Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

De ce a convocat Klaus Iohannis partidele la Cotroceni? Ca să se vadă ivirea unei noi majorități parlamentare: PNL, USR, PMP, ALDE. România lui Cristoiu

De ce a convocat Klaus Iohannis partidele la Cotroceni? Ca să se vadă ivirea unei noi majorități parlamentare: PNL, USR, PMP, ALDE. România lui Cristoiu

O informație livrată presei de la Cotroceni sub formă de zvon anunța vineri, 19 octombrie 2018, seara, că președintele Klaus Iohannis „ intenționează să cheme partidele la consultări la Palatul...

Ce PLĂNUIEȘTE GUVERNUL de la 1 IANUARIE? Un nume GREU din POLITICĂ dă CĂRȚILE pe FAȚĂ

Ce PLĂNUIEȘTE GUVERNUL de la 1 IANUARIE? Un nume GREU din POLITICĂ dă CĂRȚILE pe FAȚĂ

Duminică, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat într-o conferinţă de presă la Braşov, că, de la 1 ianuarie, Guvernul pregăteşte „un nou puseu inflaţionist în mod deliberat”, „adică să mai...

Norica Nicolai, ALDE: “Ar fi minunat să reziste o coaliție în România. Ne-am cam săturat de gândirea unică.”

Norica Nicolai, ALDE: “Ar fi minunat să reziste o coaliție în România. Ne-am cam săturat de gândirea unică.”

Europarlamentarul Norica Nicolai, susține că deși toate coalițiile de la guvernare au avut probleme și că pot exista puncte de vedere diferite, partidul din care face parte, ALDE este determinat...

Liviu DRAGNEA, la 56 de ani. Condamnări, scandaluri și război cu toți oponenții.

Liviu DRAGNEA, la 56 de ani. Condamnări, scandaluri și război cu toți oponenții.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, împlinește duminică 56 de ani. A intrat în politică imediat după Revoluție, iar din 2015 este liderul celui mai mare partid din România, PSD. Liviu Dragnea,...

Probleme MARI pentru DRAGNEA în dosarul angajărilor fictive. ÎCCJ a RESPINS o CERERE importantă care l-ar fi ajutat pe liderul PSD

Probleme MARI pentru DRAGNEA în dosarul angajărilor fictive. ÎCCJ a RESPINS o CERERE importantă care l-ar fi ajutat pe liderul PSD

Avocatul fostei soții a liderului PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că a înaintat o excepție privind nelegalitatea compunerii completului de judecată al ÎCCJ. El a anunțat și că va contesta...

DRAGNEA, atacat din toate părțile: „Vrea să scape de PUȘCĂRIE şi să-şi păstreze AVERILE”

DRAGNEA, atacat din toate părțile: „Vrea să scape de PUȘCĂRIE şi să-şi păstreze AVERILE”

Actorul Florin Călinescu a scris pe pagina personală de Facebook că tot ce se întâmplă rău în România în ultimii ani este vina liderului PSD, Liviu Dragnea. Florin Călinescu l-a...

Coaliția PSD-ALDE se RUPE! ANUNȚUL unui important LIDER POLITIC.

Coaliția PSD-ALDE se RUPE! ANUNȚUL unui important LIDER POLITIC.

Guvernarea PSD-ALDE este în pragul unei ruperi. PSD a început să negocieze cu deputații și senatorii ALDE pentru a-și păstra majoritatea parlamentară. Președintele PMP, Eugen Tomac, susține, într-o postare pe...

COALIȚIA de GUVERNARE, mai ȘUBREDĂ ca NICIODATĂ. ADIO, TĂRICEANU? Un nume greu din PSD a dat CĂRȚILE PE FAȚĂ

COALIȚIA de GUVERNARE, mai ȘUBREDĂ ca NICIODATĂ. ADIO, TĂRICEANU? Un nume greu din PSD a dat CĂRȚILE PE FAȚĂ

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu recunoaște că sunt probleme în coaliție, menționând că nu știe dacă se rupe alianța. Nu știu. Nici nu vreau sa spun ca da, nici ca nu....

PONTA îl ATACĂ dur pe DRAGNEA: „Lașitatea și lăcomia se plătesc în viață”

PONTA îl ATACĂ dur pe DRAGNEA: „Lașitatea și lăcomia se plătesc în viață”

Victor Ponta a dezvăluit un episod care s-a petrecut miercuri înCamera Deputaților și avertizează PSD că „lașitatea și lăcomia se plătesc în viață”. Victor Ponta a reacâionat după ce Guvernul...

DRAGNEA, de NESTĂPÂNIT! Cere intervenția PROCURORILOR împoriva acestui „PARTID de EXTREMĂ DREAPTA”

DRAGNEA, de NESTĂPÂNIT! Cere intervenția PROCURORILOR împoriva acestui „PARTID de EXTREMĂ DREAPTA”

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că USR vrea să aibă o conducere dictatorială a României și este un partid de extremă dreapta. „Până când acest partid de extremă...

