Tensiunea din Georgia crește pe fondul procesului parlamentar care ar trebui să ducă la aprobarea controversatei legi a „ingerinței străine”, inspirată de o măsură similară folosită în Rusia de ani de zile pentru a reprima disidența, scrie La Stampa.
Arestări și represiune în Georgia
Poliția a arestat la Tbilisi 63 de persoane în timpul unei manifestaţii de protest împotriva legii „agenților străini”, inclusiv pe Levan Khabeishvili, liderul partidului de opoziție Mișcarea Națională Unită (UNM), în timp ce șase ofițeri de poliție au fost răniți, aşa cum a declarat Ministerul de Interne al Georgiei, citându-l pe ministrul adjunct Aleksandre Darakhvelidze.
Forțele de securitate georgiene au folosit marți seara tunuri cu apă, gaze lacrimogene și grenade împotriva protestatarilor din fața parlamentului, intensificând represiunea împotriva demonstranţilor pașnici și pro-europeni, după ce parlamentarii au dezbătut o lege privind „agenții străini”, considerată de opoziție și de țările occidentale drept autoritară și de inspirație rusă.
Partidul pro-rus „Visul Georgian”, acuzat că încalcă drepturile omului
Miercuri, începând de dimineaţa, mii de oameni protestează în fața clădirii Parlamentului din Tbilisi, în ciuda încercărilor poliției de aseară de a-i dispersa folosind tunuri de apă, gaze lacrimogene și grenade asomatoare. Potrivit presei locale, protestatarii au ridicat baricade.
Participanții la protest, care se desfășoară pentru a treia săptămână consecutivă, s-au adunat marţi seară în fața Parlamentului pentru a respinge proiectul de lege privind „influența străină”, promovat de partidul de guvernare Visul Georgian și considerat contrar drepturilor omului.
Comisia Europeană a avertizat deja că inițiativa legislativă pune în pericol aspirațiile Georgiei de a deveni membră a blocului. În decembrie UE a acordat țării statutul de candidat oficial la aderare, dar a avertizat că va trebui să își reformeze sistemele judiciar și electoral, să consolideze libertatea presei și să limiteze puterea oligarhilor.
Urmează noi proteste în Georgia
Partidul Visul Georgian face presiuni pentru aprobarea legii, după ce a mai încercat acest lucru în primăvara lui 2023, o tentativă care a eşuat din cauza protestelor masive de stradă.
Marţi, deputații georgieni au examinat documentul în a doua lectură, iar partidul de guvernare speră să îl aprobe până la jumătatea lunii mai. În ciuda represiunii, protestul nu se oprește și pare să se răspândească: potrivit ziarului independent Formula TV, alte demonstraţii similare au avut loc la Batumi, al doilea oraș al țării, și în Kutaisi.
Miercuri, reprezentanții organizațiilor societății civile și ai partidelor politice din Batumi au anunțat că vor călători în capitală pentru a li se alătura demonstrațiilor de acolo.
(Traducerea: Cătălina Păunel, RADOR RADIO ROMANIA)