Firea face anunțul decisiv. Ce se va întâmpla în stațiile RATB
- Matei Năstase
- 11 ianuarie 2017, 21:21
Primarul general Gabriela Firea a declarat că în cadrul comandamentului de iarnă care a avut loc miercuri, la PMB, a fost făcută o programare pentru deszăpezirea tuturor staţiilor RATB, până joi dimineaţa, dar şi a străzilor secundare din Bucureşti, pe parcursul următoarelor 24 de ore.
Aflată în Sectorul 5, pentru a vedea cum se realizează deszăpezirea în faţa Pieţei Ferentari, Gabriela Firea a declarat că până joi, la ora 6,00, ar urma să fie degajată zăpada din cele 2.500 de staţii RATB, astfel încât bucureştenii care folosesc transportul în comun să nu se mai confrunte cu aceleaşi dificultăţi pe care le-au întâmpinat miercuri dimineaţa, arată Agerpres.
"Am făcut, pe cartiere, pe zone şi străzi, programul de deszăpezire a tuturor străzilor lăturalnice, adiacente, astfel încât până mâine, în jurul orei 19,00 - 20,00, toate acestea să fie curăţate. De asemenea, şi trotuarele care nu aparţin unor societăţi comerciale sau unor asociaţii de proprietari", a precizat ea.
Firea i-a rugat pe bucureştenii care au nevoie de ajutor sau care constată o avarie să sune la numărul de telefon gratuit pus la dispoziţie de Primăria Capitalei (0800.800.868). Ea a adăugat că în cursul ultimelor 24 de ore au fost primite sute de apeluri, mai ales de la persoane în vârstă sau bolnave, care aveau nevoie de ajutor. Primarul a precizat că, în aceste cazuri, ajutorul a fost oferit de reprezentanţii Crucii Roşii şi ai Crucii Alb Galbene, care au cumpărat alimente, medicamente şi chiar au plătit unele facturi urgente.
În ce priveşte deszăpezirea, primarul general a subliniat că intervenţiile au fost mai dificile, în condiţiile în care stratul de zăpadă a fost dublu faţă de cel din anii anteriori, dar a adăugat că, în prezent, se circulă pe toate bulevardele Capitalei. De asemenea, cele mai multe bulevarde sunt curăţate "la negru" în proporţie de 75 - 80%, a spus ea.
Referitor la Calea Ferentari, Firea a declarat că această zonă este "tradiţional, de ani de zile, cel mai puţin deszăpezită".
"Este o străduţă foarte îngustă, aşa cum sunt toate din această zonă, şi se pătrunde foarte greu cu utilaje de deszăpezire. Am venit cu armata, care ne-a ajutat pe tot parcursul zilei. Am avut câteva sute de soldaţi care au intervenit pe străzile cele mai dificile. O fac şi acum. Vor face această activitate şi în următoarele zile", a afirmat ea.
De asemenea, primarul Sectorului 5, Daniel Florea, şi-a exprimat dezamăgirea legată de faptul că autorităţile au fost nevoite să suplinească efectivele pe care ar fi trebuit să le asigure firma de salubritate.
"Pentru mine e o durere faptul că a trebuit să suplimentăm şi noi, că a trebuit să primim ajutor şi de la alte instituţii ale statului, pentru că, din păcate, firma de salubrizare care prestează pe raza Sectorului 5 nu a reuşit să se achite de obligaţii în parametri normali. Este un lucru care trebuie neapărat remediat, este un mod de lucru care nu mai trebuie să continue. Pentru noi a fost o discuţie destul de neplăcută, pentru că am moştenit acest contract. (...) Este o bătălie pe care o vom câştiga, pentru că este inadmisibil să trebuiască să suplimentăm, toţi, toate instituţiile statului, nişte efective care pe hârtie există, dar în realitate - nu", a spus el.