gabriela firea

Gabriela Firea este o personalitate din România, cu realizări în mai multe domenii. În continuare, iată o sinteză a informațiilor despre Gabriela Firea:

1. Date Generale:

Gabriela Firea, născută Gabriela Vrânceanu la data de 13 iulie 1972, în Bacău, România.
Membre a Partidului Social Democrat (PSD).

2. Educație și Formare:

Absolventă a Liceului Industrial nr. 1 Bacău și a Facultății de Litere, Universitatea din București.
Pregătire postuniversitară și academică la Academia de Studii Economice în domenii precum: Mecanisme valutare și fiscale internaționale, Management bancar și bursier și brokeraj.

3. Cariera în Presă:

A început ca reporter în 1990.
A lucrat pentru Televiziunea Română, trustul de presă Intact, și multe altele.
A fost redactor, prezentator, și director pentru diferite programe și publicații.

4. Cariera Politică:

A ocupat funcția de Primar general al Municipiului București între 2016-2020.
A fost ministru al Familiei și Egalității de Șanse între 25 noiembrie 2021 și 14 iulie 2023.
A fost senator în mai multe legislaturi și a deținut numeroase funcții în cadrul PSD.
A inițiat înființarea a 22 de companii municipale, dintre care 20 au fost ulterior declarate ilegale.
A fost implicată în achiziționarea unui număr de tramvaie noi pentru București și în finalizarea Podului Ciurel.
5. Activitatea Literară și Muzicală:

Membru al Uniunii Scriitorilor din 2002.
Autor a numeroase cărți, printre care și volume de poezie, eseuri și romane.
A lansat un album de muzică populară în colaborare cu Simona Gherghe.

6. Viața Personală:

Gabriela Vrânceanu s-a născut în Bacău, în familia Vrânceanu, având două surori și un frate.
A parcurs școala primară în Bacău și și-a continuat studiile superioare în București.

Gabriela Firea s-a CONSULTAT CU ELEVII pentru a ÎNCHIDE ȘCOLILE! Care este adevăratul motiv din spatele acestei măsuri | RÂZI CU LACRIMI LA BANCUL ZILEI

Gabriela Firea s-a CONSULTAT CU ELEVII pentru a ÎNCHIDE ȘCOLILE! Care este adevăratul motiv din spatele acestei măsuri | RÂZI CU LACRIMI LA BANCUL ZILEI

Evenimentul Zilei vă prezintă Bancul Zilei, în care vă explică de ce a ales să închidă Gabriela Firea școlile până luni, 16 ianuarie 2017. Primarul general al capitalei, Gabriela Firea,...

Firea, primele declarații după ce VISCOLUL A NĂVĂLIT PESTE BUCUREȘTI. Ce măsuri au fost luate. REACȚIE DE ULTIMĂ ORĂ

Firea, primele declarații după ce VISCOLUL A NĂVĂLIT PESTE BUCUREȘTI. Ce măsuri au fost luate. REACȚIE DE ULTIMĂ ORĂ

Firea ia primele măsuri împotriva viscolului. Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat marți seara în urma comandamentului de iarnă convocat la sediul Poliției Locale din Municipiul București, că...

10 liberali se încălzesc în culise pentru șefia PNL

10 liberali se încălzesc în culise pentru șefia PNL

Liberalii își caută un lider care, speră ei, să relanseze PNL și să recâștige încrederea electoratului. Pe de altă parte, mulți membri nu pot cădea de acord asupra datei la...

O vedeta critică decizia Gabrielei  Firea de a inchide școlile: “Nici nu-mi dau seama cum am scăpat cu viață…”

O vedeta critică decizia Gabrielei Firea de a inchide școlile: “Nici nu-mi dau seama cum am scăpat cu viață…”

O vedetă Tv critică decizia Gabrielei Firea. Cabral Ibacka, cunoscut ca și prezentator de televiziune, actor, antrenor de Tae Bo și fost luptător de kickboxing român, critică decizia Gabrielei Firea...

Firea a scos pușcăriașii de la Jilava în stradă, la dezăpezire

Firea a scos pușcăriașii de la Jilava în stradă, la dezăpezire

110 deținuți de la penitenciarul Jilava, împărțiți în trei echipe au pus mâna pe lopeți și au dezăpezit, dis-de-dimineață, două străzi din zona Unirii și o parte din Bulveardul Charles...

Explicație FABULOASĂ DATĂ de Gabriela Firea pentru traficul INFERNAL DIN BUCUREȘTI. Râzi cu lacrimi la BANCUL ZILEI

Explicație FABULOASĂ DATĂ de Gabriela Firea pentru traficul INFERNAL DIN BUCUREȘTI. Râzi cu lacrimi la BANCUL ZILEI

Evenimentul Zilei vă prezintă Bancul Zilei, în care internauții au comentat ironic decizia primarului de a amâna deschiderea școlilor și a grădinițelor. Primarul General al capitalei, Gabriela Firea, a anunțat,...

Demitere cu cântec la Spitalul Colentina. Managerul Bogdan Andreescu, demis de Gabriela Firea pentru că n-a avut grijă de curtea vecinului

Demitere cu cântec la Spitalul Colentina. Managerul Bogdan Andreescu, demis de Gabriela Firea pentru că n-a avut grijă de curtea vecinului

Primarul Capitalei a vrut să arate, ieri, că e pusă pe treabă: l-a demis fără ezitare pe managerul unuia dintre cele mai mari spitale din București, acuzându-l că ține pacienții...

