pensie

Pensie reprezintă situația în care o persoană dobândește dreptul la pensie, iar pensia este venitul de asigurări sociale plătit de stat, în temeiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (actualizată ulterior).

Tipuri principale de pensii:

Pensie pentru limită de vârstă – acordată persoanelor care au atins vârsta legală de pensionare și au îndeplinit stagiul minim de cotizare.

Pensie anticipată – pentru cei care aleg să se retragă mai devreme, având un stagiu complet de cotizare.

Pensie de invaliditate – acordată persoanelor care își pierd total sau parțial capacitatea de muncă din motive medicale.

Pensie de urmaș – pentru membrii familiei unei persoane decedate care era pensionar sau îndeplinea condițiile de pensionare.

Pensie specială – pentru anumite categorii profesionale (magistrați, militari, diplomați etc.), reglementată prin legi distincte.

Cum se calculează:

Valoarea pensiei depinde de:

stagiul de cotizare (numărul de ani lucrați și contribuiți la sistemul public),

venitul asigurat (salariul mediu brut din perioada activă),

punctajul de pensie și valoarea punctului de referință stabilită prin lege.

Scop social:

Pensia are rolul de a asigura protecția socială a persoanelor vârstnice sau aflate în incapacitate de muncă, oferindu-le un venit minim de subzistență și recunoașterea contribuției lor la sistemul economic.

Pensiunea (în sens economic și social) este venitul periodic acordat unei persoane la încetarea activității profesionale, ca formă de protecție socială și recompensă pentru munca și contribuțiile aduse de-a lungul vieții active.

Ce pensie încasează Avocatul Poporului, Renate Weber. Este mai mare decât salariul primit de la stat

Ce pensie încasează Avocatul Poporului, Renate Weber. Este mai mare decât salariul primit de la stat

Avocatul Poporului, Renate Weber, încasează o pensie specială de fost eurodeputat mai mare decât salariul încasat în urma funcției publice pe care o exercită. Pensia sepcială se ridică la 36.000...

Se dau noi ajutoare pentru familiile numeroase și pensionarii cu venituri mici VIDEO

Se dau noi ajutoare pentru familiile numeroase și pensionarii cu venituri mici VIDEO

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că se lucrează la mai multe proiecte care au ca scop acordarea de ajutoare pentru familiile cu trei sau mai mulți copii, dar și...

Motivul pentru care tot mai mulți români își cumpără vechime în muncă

Motivul pentru care tot mai mulți români își cumpără vechime în muncă

Tot mai mulți români aleg să își cumpere vechime în muncă, mai ales că Ordonanța care permite acest lucru va mai fi în vigoare doar până pe 31 august, anul...

Oana Lis a ajuns la capătul puterilor. Soțul ei nu se mai poate deplasa. Apel disperat pentru ajutor: Nu mai pot singură

Oana Lis a ajuns la capătul puterilor. Soțul ei nu se mai poate deplasa. Apel disperat pentru ajutor: Nu mai pot singură

Viorel Lis este în stare gravă și nu se mai poate deplasa. Oana Lis spune că tratamentele de care nevoie soțul ei sunt foarte scumpe și nu se mai poate...

Contribuțiile la Pilonul 2 de pensii vor fi taxate. Se introduce impozitul pe dividende pentru fondurile de administrare

Contribuțiile la Pilonul 2 de pensii vor fi taxate. Se introduce impozitul pe dividende pentru fondurile de administrare

Potrivit OUG 16/2022 fondurile private de pensii nu mai sunt exceptate de la plata impozitului pe dividende, care a fost mărit la 8%. Dacă prevederea se va aplica, oamenii, care...

Care e numărul pensionarilor din România și la cât ajunge suma de care beneficiază lunar

Care e numărul pensionarilor din România și la cât ajunge suma de care beneficiază lunar

În România sunt 4.794.670 pensionari, iar pensia medie este de 1.733 lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Cu toate astea, o parte din ei primesc...

Un poștaș din Iași a furat banii de pensii și a plecat în vacanță. Ce pedeapsă a primit bărbatul

Un poștaș din Iași a furat banii de pensii și a plecat în vacanță. Ce pedeapsă a primit bărbatul

Un poştaş din Iași a furat banii de pensii și a plecat în vacanță. Pensionarii au anunțat autoritățile, iar bărbatul a fost condamnat. El a trebuit să dea și suma...

Când și cum a fost inventată pensia. De la ce a pornit totul și cine au fost primii pensionari care au primit bani

Când și cum a fost inventată pensia. De la ce a pornit totul și cine au fost primii pensionari care au primit bani

Pensia a apărut în 1881, atunci când Otto von Bismarck, ministrul conservator președinte al Prusiei, s-a gândit să ofere un sprijin financiar gestionat de guvern pentru membrii mai în vârstă...

