Redăm integral mai jos postarea primăriţei:

FIREA: 15 ianuarie, Ziua Culturii Nationale, ziua in care s-a nascut #poetulnepereche Mihai Eminescu.
Fiecare dintre noi indragim macar cateva dintre poemele lui. Care sunt versurile tale preferate? Pentru mine, "Floare albastra" este unica… "Iar te-ai cufundat in stele si in nori si-n ceruri inalte? De nu m-ai uita incale, Sufletul vietii mele…In zadar rauri in soare, Gramadesti-n a ta gandire, Si campiile Asire, Si intunecata mare…Hai la codru cu verdeata, Und' izvoare plang in zare, Stanca sta sa se pravale, In prapastia mareata…Si te-ai dus, dulce minune, S-a murit iubirea noastra, Floarea-albastra, Floare-albastra, Totusi, este trist in lume…."

Precizăm pentru domna primar general că încalte este un regionalism care înseamnă “cel puțin”, “măcar”, “barem”.

Floare-albastră

– Iar te-ai cufundat în stele
Şi în nori şi-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieţii mele.

În zadar râuri în soare
Grămădeşti-n a ta gândire
Şi câmpiile asire
Şi întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare –
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite!

Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.

– Hai în codrul cu verdeaţă,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreaţă.

Acolo-n ochi de pădure,
Lângă balta cea senină
Şi sub trestia cea lină
Vom şedea în foi de mure.

Şi mi-i spune-atunci poveşti
Şi minciuni cu-a ta guriţă,
Eu pe-un fir de romaniţă
Voi cerca de mă iubeşti.

Şi de-a soarelui căldură
Voi fi roşie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ţi astup cu dânsul gura.

De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o ştie,
Căci va fi sub pălărie –
Ş-apoi cine treabă are!

Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ţinea de subsuoară,
Te-oi ţinea de după gât.

Pe cărare-n bolţi de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.

Şi sosind l-al porţii prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi eşti drag?

Înc-o gură – şi dispare…
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!
. . . . . . . . . . . . . .
Şi te-ai dus, dulce minune,
Ş-a murit iubirea noastră –
Floare-albastră! floare-albastră!…
Totuşi este trist în lume!