onu

Organizația Națiunilor Unite (ONU) este o organizație interguvernamentală globală, înființată prin semnarea Cartei ONU la 26 iunie 1945, cu misiunea articulată de a menține pacea și securitatea internațională, de a dezvolta relații de prietenie între state, de a promova cooperarea internațională și de a servi drept centru pentru armonizarea acțiunilor statelor în atingerea acestor obiective.

Sediul Națiunilor Unite este situat în New York City, cu alte câteva birouri situate la Geneva, Nairobi, Viena și Haga.

ONU este formată din șase organizații principale: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Curtea Internațională de Justiție, Secretariatul și Consiliul de Tutela, care, împreună cu mai multe agenții specializate și agenții conexe, alcătuiesc Sistemul Națiunilor Unite. Există în total 193 de state membre și 2 state observatoare.

ONU s-a concentrat în principal pe dezvoltarea economică și socială, în special în timpul valului de decolonizare de la mijlocul secolului al XX-lea. ONU a fost recunoscută ca un lider al păcii și dezvoltării umane, mulți funcționari și agenții primind Premiul Nobel pentru Pace, dar a fost criticată și pentru ineficiența, părtinirea și corupția percepute.

Nina Ricci, singura care a câștigat PUBLICITATE GRATUIT de pe urma otrăvirii  lui Skripal

Nina Ricci, singura care a câștigat PUBLICITATE GRATUIT de pe urma otrăvirii lui Skripal

Din scandalul cu otrăvirea lui Serghei Skripal și a fiicei sale, a avut până acum de câştigat un singur beneficiar, Nina Ricci, care a obținut publicitate gratuită. Anchetatorii britanici au...

Idlib, sub semnul Apocalipsei. Ploaie de rachete peste Siria

Idlib, sub semnul Apocalipsei. Ploaie de rachete peste Siria

SUA, UE şi Turcia atrag atenţia comunităţii internaţionale asupra riscului de „masacru” la Idlib, ultimul bastion al opoziţiei siriene. Între timp, forţele ruse şi siriene au bombardat regiunea. Kremlinul, susţinător...

Trump vrea să prezideze întâlnirea Consiliului de Securitate al ONU cu privire la Dosarul Nuclear Iranian

Trump vrea să prezideze întâlnirea Consiliului de Securitate al ONU cu privire la Dosarul Nuclear Iranian

Președintele american Donald Trump va prezida o întâlnire a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite ce va dezbate tema dosarului nuclear iranian în această lună în cadrul reuniunii anuale...

SUA şi Rusia se pregătesc să-şi testeze rachetele în Siria. Idlib, ultimul bastion

SUA şi Rusia se pregătesc să-şi testeze rachetele în Siria. Idlib, ultimul bastion

Statele Unite ale Americii ameninţă de o săptămână că vor recurge la lovituri aeriene în Siria, dacă Assad îşi va ucide din nou cetăţenii, prin atacuri chimice. În schimb, Rusia,...

Donald Trump, negociere în forță cu nord coreenii și responsabilizarea Chinei pentru lipsa de progrese. Pulsul planetei

Donald Trump, negociere în forță cu nord coreenii și responsabilizarea Chinei pentru lipsa de progrese. Pulsul planetei

După vizita inedită și flamboaiantă din Singapore, atunci când Președintele SUA, Donald Trump, i-a oferit o gură de legitimitate lui Kim Jong un și oportunități foto negândite anterior contra unei...

ONU dezamorsează bomba: poți fi penal și poți candida la președinție

ONU dezamorsează bomba: poți fi penal și poți candida la președinție

Comitetul ONU pentru drepturile omului a solicitat, vineri, autorităţilor braziliene să îi permită fostului preşedinte Lula, acuzat şi condamnat pentru fapte grave de corupţie şi spălare de bani, să participe...

A murit fostul secretar general al ONU, Kofi Annan

A murit fostul secretar general al ONU, Kofi Annan

Fostul secretar general al ONU și laureat al premiului Nobel pentru Pace, Kofi Annan, a murit, vineri, la vârsta de 80 de ani. „Astăzi deplângem moartea unui om minunat, un...

Începe RĂZBOIUL declaraţiilor: Rusia se va RĂZBUNA dacă Washingtonul INTERZICE zborurile Aeroflot către SUA

Începe RĂZBOIUL declaraţiilor: Rusia se va RĂZBUNA dacă Washingtonul INTERZICE zborurile Aeroflot către SUA

Dacă Statele Unite ale Americii interzic zborurile aeronavelor de stat ruse Aeroflot, Moscova are suficientă putere să răspundă în mod corespunzător, a declarat Maksim Suraev, membru al Comitetului Duma de...

Fentarea embargoului nord corean de către Rusia: comercianți fantomă, vopsirea vaselor din mers și transfer de petrol pe mare. Pulsul planetei

Fentarea embargoului nord corean de către Rusia: comercianți fantomă, vopsirea vaselor din mers și transfer de petrol pe mare. Pulsul planetei

Rapoarte multiple, majoritatea din surse sud coreene, capabile să penetreze Coreea de Nord și să aducă evaluările potrivite, arată modul în care se încalcă embargoul ONU privind Coreea de Nord,...

