Zeul Răului dă greș după ce-și ucide fratele
Știm de la Manethon că dinastiile faraonilor au fost precedate de alte patru, două de zei, una de semizei şi alta tranzitorie. Osiris i-a aparţinut primei dinastii de zei si...
Egipt, oficial Republica Arabă Egipt, este o țară care se întinde pe colțul de nord-est al Africii și colțul de sud-vest al Asiei prin Peninsula Sinai.
Se învecinează cu Marea Mediterană la nord, Palestina (Fâșia Gaza) și Israel la nord-est, Marea Roșie la est, Sudanul la sud și Libia la vest; Golful Aqaba din nord-est separă Egiptul de Iordania și Arabia Saudită. Cairo este capitala, cel mai mare oraș și principalul centru cultural, în timp ce Alexandria este al doilea oraș ca mărime și un important centru industrial și turistic.
Cu peste 107 milioane de locuitori, Egiptul este a treia cea mai populată țară din Africa și a 15-a cea mai populată din lume.
Știm de la Manethon că dinastiile faraonilor au fost precedate de alte patru, două de zei, una de semizei şi alta tranzitorie. Osiris i-a aparţinut primei dinastii de zei si...
Grecia a încheiat cu Egiptul un acord de delimitare a frontierelor maritime, care se adaugă celui semnat nu demult cu Italia. Turcia nu recunoaște aceste acorduri și a încheiat, la...
Egiptul este considerat leagănul civilizației antice, iar pentru un turist, mai ales pentru unul pasionat de istoria veche, este o destinație care nu trebuie ratată. Piramidele egiptene, la fel ca...
Președintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a avertizat cî Egiptul e gata pentru o intervenție militară care săprotejeze granița cu Libia. Această deplasare a trupelor uvernului de la Cairo ar putea...
În urmă cu aproximativ 3600 de ani, faraonii au pierdut controlul Egiptului de nord în favoarea Hyksos, un popor care arăta și se comporta ca oamenii dintr-o zonă care se...
Poliția egipteană a confiscat aproape o sută de zmeie în Alexandria, după ce aceste jucării au fost interzise de municipalitate pentru „motive de securitate”. Poliția a confiscat 99 de zmeie...
Stupoare la Berlin: autoritățile germane au anunțat că a fost deschisă o anchetă față de prezența unui posibil spion egiptean care ar fi lucrat în serviciul de presă al cancelarei...
Șeful statului a lansat un mesaj dur, în care vorbește despre un posibil atac. Abdel Fattah al-Sisi, președintele Egiptului, a lansat, sâmbătă seara, un mesaj ce vizează înaintarea forţelor Guvernului...
Oamenii au fost angajaţi de o firmă din Bucureşti, care, la rândul ei, a încheiat un contract cu o societate din Sibiu. Arafat Mohd Ghaleb Mohd Abdel Rahim este un...
Sfântul Cuvios Onufrie cel Mare a fost unul dintre marii sihaștri ai Egiptului, trăind în jurul anilor 350-400. Tot ceea ce știm despre Sfântul Onufrie cel Mare se datorează mărturiei...
Uzina de Avioane Gagarin din Komsomolsk-on-Amur a lansat producția avioanelor sale de vânătoare Su-35, în cadrul unui contract cu Egiptul. De asemenea, oficiali din diplomația militară rusă, a raportat că...
Egiptenii care au fost lăsați fără locuri de muncă în Kuweit, din cauza pandemiei de coronavirus, s-au revoltat din cauza faptului că nu s-au mai putut întoarce acasă. Din cauza...
Băncile au fost instruite să aplice limite temporare pentru retragerile zilnice, într-o mișcare aparent concepută pentru a controla inflația şi de a acoperi îngrijorarea cu privire la răspândirea pandemiei de...
Sfântul Mucenic Sabin Egipteanul a fost un bărbat de neam nobil și bogat, creștin cu o dregătorie importantă în cetatea Hermopolis din Egipt. În vremea prigoanei dezlănțuite de împăratul roman...
În Egipt, pragul de 100 milioane de locuitori a fost depășit, iar guvernul vrea să limiteze numărul nașterilor. Egipt este a treia cea mai populată țară a Africii. Guvernul încearcă...
A murit Hosni Mubarak. Fostul președinte al Egiptului a fost unul dintre cei mai controversați lideri și a renunțat la funcție prin demisie Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak a decedat,...
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că încă o țară se adaugă pe lista statelor în care s-a confirmat existența coronavirusului. Egipt a confirmat, vineri, 14 februarie, primul caz de...
În urma unui accident produs între o camionetă şi un microbuz în provincia Minya din sudul Egiptului, unsprezece persoane au murit şi alte zece au fost rănite. Potrivit unor martori,...
Biserica îl prăznuiește în data de 4 februarie pe Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul. Sfântul Isidor s-a născut în anul 360 în Alexandria Egiptului, din părinți creștini, rude apropiate cu Arhiepiscopul...
Un tribunal egiptean a condamnat sâmbătă la moarte, pentru terorism, 37 de persoane, între care şi pe Hisham al-Ashmawy, un militant islamist egiptean și fost ofițer al armatei egiptene, care...