Gabriela Firea a făcut ANUNŢUL. Şcolile rămân ÎNCHISE până LUNI în Bucureşti

Gabriela Firea a făcut ANUNŢUL. Şcolile rămân ÎNCHISE până LUNI în Bucureşti

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că școlile și grădinițele vor rămâne închise până luni, 16 ianuarie 2017. Revenim cu detalii. 

Gabriela Firea îi scoate pe deținuți din pușcării

Gabriela Firea îi scoate pe deținuți din pușcării

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat că trotuarele și străduțele din București vor fi deszăpezite de jandarmi și deținuți Jandarmii și deținuții vor lucra în toate zonele în...

Zăpada schilodeşte oamenii. 30 de persoane au suferit fracturi, luxaţii, entorse şi contuzii

Zăpada schilodeşte oamenii. 30 de persoane au suferit fracturi, luxaţii, entorse şi contuzii

Pojghiţa subţire de gheaţă ascunsă sub omătul de zăpadă a început să facă primele victime. 30 de persoane au ajuns pe mâna doctorilor de la Spitalul Universitar de Urgenţă România...

Gabriela FIREA L-A DEMIS pe managerul SPITALULUI COLENTINA! Cum s-a ajuns la această situaţie

Gabriela FIREA L-A DEMIS pe managerul SPITALULUI COLENTINA! Cum s-a ajuns la această situaţie

Primarul general Gabriela Firea a anunțat, luni dimineață, că l-a demis pe managerul de la Spitalul Colentina, după ce, duminică, pacienții și cadrele medicale ale acestei unități spitalicești au fost...

A început RĂZBOIUL între instituțiile bucureștene? REACȚIA RATB după ce toată conducerea regiei de transport A FOST DEMISĂ de Gabriela Firea

A început RĂZBOIUL între instituțiile bucureștene? REACȚIA RATB după ce toată conducerea regiei de transport A FOST DEMISĂ de Gabriela Firea

Reprezentanții Regiei Autonome de Transport București (RATB) spun că au trimis în trafic, pe timpul viscolului, toate mijloacele de transport disponibile, iar pentru deszăpezirea liniilor de tramvai au fost scoase...

Gabriela Firea s-a DECIS. Decizia care i-a lăsat mască pe BUCUREȘTENI. Ce se va întâmpla de acum încolo

Gabriela Firea s-a DECIS. Decizia care i-a lăsat mască pe BUCUREȘTENI. Ce se va întâmpla de acum încolo

Primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, a declarat sâmbătă că operatorii de salubritate care nu au deszăpezit străzile în aceste zile o să-și piardă contractele, chiar dacă aceste au fost încheiate pentru...

Primarul Capitalei: ”Fiecare universitate hotărăște dacă  se țin cursuri luni și marți”

Primarul Capitalei: ”Fiecare universitate hotărăște dacă se țin cursuri luni și marți”

Universităţile bucureştene, care au autonomie, urmează să decidă fiecare în parte dacă vor ţine cursuri luni şi marţi, în contextul în care şcolile şi grădiniţele din Capitală vor fi închise,...

ȘEFII de la RATB au fost demiși. Gabriel Firea a trecut la DECIZII RADICALE

ȘEFII de la RATB au fost demiși. Gabriel Firea a trecut la DECIZII RADICALE

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de sâmbătă, un proiect de hotărâre care prevede revocarea membrilor Consiliului de Administrație (CA) al Regiei Autonome de Transport București...

Cod galben de GER. Școlile și grănițele rămân ÎNCHISE luni și marți. Iată ce vor face studenții. Gabriela Firea A FĂCUT ANUNȚUL

Cod galben de GER. Școlile și grănițele rămân ÎNCHISE luni și marți. Iată ce vor face studenții. Gabriela Firea A FĂCUT ANUNȚUL

Temperaturile vor scădea drastic zilele următoare, iar primul Capitalei a declarat că școlile și grădinițele vor rămâne închise luni și marți. Măsura ar putea fi extinsă și pentru miercuri. Iată...

Au dispărut 4.000 de case din averea Primăriei Capitalei

Au dispărut 4.000 de case din averea Primăriei Capitalei

Consilierii generali îi cer edilului -șef, Gabriela Firea, să caute mii de apartamente şi case, care nu mai apar în scriptele Administraţiei Fondului Imobiliar (AFI) După ce Evenimentul zilei a...

Ce a DECLARAT Gabriela Firea despre Sorin Grindeanu

Ce a DECLARAT Gabriela Firea despre Sorin Grindeanu

Primarul Bucureştiului, Gabriela Firea, a declarat că este bucuroasă că a doua propunere de premier din partea PSD-ALDE a fost acceptată. Primarul Capitalei, Gabriela Firea l-a lăudat pe noul premier...

Propunerea PSD pentru funcţia de premier este Sevil Shhaideh. La începutul lunii, Dragnea a declarat: "Este un domn care arată bine"

Propunerea PSD pentru funcţia de premier este Sevil Shhaideh. La începutul lunii, Dragnea a declarat: "Este un domn care arată bine"

Propunerea social-democraţilor pentru funcţia de prim-ministru este Sevil Shhaideh, a anunţat preşedintele PSD, Liviu Dragnea, după consultările de la Cotroceni. După zilele pline de suspans în care s-au vehiculat numai...

Fiul vitreg al Gabrielei Firea a apărut îmbrăcat ca o femeie! După scandalul cu primărița, băiatul a devenit faimos

Fiul vitreg al Gabrielei Firea a apărut îmbrăcat ca o femeie! După scandalul cu primărița, băiatul a devenit faimos

Răzvan Firea, fiul vitreg din fosta căsătorie a Gabrielei Vrânceanu Firea, reușește să socheze din nou. Dacă până nu de mult era un tip căruia nu-i plăcea să stea în...