Ce se întâmplă cu Pilonul II. Radu Crăciun: „40% din pierderi raportate în 2022 deja au fost recuperate”

Ce se întâmplă cu Pilonul II. Radu Crăciun: „40% din pierderi raportate în 2022 deja au fost recuperate”

Milioane de români care contribuie la fondul de pensii private Pilon II au pierdut peste 7 miliarde de lei din banii de pensie pentru semestrul din acest an. Președintele Asociației...

Adrian Năstase se plânge de pensia pe care o încasează: „E foarte puțin”. Cât primește fostul premier al României

Adrian Năstase se plânge de pensia pe care o încasează: „E foarte puțin”. Cât primește fostul premier al României

Fostul prim ministru Adrian Năstase susține că are o pensie „de doar”, 5.000 de lei pe lună. Asta, în condițiile în care pensia medie în România este ceva mai mare...

Nicolae Ciucă anunță schimbări importante pentru pensionari: „Trebuie validată în coaliție”

Nicolae Ciucă anunță schimbări importante pentru pensionari: „Trebuie validată în coaliție”

PNL ia în calcul să propună în coaliția de guvernarea majorării pragului de impozitare pentru pensiile în plată la 3.000 de lei. Premierul Nicolae Ciucă a făcut o serie de...

Pensii 2022. În ce condiții se poate cere recalcularea pensiei. Ce documente sunt necesare

Pensii 2022. În ce condiții se poate cere recalcularea pensiei. Ce documente sunt necesare

Persoanele care adună perioade de muncă ulterior pensionării pot cere recalcularea pensiei, având în vedere că pentru ele se plătesc taxe la stat, conform legislației în vigoare. Asta se traduce...

Vara spaimelor noastre şi a profiturilor lor uriaşe

Vara spaimelor noastre şi a profiturilor lor uriaşe

O ştire a trecut aproape neobservată. O ştire cruntă, de un dramatism de neimaginat. Nu a fost băgată în seamă. Era, până la urmă, un fleac. Despre viaţa unui om....

Când se depune dosarul de pensionare, documentele necesare, și când vine prima pensie. Informații de la Casa Națională de Pensii Publice

Când se depune dosarul de pensionare, documentele necesare, și când vine prima pensie. Informații de la Casa Națională de Pensii Publice

Când se depune dosarul de pensionare și când vine prima pensie. Este întrebare pe care și-o pun cei care se pregătesc să iasă la pensie. Avem toate detaliile de la...

O pensionară acuză ANAF că a lăsat-o fără bani: „Şi-au bătut joc de mine”

O pensionară acuză ANAF că a lăsat-o fără bani: „Şi-au bătut joc de mine”

O femeie își caută dreptatea, după ce autoritățile fiscale i-au pus poprire pe cont fără să primească nicio notificare. Cu o pensie ce nu depășește 1.500 de lei, femeia se...

Care sunt localitățile unde românii ies la pensie mai repede cu doi ani

Care sunt localitățile unde românii ies la pensie mai repede cu doi ani

Persoanele care au locuit peste 30 de ani în zone poluate pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare, potrivit Legii pensiilor 263/2010. Parlamentarii au hotărât că este nevoie de o...

Pensionarii din sistemul energetic și urmașii acestora rămân fără cota gratuită de curent electric

Pensionarii din sistemul energetic și urmașii acestora rămân fără cota gratuită de curent electric

Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat hotărârea de Guvern care a instituit aceste beneficii pentru pensionarii din sistemul energetic. Cererea a fost depusă în instanță de compania Electrica...

Pensii 2022. Stagiul de cotizare. Cum aflați rapid dacă veți avea bani la pensie

Pensii 2022. Stagiul de cotizare. Cum aflați rapid dacă veți avea bani la pensie

Stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu declaraţie individuală de...

Informații importante despre voucherele sociale, salariul minim și pensii. Explicațiile ministrului Muncii

Informații importante despre voucherele sociale, salariul minim și pensii. Explicațiile ministrului Muncii

Ministrul Muncii a anunțat că săptămâna viitoare se va încheia distribuirea cardurilor de vouchere sociale. Marius Budăi a mai declarat că salariul minim trebuie mărit și că procentul alocat pensiilor...

Cine poate ieși mai repede la pensie, fără penalizări. Lista a fost publicată

Cine poate ieși mai repede la pensie, fără penalizări. Lista a fost publicată

Persoanele din mai multe localități se pot pensiona mai devreme cu doi ani, fără penalizare, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat o lege în acest sens. Pentru a beneficia...