Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu
Spre stupoarea lui Bogdan Iacob, am intrat în Bibliotecă de dimineață și am închis telefonul. I-am dat totuși un mesaj lui Victor Caraculacu, de la RRA, care mă invitase de...
Liviu Dragnea, politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.
A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.
A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.
În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.
După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.
A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.
Spre stupoarea lui Bogdan Iacob, am intrat în Bibliotecă de dimineață și am închis telefonul. I-am dat totuși un mesaj lui Victor Caraculacu, de la RRA, care mă invitase de...
Victor Ponta a vorbit despre viitorul său în PSD, după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, a fost adoptată, iar premierul a fost demis. Nici de această dată, Ponta...
Liderul partidului Pro România, Daniel Constantin, a scris astăzi, pe Facebook, că cele 241 de voturi pentru moțiunea de cenzură au fost obținute printr-un „șantaj nemaivăzut”. De asemenea, el a...
Jurnalistul Dan Andronic nu exclude posibilitatea ca DNA să-l fi susținut pe Sorin Grindeanu pentru a contracara efectul înregistrărilor cu șefa Direcției, Laura Codruța Kovesi, care ar fi avut un...
Liviu Dragnea a dezvăluit că parlamentarii PSD au primit amenințări în aceste zile pentru a vota împotriva moțiunii de cenzură. Dragnea susține că au fost trimise multe SMS-uri în care...
Monica Macovei atenționează că nominalizarea unui premier ales dintre apropiații lui Liviu Dragnea, reprezintă o amenințare reală la adresa anticorupţiei şi justiţiei. "Trocul Dragnea: blocarea ţării vs. propriul dosar penal....
Iată cum şi-a motivat Remus Borza gestul de astăzi: “Am votat împotriva moţiunii, pentru că din toată această evaluare (…) nu am găsit eu un motiv raţional sau cel puţin...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a vorbit miercuri într-o conferinţă despre primele concluzii în urma adoptării moțiunii de cenzură depusă de PSD în Parlament împotriva propriului Guvern, intitulată „România nu poate...
Jurnalistul Rareș Bogdan a reacționat violent, miercuri, după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Sorin Grindeanu a fost votată în Parlament. „Joc PERFECT. Abia acum începe Festivalul. PSD...
Alianța PSD-ALDE e la final, iar deznodămîntul moțiunii de cenzură este unul devastator pentru liderii coaliției de guvernare, afirmă Traian Băsescu. Fostul președinte al României crede că rezultatul obținut de...
În conferinţa de presă susţinută la puţin timp după ce moțiunea de cenzură depusă de PSD în Parlament împotriva propriului Guvern, intitulată „România nu poate fi consfiscată, Apărăm democrația și...
Premierul Sorin Grindeanu a reacţionat miercuri, la puţin timp după aflarea rezultatului votului pentru moţiunea de cenzură. “PSD nu trebuia să treacă printr-o asemenea incercare, sa îşi dea jos propriul...
Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a afirmat că cei din PSD i-ar fi sunat până târziu pe cei de la PMP, dar a spus că de racolări pentru PSD s-a ocupat...
Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai, critică vehement negocierile PSD-UDMR. Partidul condus de Dragnea le promisese ungurilor, în schimbul votării moțiunii de cenzură în cazul Grindeanu, legalizarea unei zile naționale,...
Moțiunea de cenzură depusă de PSD în Parlament împotriva propriului Guvern, intitulată „România nu poate fi consfiscată, Apărăm democrația și votul românilor” va fi dezbătută și votată miercuri, de la...
În cadrul emisiunii „Lumea lui Banciu”, realizatorul a vorbit despre ce s-ar întâmpla dacă moţiunea de cenzură a PSD-ului nu ar trece. ”Vă dați seama ce nenorocire ar fi pentru...
Liviu Dragnea a făcut o grămadă de greșeli politice. În șase luni de zile a reușit să ducă PSD în pragul scindării, să arate unei întregi țări că nu poate...
Gigi Becali susține că moțiunea de cenzură depunsă de PSD împotriva propriului Guvern va trece cu o singură condiție: Klaus Iohannis să pună în locul lui Grindeanu ce premier vrea...
Exact în momentul în care a început auto-canibalizarea PSD citeam o carte extrem de interesantă „Propaganda comunistă în România (1965-1974). Practici instituţionale şi tehnici de comunicare” a unei tinere și...
Liviu Dragnea a dat intenționat greș în discuțiile cu Kelemen Hunor, după intervenția serviciilor secrete, susține analistul politic Stelian Tănase Atunci când au văzut de ce este în stare acest...