Gabriela Firea, asta știi? Dr. Dana Ionescu, director medical: Bogdan Andreescu a salvat Spitalul Colentina de la FALIMENT!

Gabriela Firea, asta știi? Dr. Dana Ionescu, director medical: Bogdan Andreescu a salvat Spitalul Colentina de la FALIMENT!

Pe pagina de Facebook a Spitalului Colentina din București medicii angajați în această unitate sanitară au postat zeci de mesaje de susținere pentru managerul Bogdan Andreescu , demis luni de Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, pentru că nu a făcut revizie la un punct termic pe care nu-l avea în administrare. Printre ele este și mesajul directorul medical al unității, dr. Dana Ionescu, cea care, teoretic, preia interimar funcția de manager. Explicațiile acesteia arată ce fel de om este managerul demis și cum s-a comportat el, în cei 8 ani în care a condus spitalul comparat cu nava Enterprise, față de colegii săi, dar și cum a salvat de la faliment unitatea medicală de referință.

Prezentăm integral scrisoarea directorului medical al Spitalului Colentina, dr. Dana Ionescu.

„Bună seara! Mă bucur să văd și să simt spiritul echipajului de pe Enterprise. Sunt un membru al echipajului încă de la începutul carierei de căpitan al navei, dr Bogdan Andreescu . Adică din anul 2008, aș putea spune chiar un membru care a activat și pe „uscat”. Voi, membrii echipajului ați povestit despre produsul finit al strategiei dr. Andreescu, eu mi-aș dori să relatez despre relația de colaborare directă cu acesta pentru a pune în practică planul construcției Enterprise. În luna septembrie 2008, când dr. Bogdan Andreescu a devenit managerul Spitalului Clinic Colentina, spitalul era ca foarte multe spitale din România de la acea vreme, un spital„falit”. Era un spital plin de datorii, cu conturile blocate, cu firme care nu voiau să livreze nici măcar minimul necesar derulării activității unui spital. Cine și-ar fi dorit să preia un astfel de spital? Evident, Bogdan Andreescu căruia îi plac provocările!”, își începe mesajul directorul medical dr. Dana Ionescu.

Ea dezvăluie și că atunci când a fost instalat în funcție, Bogdan Andreescu nu a „scăpat” de vechea echipă managerială, așa cum se procedează de obicei. Dana Ionescu spună că a văzut exact cât de bun manager este Bogdan Andreescu când acesta a reușit, doar într-un an, să salveze spitalul de la faliment. 

Ne puteți urmări și pe Google News

„Pe mine m-a găsit ca membru în echipa anterioară. Ce puteam să gândesc despre persoana mea în relația cu noul manager? Ce credeți? Ce altceva decât o „mutare în plic”. Nu!! Nu a fost așa. M-a cooptat atât pe mine cât și pe colega mea să facem parte din echipa lui. În aceste condiții, am început proiectele împreună. El era artizanul acestor proiecte, noi îl sprijineam cu informații și datele necesare pe care le punea cap la cap. Pot să vă spun că într- un an spitalul a plătit toate datoriile și a intrat în linie dreaptă și la scurt timp pe o linie ascendentă care urca și până mai ieri. Aș vrea să vă povestesc câte ceva din stilul de lucru al lui Bogdan Andreescu . Este un tip extrem de riguros, totul este gândit în cel mai mic amănunt. Pentru a putea lucra cu cineva este foarte important să îi cunoști cerințele, așteptările, să îi vii în întâmpinare etc. Ei bine, nu le știam. Până când am reușit să le prind, au fost momente de cumpănă pentru mine, când mă gândeam că nu mă voi putea ridica la nivelul cerințelor lui. Au ieșit scântei, au fost și „mângâieri pe cap” și încet, încet, am început să ne armonizăm. Îi mulțumesc pentru faptul că de la el am învățat să îmi organizez activitatea „totul se face conform unui plan”. Îmi amintesc cum găseam dimineața pe birou de cum intram „to do list” pentru săptămâna respectivă. O citeam și mă duceam în biroul de alături al colegei mele Maria, pe care o întrebam dacă a primit și ea lista. Mi-o flutura și ea, și ne bufnea râsul. Beam o cafea împreună și începeam cu punctul 1”, scris dr. Dana Ionescu.

Din spusele ei, aflăm și că Bogdan Andreescu privea fiecare zi de muncă ca pe o lecție care trebuie rezolvată. În ciuda faptului că, câteodată, ieșeau scântei între manager și directorul medical, cei doi au reușit să facă echipă bună timp de 8 ani pentru că, lasă să se înțeleagă dr. Dana Ionescu, certurile lor erau, în fapt, constructive. 

„Mai târziu, aceste liste nu mai erau făcute pe foi volante. Într-o dimineață am găsit în biroul meu o tablă pe perete pe care era scris un plan pe care îl aveam de dus la îndeplinire. Am întrebat- o pe Angi ce este cu noul mobilier și mi-a spus că mi-a instalat- o dr. Bogdan Andreescu. Avea și colega mea una la fel. Noi aveam câte una, la el în birou erau 4 și mai mari. Erau lecțiile lui. De fapt sunt și acum, cu lecții cu tot, în biroul lui. Îmi mai amintesc când am avut de făcut note de fundamentare pentru modificarea structurii spitalului. Mi-a dat coordonatele și eu trebuia să o scriu. Cred că până ajungeu în forma finală se rescriau de 10 ori. Asta pentru că de fiecare dată îi mai veneau niște idei și o completam, o aranjam în așa fel încât să fie ușor de parcurs, să aibă o logică anume ,etc. Câteodată ieșeau și scântei între noi, plecam supărată, reveneam, ne împăcam cu o felie de cozonac,cu ciocolată Merci. Pentru mine a fost un câștig imens colaborarea cu Bogdan. Am învățat noțiuni practice de management cum nu aș fi învățat în nicio școală. Și asta am reușit să învăț de la un om care are managementul sanitar în sânge, o pasiune, un vizionar! Sunt ferm convinsă, așa cum i-am spus-o și lui acum câteva zile, că mulți se vor bate pe capul lui. Unii să i-l taie, iar alții să îl folosească!!!  Și, știți ceva? Cei care vor să îl folosescă sunt mai mulți și se „bat” pentru el. Prețul de licitație crește de la zi la zi și licitația continuă! Bravo BOGDAN! Sunt mândră și onorată că am făcut parte din echipa ta și îți mulțumesc pentru asta!”, mărturisește dr. Dana Ionescu în scrisoarea sa.

În final, directorul medical dezvăluie faptul că managerul Bogdan Andreescu realizase un plan viabil pentru un Spitalul Metropolitan.

„Mă doare sufletul că trebuie să vorbesc la timpul trecut, dar exact acum o săptămână îmi prezentai la tine în birou proiectul la care lucrezi de 2 ani, Spitalul Metropolitan, care nu este ficțiune, ci un spital realizabil. Dacă ar exista cineva în țara asta cu putere de decizie și cu capacitatea de a înțelege ce ai pus în plan, ar fi un pas uriaș de reformă sanitară, dar se pare că acest aspect este ficțiune!!! PS. Dragi colegi! Să știți că un lucru de calitate cum este Enterprise nu se poate face decât cu sacrificii! Dr. Bogdan Andreescu și la fel și eu, am renunțat la profesiile noastre în această perioadă. Nu este puțin lucru în ziua de azi să nu practici chirurgie plastică, respectiv dermatologie! Cu mult drag, Ioneasca!”