înalta curte de casatie si justitie

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este cea mai înaltă instanță judecătorească din România, având rolul de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul țării.

Instituția își are originea în Curtea de Casație înființată în 1861, iar denumirea actuală a fost reintrodusă după 2003, odată cu adoptarea noii Constituții.

Atribuții principale:

Judecă recursurile în casație și alte căi extraordinare de atac împotriva hotărârilor instanțelor inferioare;

Soluționează litigiile privind demnitari de rang înalt, precum miniștri sau parlamentari, în cauze penale;

Pronunță decizii de principiu (recursuri în interesul legii) pentru a asigura unitatea jurisprudenței;

Confirmă și veghează la respectarea independenței justiției.

ÎCCJ este condusă de un președinte, asistat de vicepreședinți și secții specializate: penală, civilă, comercială, contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte de Casație și Justiție este garantul suprem al legalității și uniformității deciziilor judiciare din România.

Cazul avocatului Robert Roșu face înconjurul lumii. Sprijin din partea a zeci de avocați

Cazul avocatului Robert Roșu face înconjurul lumii. Sprijin din partea a zeci de avocați

Zeci de avocați ai asociației Lawyers for Lawyers (Avocați pentru Avocați) și-au exprimat solidaritatea pentru avocatul Robert Roșu, trimis după gratii pentru că și-a exercitat meseria în urma deciziei „Completului...

Șefa Instanței Supreme le cere altora ceea ce chiar ea nu face. A întârziat cinci luni o motivare, dar și-a denunțat colegii la CEDO

Șefa Instanței Supreme le cere altora ceea ce chiar ea nu face. A întârziat cinci luni o motivare, dar și-a denunțat colegii la CEDO

Șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție Corina Corbu și-a denunțat colegii la CEDO pentru că nu i-au motivat în termen achitarea. Numai că ea însăși procedeazză exact la fel,...

Dosarul Ferma Băneasa. Șeful Baroului Federal German, intrigat din cauza condamnării avocatului Robert Roșu. Mesaj de solidaritate

Dosarul Ferma Băneasa. Șeful Baroului Federal German, intrigat din cauza condamnării avocatului Robert Roșu. Mesaj de solidaritate

Ulrich Wessels, șeful Baroului Federal German a transmis un mesaj de solidaritate pentru avocatul Robert Roșu, dar și pentru Corina Teodoru Dicu. Ulrich Wessels, șeful Baroului Federal German, a vorbit...

„Stegarul dac” anunță un nou protest pe clădirea ICCJ din București. Medicii i-au dat verdictul: Nu e nebun

„Stegarul dac” anunță un nou protest pe clădirea ICCJ din București. Medicii i-au dat verdictul: Nu e nebun

Profesorul de matematică Cezar Avrămuță, cunoscut în spațiul public drept „Stegarul dac”, anunță un nou protest pe clădirea Înaltei Curții de Casație și Justiție (ICCJ) din București. Medicii i-au dat...

"Stegarul dac" lovește din nou. S-a urcat pe fațada clădirii IICJ din București. Circulația a fost restricționată

"Stegarul dac" lovește din nou. S-a urcat pe fațada clădirii IICJ din București. Circulația a fost restricționată

Gest extrem al profesorului Cezar Avrămuță, cunoscut pentru protestele la care recurge periodic. Cunoscut ca stegarul dac, acesta s-a cățărat, vineri dimineața, pe fațada clădirii Înaltei Curții de Casație și...

Mesaj de la președintele ICCJ de Ziua Justiției. ”Să lucrăm pentru o justiţie mai transparentă şi mai apropiată de cetăţean”

Mesaj de la președintele ICCJ de Ziua Justiției. ”Să lucrăm pentru o justiţie mai transparentă şi mai apropiată de cetăţean”

Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a transmis un mesaj optimis cu ocazia Zilei Justiției. Pe lângă mulțumiri și încurajări, Corbu a făcut și o scurtă analiză...

Florentin Pandele ajunge în fața judecătorilor. Proces de 500.000 de euro cu un jurnalist

Florentin Pandele ajunge în fața judecătorilor. Proces de 500.000 de euro cu un jurnalist

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, în procesul de calomnie intentat împotriva unui jurnalist de la România Liberă și a...

Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, rămâne sub control judiciar. Decizia ÎCCJ

Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, rămâne sub control judiciar. Decizia ÎCCJ

Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, rămâne sub control judiciar. Magistraţii ÎCCJ i-au respins cererea de revocare a măsurii preventive impuse de procurorii Direcției Naţionale Anticorupţie (DNA). Costel Alexe este...

