Pașaportul va putea fi livrat va orice adresă. Legea a intrat în vigoare
- Mădălina Sfrijan
- 9 mai 2024, 10:51
Pașaportul simplu electronic va putea fi livrat la orice locație din România prin intermediul serviciilor de curierat. Această opțiune a devenit disponibilă și pentru adrese diferite decât cea de domiciliu. Hotărârea este valabilă din această săptămână și îi vizează pe toți cetățenii care solicită expedierea unui pașaport.
Pașaport livrat prin curier. Reguli noi de expediere
Conform hotărârii recente, la eliberarea unui pașaport simplu electronic, acesta va putea fi livrat prin servicii de curierat la orice adresă din România. Până de curând, acesta putea fi expediat către adresa de domiciliu sau reședință a solicitantului.
Condiția principală pentru acest serviciu este achitarea de către proprietar a tuturor costurilor de expediere. Astfel, documentul poate fi trimis prin curier la orice adresă, atât în țară, cât și în străinătate. Implementarea serviciului va avea loc doar după ce autoritățile asigură condițiile tehnice necesare în acest sens.
Pașaport livrat prin curier. Condiții pentru solicitanți
După noile prevederi, pașaportul poate fi expediat prin servicii de curierat în următoarele cazuri:
- pe teritoriul României, la domiciliul sau la reședința titularului/ persoanei care a formulat cererea ori la o altă adresă din țară indicată de acesta/ aceasta;
- la adresa din străinătate indicată de titular/ persoana care a formulat cererea, cu suportarea de către acesta/ aceasta a cheltuielilor de expediție.
Practic, se adaugă posibilitatea ca pașaportul electronic să poată fi expediat prin curier la orice adresă de pe teritoriul României.
„Expedierea pașaportului simplu electronic, prin servicii de curierat, la orice adresă de pe teritoriul României indicată de titular/ persoana care a formulat cererea, alta decât cea de domiciliu/ reședință, se operaționalizează de la data asigurării condițiilor tehnice necesare, dar nu mai târziu de data de 1 ianuarie 2025”, conform noilor norme legislative.
Înainte de această hotărâre, documentul putea fi expediat prin curier la domiciliul sau reședința titularului, precum și la o adresă din străinătate.