Practici instituţionale şi tehnici de comunicare” a unei tinere și extrem de talentate istoric Cristina Preutu, cadru universitar la Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. O temă unică asupra căreia s-au aplecat puțini specialiști, majoritatea fiind fascinați de propaganda fascistă sau cea nazistă. Așa cum se știe, termenul de propagandă – și așa cum arată și autoarea – propaganda își are originile în organizația catolică Congregatio de Propaganda Fide înființată în 1622. Organizația a luat naștere prin bula lui Papa Urban al VIII-lea la Roma, în scopul formării de misionari care urmează să fie trimiși peste tot în lume, pentru a răspândi credința catolică. Evident, cu timpul, termenul a devenit peiorativ și așa este cunoscut el și astăzi. Comuniștii au fost niște mari specialiști ai propagandei, dar nu despre asta merită acum vorbit. Pe baza și a unor studii ale lui Tiberiu Troncotă, Cristina Preutu ajunge la concluzia că, în propaganda comunistă, liderul era văzut ca un mediator în cadrul relației dintre putere (ca ideologie) și societate. „Imaginea liderului se constituia, în principal, prin eliminarea reacției populației, ceea ce ducea la centralizarea informației, la enunțarea ei de către o singură voce”.

Nu vreau să fiu rău în mod gratuit, dar parcă aceasta este construcția de astăzi a Partidului Social Democrat (PSD). Liviu Dragnea este masculul alfa, este liderul maxim în jurul căruia supraviețuiește partidul. El l-a dus pe cele mai înalte culmi ale procentajelor electorale, și deci lui i se permite orice. Iar el, ca orice lider serios, mediază cu societatea – așa cum am arătat mai sus! Că zilele acestea am avut parte de propagandă, o demonstrează excelenta carte a doamnei Cristina Preutu care ne readuce aminte că aparatul propagandistic communist se baza pe propagandiști și agitatori. Ori, în zilele acestea, ambele tabere au avut astfel de specialiști care s-au grăbit să-și șlefuiască șeful și să-și denigreze adversarul.

În mod evident, și Sorin Grindean vrea să fie șef de haită. Nu sunt un Silviu Brucan (și nici nu îmi doresc să fiu), dar în urmă cu două luni am anunțat – iar mărturie stau emisiunile la care am participat – că acest conflict era inevitabil. Orice lider își formează automat în jurul său o camarilă. Însăși DEX-ul ne lămurește ce face și cu ce se ocupă acestă camarilă: „Curteni din anturajul unui rege sau al unui șef de stat, care influențează politica statului în interesul lor personal”. Cele două camarile, sau mai popular găști – cum le spune președintele Traian Băsescu – s-au ciocnit. Iar de aici a plecat totul. Nu-s adeptul implicării rușilor, a agenturilor, a ocultei, a serviciilor. Pur și simplu, Sorin Grindeanu – sfătuit de camarila sa – s-a săturat să mai fie animalul de companie a lui Liviu Dragnea. Care e și sacrificat atunci când nu șchelălăie frumos sau uită să aducă mingea stăpânului înapoi. Toate țin, zic eu, de resorturi psihologice, nicidecum de megascenarii.

Ca om de dreapta, sincer mă interesează extrem de puțin de scandalurile din PSD. E o problemă internă pe care trebuie să și-o gestioneze singuri. Fără implicarea altor partide, așa cum onest a cerut-o Traian Băsescu.

Pe mine mă interesează România!