Dosarul Ferma Băneasa. „Completul Negru” rămâne cu imaginea pătată. CSM a respins cererea pentru apărarea independenței autorității judecătorești

Dosarul Ferma Băneasa. „Completul Negru” rămâne cu imaginea pătată. CSM a respins cererea pentru apărarea independenței autorității judecătorești

CSM a respins solicitarea judecătorilor Ionuț Matei, Florentina Dragomir și Alina Ioana Ilie de la Înalta Curte privind apărarea independenței autorității judecătorești, ca urmare a reacțiilor din spațiul public, după...

Războiul dintre Elan Schwartzenberg și Rareș Bogdan se amână. Decizia luată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Războiul dintre Elan Schwartzenberg și Rareș Bogdan se amână. Decizia luată de Înalta Curte de Casație și Justiție

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) au decis să amâne judecarea cauzei legată de clasarea plângerii penale făcută de Elan Schwartzenberg împotriva lui Rareș Bogdan. Înalta...

Procurorii vor să schimbe încadrarea juridică în procesul europarlamentarului Vasile Blaga

Procurorii vor să schimbe încadrarea juridică în procesul europarlamentarului Vasile Blaga

Procurorii au solicitat schimbarea încadrării juridice în procesul lui Vasile Blaga, fost ministrul de Intern, iar magistrații de la Curtea Supremă vor analiza cererea. Magistrații de la Înalta Curte de...

Dosarul „Gala Bute”, în care Elena Udrea cere anularea sentinței, amânat până în noiembrie

Dosarul „Gala Bute”, în care Elena Udrea cere anularea sentinței, amânat până în noiembrie

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare. Judecătorii Instanței Supreme au considerat că fostul ministru MDRT este vinovată de luare de mită și abuz în...

Decizie de respingere luată de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul corporației IT Intel

Decizie de respingere luată de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție în cazul corporației IT Intel

Curtea Supremă a decis să respingă recursul celor de la Intel Corporation împotriva deciziei nr. 1918A din 4 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă. Înalta...

Decizie luată de Înalta Curte de Casație și Justiție în privința carantinării din România. Verdictul aruncă totul în aer

Decizie luată de Înalta Curte de Casație și Justiție în privința carantinării din România. Verdictul aruncă totul în aer

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au anulat Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 9/2021, care se referă la carantinare. Europarlamentarul Cristian Terheș a publicat,...

Vânzoleală mare în Justiţia din România, pentru un post plătit lunar cu 20.000 de euro brut

Vânzoleală mare în Justiţia din România, pentru un post plătit lunar cu 20.000 de euro brut

Este vânzoleală mare în Justiţia din România în aceste zile. S-a ivit la orizont un nou post, foarte bine plătit. Acela de judecător la Tribunalul Uniunii Europene. ”La 6 octombrie...

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat. Fapta nu există

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat. Fapta nu există

Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au publicat decizia de achitare a fostului premier Călin Popescu Tăriceanu. Acesta a fost trimis în judecată de DNA pentru mărturie mincionasă. Judecătorii...

Înalta Curte de Casație și Justiție se mișcă în viteza melcului. Decizia crucială pe care o ignoră

Înalta Curte de Casație și Justiție se mișcă în viteza melcului. Decizia crucială pe care o ignoră

Reprezentanții Curții Supreme nu au răspuns la chestionarul legat de sistemul de auditare a repartizării aleatorii a dosarelor, deși ar fi trebuit să facă asta până acum. Înalta Curte de...

DNA suferă un eşec de proporţii! Toţi inculpaţii din dosarul Astra Asigurări, achitaţi

DNA suferă un eşec de proporţii! Toţi inculpaţii din dosarul Astra Asigurări, achitaţi

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) i-au achitat recent pe toţi inculpații din dosarul ce viza presupusele fapte de abuz în serviciu legate de falimentul Astra...

Delapidare din fondul serviciului secret al Armatei. Nici CSAT nu știa de acest cont

Delapidare din fondul serviciului secret al Armatei. Nici CSAT nu știa de acest cont

Generalul Iulian Gherghe, fostul număr 2 în serviciul de informații al Armatei, acuzat că a pus mâna pe o parte din banii pentru război ai Armatei Române, „uitați” într-un cont...

Scindare în justiție. Două judecătoare din CSM consideră concursul de promovare la ÎCCJ un simulacru

Scindare în justiție. Două judecătoare din CSM consideră concursul de promovare la ÎCCJ un simulacru

Doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătoarele Gabriela Baltag și Evelina Oprina, reprezentantele tribunalelor în CSM consideră că, acum, concursul de promovare la Înalta Curte de Casație și...