Putin primește MII de MUNCITORI nord-coreeni pentru a-l AJUTA pe Kim

Putin primește MII de MUNCITORI nord-coreeni pentru a-l AJUTA pe Kim

Rusia a permis intrarea a mii de muncitori nord-coreeni și le-a acordat permise de muncă, ceea ce reprezintă o violare a sancțiunilor ONU. Peste 10.000 de muncitori nord-coreeni au fost...

ONU a ajuns pentru prima oară la fundul sacului! Secretarul general Antonio Guterres: „Nu avem bani şi vom rămâne pe roşu multă vreme”

ONU a ajuns pentru prima oară la fundul sacului! Secretarul general Antonio Guterres: „Nu avem bani şi vom rămâne pe roşu multă vreme”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a avertizat joi că organizaţia sa suferă de lipsă de fonduri, cerând într-un mesaj adresat funcţionarilor din subordine să pregătească măsuri de economisire a...

Sahelul, o mare preocupare pentru ONU

Sahelul, o mare preocupare pentru ONU

O expunere importantă reprezentantului Permanent al României la ONU privind consolidarea relațiilor cu țările africane. Reprezentantul Permanent al României la ONU, ambasadorul Ion Jinga, a prezentat marţi în reuniunea de...

SEMNAL DE ALARMĂ. Israelul și Palestina, SOMATE să evite „un nou conflict DEVASTATOR”

SEMNAL DE ALARMĂ. Israelul și Palestina, SOMATE să evite „un nou conflict DEVASTATOR”

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, le-a cerut oficialilor israelieni și palestinieni să evite escaladarea conflictului istoric, care s-a soldat vineri cu moartea a cinci persoane. Violențele dintre israelieni și...

Guvernul maghiar, atac la ONU. „Contravine bunului simţ”

Guvernul maghiar, atac la ONU. „Contravine bunului simţ”

Guvernului ungar a declarat că Pactul mondial al ONU referitor la migraţie contravine bunului simţ şi nu face parte din eforturile de reinstalare a securităţii în Europa. Ungaria se retrage...

ALERTĂ la graniţele ROMÂNIEI! Ruşii mută armamentul din TRANSNISTRIA. Nu se ştie DESTINAŢIA

ALERTĂ la graniţele ROMÂNIEI! Ruşii mută armamentul din TRANSNISTRIA. Nu se ştie DESTINAŢIA

Zeci de camioane fără însemne transportă muniţii şi armament din depozitul din Cobasna spre destinaţii necunoscute, a declarat miercuri seara preşedintele parlamentului de la Chişinău, Andrian Candu, într-o emisiune televizată,...

Acuzații GRAVE la adresa Guvernului, după modificările Codului Penal! Se ÎNCALCĂ dispozițiile Convenției ONU. ALERTĂ!

Acuzații GRAVE la adresa Guvernului, după modificările Codului Penal! Se ÎNCALCĂ dispozițiile Convenției ONU. ALERTĂ!

O analiză efectuată la nivelul Ministerului Public privind impactul modificărilor legislative ale Codului penal în ceea ce privește infracțiunile de abuz în serviciu și de neglijență în serviciu, arată că...

Procuroarea Carmen Lăncrănjan DESFIINȚEAZĂ Comisia Iordache! Cum este ÎNCĂLCATĂ Convenția de la ONU

Procuroarea Carmen Lăncrănjan DESFIINȚEAZĂ Comisia Iordache! Cum este ÎNCĂLCATĂ Convenția de la ONU

Procuroarea DNA Alexandra Carmen Lăncrănjan, care instrumentează cel de-al treilea dosar al lui Liviu Dragnea, a avut o reacție dură, referitor la modificările aduse legilor Justiției de Comisia Iordache. Carmen...

Rusia ignoră orice rezoluție internațională privind retragerea trupelor armate din Transnistria. Provocările Moscovei pot genera noi conflicte armate în zonă

Rusia ignoră orice rezoluție internațională privind retragerea trupelor armate din Transnistria. Provocările Moscovei pot genera noi conflicte armate în zonă

Administraţia separatistă de la Tiraspol a calificat Rezoluţia privind retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului drept o iniţiativă a Chişinăului îndreptată împotriva aşa-zişilor pacificatori din Transnistria şi declară că nu...

Lovitură pentru Rusia. ONU a adoptat o rezoluţie care cere retragerea trupelor ruseşti din Transnistria

Lovitură pentru Rusia. ONU a adoptat o rezoluţie care cere retragerea trupelor ruseşti din Transnistria

Cu 64 de voturi pentru, 15 împotrivă şi 83 de abţineri, ONU a adoptat o rezoluţie privind retragerea trupelor ruse din Transnistria. Ministrul de Externe al Republicii Moldova a arătat...

ONU: Peste 1.000 de migranți s-au înecat în Marea Mediterană în 2018

ONU: Peste 1.000 de migranți s-au înecat în Marea Mediterană în 2018

Există indicii că mai mult de 200 de migranți s-au înecat în apropiere de coastele Libiei în ultimele două zile. Astfel, cel puțin 1.000 de persoane au murit anul acesta...