lege

Lege este stabilită de o autoritate legislativă, cum ar fi parlamentul, care este obligatorie și se aplică în general pentru a reglementa relațiile sociale, comportamentul și drepturile cetățenilor unui stat. Pentru a proteja ordinea, siguranța și echitatea, legea stabilește ce este permis, interzis sau obligatoriu pentru membrii unei organizații.

1. Caracter obligatoriu: Legea este obligatorie pentru toți cetățenii și instituțiile.
2. Generalitate: se aplică unei categorii largi de oameni, nu unui singur caz.
3. Publicitate: Toată lumea trebuie să poată vedea legea pentru ca oamenii să știe ce li se cere.
4. Stabilitate și claritate: Legea trebuie să fie clară și formulată în mod clar pentru a fi respectată și aplicată corect.

## Cum este adoptată o lege: Parlamentul este cel care elaborează și adoptă legea și poate fi promulgată de un șef de stat, cum ar fi președintele, înainte ca legea să intre în vigoare. Deși acest proces de adoptare diferă de la o țară la alta, de obicei include faze precum dezbaterea, votul și promulgarea.

În funcție de cerințele societății, legea poate fi modificată sau abrogată, iar nerespectarea ei poate duce la sancțiuni legale, cum ar fi amenzi, pedepse cu închisoarea sau alte măsuri corective.

Legea încărcătorului a Uniunii Europene a intrat în vigoare. Ce se întâmplă cu dispozitivele noastre electronice

Legea încărcătorului a Uniunii Europene a intrat în vigoare. Ce se întâmplă cu dispozitivele noastre electronice

Uniunea Europeană a lansat o lege care îi vizează pe toți utilizatorii de dispozitive electronice, dar și pe producătorii lor. Ei vor avea doi ani la dispoziție pentru a pune...

Coreea de Sud ridică o interdicție controversată. Un sfert de milion de persoane se tem de aceste păpuși

Coreea de Sud ridică o interdicție controversată. Un sfert de milion de persoane se tem de aceste păpuși

Păpușile pentru adulți, un subiect controversat în Coreea de Sud. Un sfert de milion de persoane se tem de aceste jucării care ar putea „crește numărul infracțiunilor sexuale”. Oficialii sud-coreeni...

Sfârșitul banilor în numerar! Este obligatoriu în România de la 1 ianuarie

Sfârșitul banilor în numerar! Este obligatoriu în România de la 1 ianuarie

Începând cu ziua de 1 ianuarie 2023 intră în vigoare o nouă prevedere legală menită să ducă la dispariția banilor cash. Măsura a fost impusă de ANAF, care susține că...

Câte zile libere legale vom avea în 2023 în timpul săptămânii. Luna ianuarie ar putea veni cu o minivacanță pentru români

Câte zile libere legale vom avea în 2023 în timpul săptămânii. Luna ianuarie ar putea veni cu o minivacanță pentru români

Guvernul României trebuie să anunțe încă de la începutul anului zilele ce vor fi libere pentru salariați, pe parcursul anului calendaristic, potrivit legii. Această decizie a fost luată cu scopul...

Noi categorii de salariați vor putea ieși la pensie mai devreme. S-a schimbat legea

Noi categorii de salariați vor putea ieși la pensie mai devreme. S-a schimbat legea

Vești bune pentru noi categorii de salariați. Autorităţile au modificat legea și vor putea ieși la pensie mult mai devreme. Este anunțul momentului. Autorităţile au modificat legislaţia privind sistemul de...

Ce bacșiș vom putea lăsa la restaurant. Klaus Iohannis a promulgat legea care schimbă nota de plată. Măsura intră în vigoare la 1 ianuarie 2023

Ce bacșiș vom putea lăsa la restaurant. Klaus Iohannis a promulgat legea care schimbă nota de plată. Măsura intră în vigoare la 1 ianuarie 2023

Bacșișul va fi impozitat. Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat legea care a stârnis dezbateri aprinse. Cât vom putea lăsa bacșiș din valoarea consumației. Legea promulgată de Klaus Iohannis reglementează...

Cazul de la Petroșani schimbă legea în regim de urgență. Șoferii care comit atfel de accidente, direct la închisoare

Cazul de la Petroșani schimbă legea în regim de urgență. Șoferii care comit atfel de accidente, direct la închisoare

Parlamentarii au reacționat după accidentul de miercuri seara, din Petroșani, în care au fost accidentați șase copii pe o trecere de pietoni. Un copil de 11 ani a murit. În...

MAE solicită autorităților ucrainene să consulte Comisia de la Veneția pentru legea minorităților

MAE solicită autorităților ucrainene să consulte Comisia de la Veneția pentru legea minorităților

Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de adoptarea, de către Rada Supremă a Ucrainei, la 13 decembrie 2022, a Legii nr. 8224 privind minoritățile naționale din Ucraina, care vizează completarea...

