Erdogan e gata să incendieze Mediterana! „Nu vom face vreun compromis”

Erdogan e gata să incendieze Mediterana! „Nu vom face vreun compromis”

Situația din Estul Mediteranei riscă să scape de sub control. În vreme ce atât grecii, cât și turcii organizează exerciții militare, președintele tutc spune răspicat că nu va face niciun compromis. Amănunte vin de la EU Observer!

"Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan nu va renunța la pretențiile țării sale în estul Mediteranei, a declarat el într-un discurs înflăcărat.

„Nu vom face vreun compromis în privința a ceea ce ne aparține [...] Suntem hotărâți să facem orice e necesar”, a declarat miercuri Erdoğan cu ocazia unui discurs ținut la aniversarea unei victorii militare din secolul 11 obținute de turcii selgiucizi la Manzikert împotriva Imperiului Bizantin.

Erdoğan a avertizat totodată Grecia, declarând: „Dacă este cineva care vrea să plătească un preț, sunt bineveniți să ne înfrunte. Dacă nu, atunci să plece ca să ne puteam vedea de treaba noastră”.

Declarațiile lui survin la o zi după vizita ministrului german de externe Heiko Maas la Ankara în încercarea de a media între Turcia și Grecia.

După întâlnirea cu acesta, ministrul turc de externe Mevlüt Çavuşoğlu a declarat că Ankara e dispusă la o mediere UE între Turcia și Grecia „fără precondiții”, precizând că se așteaptă ca UE să acționeze ca un mediator „onest și obiectiv”.

Dar disponibilitatea lui Çavuşoğlu pare acum mai puțin sigură.

După o reuniune a miniștrilor apărării din UE la Berlin, ministrul german al apărării Annegret Kramp-Karrenbauer i-a spus șefului diplomației UE Josep Borrell că discuțiile cu Turcia nu sunt facile.

Comentariul a fost unul privat, însă în apropiere se afla un microfon deschis.

„Cum a fost”, a întrebat-o Borrell pe Kramp-Karrenbauer.

„Greu”, i-a răspuns ea. „Ceva mai bine cu partea greacă, dar chiar dificil cu partea turcă”, a spus ea.

„Turcii sunt foarte supărați de acordul ăsta cu Egiptul”, i-a răspuns Borrell, referindu-se la un recent acord între Atena și Cairo privind o zonă de exclusivitate economică în Mediterana.

„Ei cred că grecii nu sunt de încredere”, a adăugat el.

Pe de altă parte, premierul elen Kyriakos Mitsotakis a declarat după o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump că Atena e „pregătită pentru o detensionare semnificativă - dar cu condiția ca Turcia să-și înceteze imediat acțiunile provocatoare”.

Mitsotakis se referea la explorarea petrolului și gazelor întreprinsă de nava turcească Oruc Reis între Cipru și Creta și la faptul că la operațiune participă și nave de război.

Turcia plănuiește să extindă misiunea până pe 27 august.

În ce-l privește, Trump și-a exprimat îngrijorarea legată de tensiunile dintre Turcia și Grecia și i-a spus lui Mitsotakis că doi aliați din NATO „trebuie să se dedice dialogului, care e singura cale pentru a-și soluționa divergențele”, conform unui comunicat al Casei Albe.

Pe 12 august un vas grec s-a ciocnit cu o navă militară turcească în estul Mediteranei, aparent fiind vorba de un accident.

Totuși, el a amplificat temerile că înfruntarea dintre Grecia și Turcia poate escalada într-o ciocnire militară.

În ciuda eforturilor Germaniei de a media, se pare că nu e momentul potrivit pentru a se ajunge la un compromis între cele două țări", scrie Koert Debeuf pe site-ul euobserver.com.

Traducere: Rador

Ne puteți urmări și pe Google News