Gata, N-A MAI REZISTAT! Dragnea ȘI-A IEȘIT DIN MINȚI în fața jurnaliștilor. Propunere BOMBĂ pentru un NOU PREMIER

Gata, N-A MAI REZISTAT! Dragnea ȘI-A IEȘIT DIN MINȚI în fața jurnaliștilor. Propunere BOMBĂ pentru un NOU PREMIER

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a avut o reacție promptă în legătură cu ideea vehiculată de fostul președinte Traian Băsescu și fostul premier Victor Ponta că europarlamentarul Corina Crețu ar fi...

Dragnea intervine în SCANDALUL momentului din PSD! Țuțuianu, AtACAT din toate părțile

Dragnea intervine în SCANDALUL momentului din PSD! Țuțuianu, AtACAT din toate părțile

Liviu Dragnea a avut vineri seară o primă reacție în legătură cu acuzațiile lansate de Adrian Țuțuianu, potrivit cărora PSD ar fi plătit bani grei postului de televiziune Antena 3...

DRAGNEA și BĂSESCU se RĂZBOIESC în DECLARAȚII. TĂRICEANU a SEMNAT instituirea PROTOCOALELOR SRI

DRAGNEA și BĂSESCU se RĂZBOIESC în DECLARAȚII. TĂRICEANU a SEMNAT instituirea PROTOCOALELOR SRI

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu consideră că HG 231/2005, emisă de Guvernul condus la acel moment de Călin Popescu Tăriceanu, ar reprezenta baza legală pentru încheierea protocoalelor...

FINAL de DRUM pentru PSD-ALDE? DRAGNEA, ATAC major la Toader și TĂRICEANU

FINAL de DRUM pentru PSD-ALDE? DRAGNEA, ATAC major la Toader și TĂRICEANU

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a răspuns întrebărilor privitoare la una dintre postările de pe o rețea de socializare ale ministrului Justiției, Tudorel Toader, în care spunea că modificările la Codurile...

DRAGNEA în RĂZBOI TOTAL cu presa. Replică ACIDĂ către o jurnalistă: „Eu mi-am luat tensiunea”

DRAGNEA în RĂZBOI TOTAL cu presa. Replică ACIDĂ către o jurnalistă: „Eu mi-am luat tensiunea”

Liviu Dragnea a avut un conflict cu o jurnalistă Realitatea TV, căreia i-a transmis la un moment dat că trustul pe care îl reprezintă ar trebui să-și plătească datoriile. Șeful...

Dragnea face ANUNȚUL MOMENTULUI despre Legea bugetului. Ce s-a discutat în partid

Dragnea face ANUNȚUL MOMENTULUI despre Legea bugetului. Ce s-a discutat în partid

Liviu Dragnea a declarat, vineri seară, după discuțiile avute timp de mai multe ore cu Paul Stănescu și Eugen Teodorovici. Dragnea a precizat că discuțiile pe marginea bugetului audurat foarte...

ȘOC în politica românească. PNL acceptă PACTUL propus de ALDE. Condițiile IMPUSE de liberali

ȘOC în politica românească. PNL acceptă PACTUL propus de ALDE. Condițiile IMPUSE de liberali

ALDE a propus recent un acord tuturor partidelor cu reprezentare parlamentară pentru asumarea unor prevederi, printre care și desecretizarea tuturor protocoalelor încheiate între SRI și instituțiile din justiție. Referitor la...

SCANDALUL MOMENTULUI. Cum se apără Țuțuianu. SCRISOARE INCENDIARĂ

SCANDALUL MOMENTULUI. Cum se apără Țuțuianu. SCRISOARE INCENDIARĂ

Pe fondul tensiunilor și disputelor în ultima vreme, Adrian Țuțuianu, președintele PSD Dâmbovița, dar și unul dintre cei mai mari contestatari a lui Dragnea, prin intermediul unui comunicat de presă...

Ședință URGENTĂ în BIROUL lui Dragnea înainte de ORDONANȚĂ. Ce PLANURI are liderul PSD

Ședință URGENTĂ în BIROUL lui Dragnea înainte de ORDONANȚĂ. Ce PLANURI are liderul PSD

Vineri, Liderul PSD Liviu Dragnea i-a convocat la biroul său de la Palatul Parlamentului, pe ministrul de Finanțe Eugen Teodorovici și ministrul Dezvoltării Regionale Paul Stănescu pentru o discuție pe...

Breaking news. O NOUĂ AMÂNARE în dosarul în care Dragnea a dat în JUDECATĂ ÎCCJ

Breaking news. O NOUĂ AMÂNARE în dosarul în care Dragnea a dat în JUDECATĂ ÎCCJ

Judecătorii Curții de Apel București au amânat primul termen din dosarul în care Liviu Dragnea a dat în judecată ÎCCJ privind componența completelor de 5 judecători. Următorul termen va avea...