lege

Lege este stabilită de o autoritate legislativă, cum ar fi parlamentul, care este obligatorie și se aplică în general pentru a reglementa relațiile sociale, comportamentul și drepturile cetățenilor unui stat. Pentru a proteja ordinea, siguranța și echitatea, legea stabilește ce este permis, interzis sau obligatoriu pentru membrii unei organizații.

1. Caracter obligatoriu: Legea este obligatorie pentru toți cetățenii și instituțiile.
2. Generalitate: se aplică unei categorii largi de oameni, nu unui singur caz.
3. Publicitate: Toată lumea trebuie să poată vedea legea pentru ca oamenii să știe ce li se cere.
4. Stabilitate și claritate: Legea trebuie să fie clară și formulată în mod clar pentru a fi respectată și aplicată corect.

## Cum este adoptată o lege: Parlamentul este cel care elaborează și adoptă legea și poate fi promulgată de un șef de stat, cum ar fi președintele, înainte ca legea să intre în vigoare. Deși acest proces de adoptare diferă de la o țară la alta, de obicei include faze precum dezbaterea, votul și promulgarea.

În funcție de cerințele societății, legea poate fi modificată sau abrogată, iar nerespectarea ei poate duce la sancțiuni legale, cum ar fi amenzi, pedepse cu închisoarea sau alte măsuri corective.

Noua lege a salarizării. Cât și cum vor crește lefurile bugetarilor

Noua lege a salarizării. Cât și cum vor crește lefurile bugetarilor

Se pregătește noua lege a salarizării unitare pentru bugetari. Autoritățile vor face ierarhizarea posturilor din instituțile de stat, în funcție de gradul de complexitate a muncii și a studiilor. Se...

Amenzi mari dacă stai la bloc! Mai sunt doar câteva zile

Amenzi mari dacă stai la bloc! Mai sunt doar câteva zile

Amenzi mari dacă stai la bloc. Mai sunt doar câteva zile în care te poți conforma, dar nu uita că e nevoie de bani pentru asta, așa că trebuie să-ți...

Decizia instanței supreme în cazurile de evaziune fiscală. Ce se întâmplă cu pretențiile părții civile

Decizia instanței supreme în cazurile de evaziune fiscală. Ce se întâmplă cu pretențiile părții civile

La aproximativ patru ani de la expirarea termenului de transpunere a Directivei 1371/2017 privind combaterea fraudelor care vizează interesele financiare ale Uniunii Europene și la mai bine de un an...

Cetăţenia germană ar putea deveni mai accesibilă. Ce prevede noua lege

Cetăţenia germană ar putea deveni mai accesibilă. Ce prevede noua lege

Parlamentul german a votat proiectul de lege privind reforma legii cetăţeniei germane. Noua lege oferă ma pulte punţi pentru obţinerea cetăţeniei germane. Însă procedura rămâne în continuare anevoioasă. Cetăţenia germană....

Deciziile CCR întoarse de legislativ. Cum a revenit SRI în dosarele penale

Deciziile CCR întoarse de legislativ. Cum a revenit SRI în dosarele penale

Unde-i lege nu-i tocmeală spune o vorbă românească, doar că nu se aplică în cazul SRI sau CCR. Decizia legată de neconstituționalitatea mandatelor de siguranță națională a fost întoarsă prin...

Legea pensiilor. Mai mulți bani, în funcție de anul nașterii

Legea pensiilor. Mai mulți bani, în funcție de anul nașterii

Pensiile românilor se vor modifica, începând cu anul viitor, după intrarea în vigoare a Legii 127/2019. Schimbările propuse de autorii actului normativ au în vedere și majorările acordate persoanelor care...

Justiția se face cu probe! Chiar și în Legea Junglei?

Justiția se face cu probe! Chiar și în Legea Junglei?

Justiția se face cu probe! Chiar și în Legea Junglei? Emisiunea este în direct de la ora 12:00. Astăzi, în emisiunea Legea Junglei, vorbim despre justiție. Justiția se face cu...

Permisul de conducere pentru tractoriști, obligatoriu. Când se va aplica noua lege

Permisul de conducere pentru tractoriști, obligatoriu. Când se va aplica noua lege

Permisul de conducere pentru tractoriști va fi obligatoriu. Conducerea unui tractor fără carnet de conducere va aduce amenzi foarte mari, dar şi închisoare. Permisul de conducere pentru tractoriști va fi...

