RĂZBOI URIAȘ în PSD. Adrian Țuțuianu contra Liviu Dragnea. ATAC DECISIV în CEx

RĂZBOI URIAȘ în PSD. Adrian Țuțuianu contra Liviu Dragnea. ATAC DECISIV în CEx

Ședința Comitetului Executiv al PSD ce va avea loc în curând se anunță ca fiind foarte tensionată. Înregistrările audio în care Adrian Țuțuianu a criticat mai mulți oameni grei din partid au iscat un imens scandal în interiorul partidului. În susținerea lui Adrian Țuțuianu au sărit mai mulți primari PSD din județul Dâmbovița.

Redăm câteva dintre epistolele unor primari dâmbovițeni trimise Biroului Central PSD.

Ionel Olteanu, primarul comunei Morteni:

„Vreau să-l asigur pe dl președinte Adrian Țuțuianu de susținerea noastră, a primarilor, necondiționată. Am discutat cu mai mulți colegi primari și am stabilit că această susținere va merge până la retragerea noastră din PSD în cazul în care, la CEX, se vor lua măsuri împotriva președintelui nostru.

Vreau să subliniez faptul că președintele Adrian Țuțuianu a avut mandatul Organizației Județene pentru toate demersurile pe care le-a făcut. Drept urmare, dacă sunt necesare unele sancțiuni, nu Adrian Țuțuianu e vinovat, ci noi, cei care l-am mandatat.

Vizavi de înregistrările apărute în presă, sunt sigur că astfel de discuții există atât la nivelul altor organizații PSD, cât și la nivelul organizațiilor altor partide. Întrucât sunt unul dintre cei care au participat la ședința de la Petrești, vreau să vă asigur că au fost prezentate doar pasaje care au avut scop generarea de conflicte cu liderii partidului. Spun acest lucru pentru că în acea ședință au fost prezentate și lucruri pozitive rezultate din programul de guvernare al PSD.

Știm cu toții că Organizația PSD Dâmbovița nu se rezumă la o înregistrare instrumentată de niște oameni lași, frustrați și prea puțin bărbați. Pentru PSD Dâmbovița vorbesc rezultatele, iar aceste rezultate se datorează lui Adrian Țuțuianu”.

Constantin Miu, primarul comunei Valea Mare și vicepreședinte PSD Dâmbovița:

„Condamn ferm modul în care se încearcă denigrarea președintelui Adrian Țuțuianu. Noi, primarii, îl asigurăm de tot sprijinul nostru. (...) Cred că sunteți de acord că Adrian Țuțuianu a fost omul care s-a dedicat județului și nu cred că a fost localitate în județul Dâmbovița de care să nu se fi interesat. Nu cred că e vreun primar care să spună că n-a fost ajutat și sprijinit de Adrian Țuțuianu. Prin urmare, și gestul nostru, al primarilor, a fost unul firesc, de normalitate.

E greu să știu eu ce se va întâmpla în CEX, dacă va fi sancționat sau nu. Noi vă spunem poziția noastră, a primarilor, a celor care am stat în județul ăsta și am făcut câteva lucruri importante alături de dumnealui. Numai cine nu vrea să vadă nu vede ce s-a întâmplat în utimii ani în Dâmbovița și modul în care s-a dezvoltat acest județ. Eu vă spun că, fără implicarea dumnealui și a unor oameni care, într-adevăr, vor binele județului, nu cred că s-a fi întâmplat lucrurile astea”.

Ionuț Bănică, primarul comunei Corbii Mari și vicepreședinte PSD Dâmbovița:

„Îl susținem pe dl președinte Țuțuianu și suntem alături de dumnealui până la capăt. Eu discut cu mai mulți primari și n-am auzit pe niciunul care să facă alte discuții în afară de susținerea pentru președinte. (...) Eu am fost la ședința respectivă (ședința de la Petrești, de la care au apărut înregistrările - n.r.). Din păcate, am avut printre noi un om fără caracter, o jigodie, un trădător. Nu se poate ca cineva să se vaite de președinte că ia decizii în cerc restrâns, iar atunci când vine să discute probleme adevărate să-l înregistrezi. Mai devreme sau mai târziu va fi identificat (trădătorul), sunt sigur de asta. Dar nu putem să intrăm acum într-o paranoia. (...) Încă ceva: niciodată, niciodată, președintele Adrian Țuțuianu n-a discutat despre vreo plecare din partid. Niciodată. Dimpotrivă, am spus întotdeauna că rămânem în partid și vom sta alături”.

Marian Țachianu, primarul comunei Braniștea și vicepreședinte PSD Dâmbovița:

”Nu știm câți trădători or fi, unul, doi, trei... Poate, la nivel de țară avem o școală de trădători. (...) Stăm și ne uităm cum câștigăm alegeri, cum muncim noi, cei de jos, din 2012 tot câștigăm și aducem voturi. Păi degeaba le aducem dacă alianța USL n-a durat decât 1 an de zile, dacă acum, scoatem majoritate și se fac 2 ani de când avem aceste guverne PSD - ALDE și ne trezim că niște interese ale unora primează fără niciun fel de treabă cu munca noastră. (...) Acest domn Codrin Ștefănescu minte când spune că mulți primari din Dâmbovița nu-l mai susțin pe Adrian Țuțuianu și sunt în contradicție cu el. De unde le scoate, nu știu. Și, vedeți dumneavoastră, această opinie televizată, mediatizată peste tot, se întinde la nivel de țară și cei din țară, din păcate, nu știu adevărul adevărat. Avem asemenea elemente în partid, la nivel central, care ne fac mai mult rău decât bine. (...) Eu spun că nu se va întâmpla nimic la CEX. Dacă au capul pe umeri n-ar trebui să se întâmple nimic. Dacă-l exclud, vom rămâne în PSD în continuare și vom lua și noi măsuri. O să-l primesc eu în Organizația de la Braniștea. Așa e obiceiul la noi în partid, în politica românească: cei mici să aleagă și cei mari să dea jos. Noi îl punem, ei îl dau jos și așa mai departe. Putem să facem altceva? Că nici nu ne putem duce la Kiseleff cu jalba-n băț, să strigăm „Jos, Codrin Ștefănescu!”.