Comunitatea românească din Ucraina este dezamăgită. Noua lege a minorităților naționale, sau „o lege care nu ajută la nimic”

Comunitatea românească din Ucraina este dezamăgită. Noua lege a minorităților naționale, sau „o lege care nu ajută la nimic”

Rada Supremă a Ucrainei, parlamentul din țara vecină, a adoptat în decembrie o nouă lege a minorităților naționale. Comunitatea românească din această țară s-a arătat dezamăgită de felul în care...

S-a votat: Adio bani cash! Senatul a decis ca salariile să nu mai poată fi plătite în numerar

S-a votat: Adio bani cash! Senatul a decis ca salariile să nu mai poată fi plătite în numerar

Senatul a adoptat un proiect de lege care ar putea face ca banii cash să dispară din România. Proiectul îi vizează pe toți angajatorii din țara noastră și va merge...

Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Legea a trecut de președintele Klaus Iohannis

Vârsta de pensionare, redusă pentru o categorie de români. Legea a trecut de președintele Klaus Iohannis

O nouă categorie profesională se va pensiona mai devreme, dacă solicitanții îndeplinesc condițiile prevăzute de lege privind stagiul minim de cotizare. Legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și...

Lactatele autentice vor fi separate la raft de produsele cu adaus de grăsime sau proteine. Clienții nu mai pot fi păcăliți

Lactatele autentice vor fi separate la raft de produsele cu adaus de grăsime sau proteine. Clienții nu mai pot fi păcăliți

Produsele lactate autentice vor fi separate în magazine de cele care au în compoziție adaosuri de proteine sau grăsimi. În acest moment clienții nu au de unde să știe care...

Legea pensiilor speciale a plecat de la Ministerul Muncii. Parlamentul va avea ultimul cuvânt

Legea pensiilor speciale a plecat de la Ministerul Muncii. Parlamentul va avea ultimul cuvânt

Legea pensiilor va fi modificată radical, în consens cu solicitările transmise de Comisia Europeană și potrivit recomandărilor Băncii Mondiale. Un draft de proiect legislativ a fost elaborat deja și urmează...

Mulți români vor primi o factură uriașă la energie. Un nou articol controversat în legea care plafonează prețurile

Mulți români vor primi o factură uriașă la energie. Un nou articol controversat în legea care plafonează prețurile

Mulți români se vor trezi în perioada următoare cu o factură uriașă la energie. Vor plăti aproape dublu, chiar dacă au avut un consum mic. Totul din cauza unui articol...

Medicamente mai ieftine pentru pensionari. Măsura va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023

Medicamente mai ieftine pentru pensionari. Măsura va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023

Pensionarii vor putea beneficia de medicamente mai ieftine. Trebuie să îndeplinească anumite condiții. Măsura va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2023. Vârstnicii care au o venituri mici beneficiază...

Legea care va reforma pensiile speciale. Senatorul Robert Cazanciuc: Avem o situaţie absurdă, în care pensia este mai mare decât salariul

Legea care va reforma pensiile speciale. Senatorul Robert Cazanciuc: Avem o situaţie absurdă, în care pensia este mai mare decât salariul

Senatorul PSD Robert Cazanciuc spune că legea care va reforma sistemul pensiilor speciale urmează să fie pusă în dezbatere publică. Nu se cunosc însă toate detaliile, dar politicianul spune că...

Consiliere psihologică pentru proaspetele mămici, prin lege. Poiectul merge spre promulgare

Consiliere psihologică pentru proaspetele mămici, prin lege. Poiectul merge spre promulgare

Nașterea unui copil și îngrijirea lui poate provoca mamei stări de anxietate sau depresie, dovedite medical, așa că parlamentarii au stabilit azi, prin intermediul unui proiect de lege adoptat la...

Klaus Iohannis a semnat luni decretul de promulgare a legii bugetului de stat pe anul 2023. Ce schimbări vor fi

Klaus Iohannis a semnat luni decretul de promulgare a legii bugetului de stat pe anul 2023. Ce schimbări vor fi

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi mai multe decrete, printre care și pe cel al bugetului de stat pe anul 2023 și al bugetului de asigurări sociale de stat...

Peste 1.000.000 de români ar putea să nu primească facturile la electricitate în luna ianuarie. Cât timp vor avea pentru a le plăti

Peste 1.000.000 de români ar putea să nu primească facturile la electricitate în luna ianuarie. Cât timp vor avea pentru a le plăti

Foarte mulți români ar putea să nu primească facturile pentru energie în luna ianuarie a anului viitor. Klaus Iohannis a promulgat legea privind plafonarea prețului săptămâna trecută, iar companiile vor...

Concediul de acomodare pentru părinții adoptivi s-ar putea dubla. Legea a fost adoptată în Senat

Concediul de acomodare pentru părinții adoptivi s-ar putea dubla. Legea a fost adoptată în Senat

Persoanele care adoptă copii ar putea beneficia de un concediu de acomodare de doi ani. O lege în acest sens a fost votată în Senat și merge la Camera Deputaților...