Codin Maticiuc, apel către guvernanți. Le-a cerut Legea Robin Wood

Codin Maticiuc, apel către guvernanți. Le-a cerut Legea Robin Wood

Codin Maticiuc, unul dintre cei mai vizibili activiști, face un apel la adresa Guvernului pentru a promova creșterea spațiilor verzi, pe banii dezvoltatorilor imobiliari. Acesta le-a cerut de urgență Legea...

Update. Când intră în vigoare creșterile de taxe. Anunțul premierului Ciolacu

Update. Când intră în vigoare creșterile de taxe. Anunțul premierului Ciolacu

Marcel Ciolacu a anunțat când intră în vigoare creșterile de taxe și tăierile de beneficii pentru unii dintre bugetari. Update - Cum se vor aplica taxele introduse de Ciolacu Noile...

Parlamentarii au luat decizia în privința cărnii. Ce urmează să fie interzis

Parlamentarii au luat decizia în privința cărnii. Ce urmează să fie interzis

Legea cărnii a fost modificată astfel încât în România să fie complet interzisă comercializarea cărnii produse în laborator. Parlamentarii din comisia de agricultură au propus o lege a cărnii menită...

Legea privind măsurile fiscal-bugetare, declarată constituţională

Legea privind măsurile fiscal-bugetare, declarată constituţională

Curtea Constituțională a anunțat astăzi că a confirmat constituționalitatea Legii privind măsurile fiscal-bugetare. Update:  Procedura a fost conformă cu prevederile Constituției. Astfel, Curtea Constituțională a concluzionat că dispozițiile legale adoptate...

Legea urbanismului la votul Parlamentului. Specialiștii vorbesc despre apocalipsa imobiliarelor

Legea urbanismului la votul Parlamentului. Specialiștii vorbesc despre apocalipsa imobiliarelor

Legea urbanismului, așa cum este cunoscută, a ajuns la dezbatere în Parlament, care urmează să dea un vot final. Noul Cod al amenajării teritoriului, urbanismului şi construcțiilor urmează să fie...

Perioada 1953-2001 în reglementarea combaterii drogurilor

Perioada 1953-2001 în reglementarea combaterii drogurilor

Perioada 1953-2001 în reglementarea combaterii drogurilor. Epoca marilor decizii și a marilor provocări ale luptei contra flagelului drogurilor Perioada 1953-2001 în reglementarea combaterii drogurilor. Epoca marilor decizii și a marilor...

Pensiile speciale rămân aproape neschimbate, după noua lege

Pensiile speciale rămân aproape neschimbate, după noua lege

Proiectul de lege privind pensiile speciale a fost adoptat de plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, cu 174 de voturi 'pentru', 81 de voturi 'contra' și 17 abțineri....

Legea pensiilor speciale, la vot în Camera Deputaților

Legea pensiilor speciale, la vot în Camera Deputaților

Legea pensiilor speciale. Astăzi, Camera Deputaţilor va vota proiectul legii pensiilor speciale. În august, Curtea Constituţională a decis că unele articole din actul normativ sunt neconstituţionale. Legea pensiilor speciale. Astăzi,...

Situația pensiilor. Statul vrea să ne țină în activitate până la moarte

Situația pensiilor. Statul vrea să ne țină în activitate până la moarte

Pensiile românilor de rând, spre deosebire de cele ale specialilor, sunt tot timpul în pericol de a nu fi plătite. Motiv pentru care statul caută tot felul de subterfugii pentru...

Măsuri mai dure pentru acești proprietari. Riscă să primească amenzi mari

Măsuri mai dure pentru acești proprietari. Riscă să primească amenzi mari

Printr-o lege adoptată oficial miercuri, autoritățile primesc permisiunea, inclusiv cu sprijinul instanțelor, de a accesa terenurile persoanelor care, în ciuda avertismentelor anterioare, nu au luat măsuri pentru eradicarea ambroziei. Potrivit...

Un flagel periculos - Legea junglei, de la ora 12:00

Un flagel periculos - Legea junglei, de la ora 12:00

Un flagel periculos - Legea junglei, de la ora 12:00. Realizatorul Laurențiu Ionescu în dialog cu psihologul Radu Leca. Realizatorul emisiunii Legea junglei, Laurențiu Ionescu, va vorbi în această ediție...

Accident grav comis de un pompier care ar fi consumat canabis. Incidentul, în fața unei școli

Accident grav comis de un pompier care ar fi consumat canabis. Incidentul, în fața unei școli

O zi obișnuită pentru o fetiță de opt ani s-a transformat într-un coșmar după ce a fost accidentată în timp ce traversa pe trecerea de pietoni. Autoturismul care a lovit-o...