul Dragnea când a ales locul 9 să ajungă locul 1 în ţară cred că a greşit”, a declarat Ponta, într-o conferinţă de presă.

Ponta a spus că tot speră ca până în 1 ianuarie 2019 să existe un alt guvern, care să poată sta la masă cu Emmanuel Macron şi cu Angela Merkel, format tot de PSD-ALDE, cu spirjinul Pro România, întrucât nici PNL şi nici USR nu ar putea avea o variantă de guvern mai bun.

„Eu în continuare sper, deşi, sigur, speranţa începe să se diminueze, că până la 1 ianuarie o să reuşim să avem un alt guvern, cu un prim-ministru şi nişte miniştri cu care să ne mândrim timp de şase luni. Dacă rămânem cu guvernul actual, pe care, înţeleg, iar îl schimbă, iar îi plimbă între ei, îi dă afară, îi bagă la loc, o să ratăm o şansă uriaşă, o şansă care vine o dată la 14 ani. Ceea ce, sincer, e un mare păcat pentru potenţialul României. Eu am spus deja şi nu cred în poveste. Eu nu văd ca PNL sau USR să aibă un alt guvern mai bun, eu cred că PSD-ALDE, poate şi cu sprijinul nostru, scapă de ce au pus acum acolo şi găsesc resurse, fie în PSD-ALDE, ori sprijiniţi de PSD-ALDE, ori, nu ştiu, o conving pe Corina Creţu să vină înapoi şase luni, conving nişte oameni care sunt social-democraţi, dar nu sunt neapărat în conducerea PSD, dar cu care într-adevăr să ne mândrim când vor sta la masă cu Macron şi cu Merkel. Recunosc că am un coşmar la poza cu Macron, Merkel şi Dăncilă”, a spus Victor Ponta, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News