Potrivit unor surse politice, ministrul Finanțelor, Eugen
Teodorovici, se va întâlni vineri cu președintele
PSD,
Liviu Dragnea, urmând că după să participe la ședința coaliției, informează Agerpres.
Președintele
ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, declara miercuri că îi va cere ministrului Finanțelor să facă o informare la zi în privința execuției bugetare.
„În legătură cu rectificarea bugetară, vom discuta cu colegii din PSD ca ministrul de Finanţe să ne facă o informare la zi cu privire la execuţia bugetară până la finele lunii octombrie şi cu obiectivele care trebuie atinse până la sfârşitul anului, prin urmare care mai e nevoia de finanţare, dacă mai este o nevoie de finanţare, şi ce soluţii se întrevăd în acest sens, precum şi cu proiecţia bugetului pe anul 2019. Cred că în această săptămână vom reuşi să facem această discuţie, în aşa fel încât la nivelul Guvernului să se poată avansa pe acest subiect cât mai mult”, a declarat Tăriceanu.
Și premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că va participa la ședința coaliției PSD-ALDE în care se va discuta despre rectificarea bugetară.
„Categoric că voi participa. Este o problemă legată de Guvernul României și voi participa”, a declarat Dăncilă.