Editura Evenimentul si Capital

Noi INFORMAȚII despre proiectul lui DRAGNEA. TĂRICEANU: „Învăț câte ceva, chiar dacă am o anumită experiență”

Autor: | | 0 Comentarii | 1418 Vizualizari

Călin Popescu Tăriceanu a declarat, la o zi după întâlnirea cu delegația din Polonia privind Fondul Suveran, că a fost o discuție benefică și a avut ceva de învățat.

„În urma discuțiilor de aseară am tras personal niște concluzii, discut cu colegii care au pricepere, e util să înveți din experiența pozitivă și eșecurile altora. Avem în program crearea unui fond suveran, pentru mine întâlnirea cu colegii polonezi a fost foarte utilă. Eu, din orice eveniment de acest gen învăț câte ceva, chiar dacă am o anumită experiență și o vârstă. Avem o schiță, acolo un ministrul Anton a făcut observații. Ca sa putem demara fondul suveran avem nevoie de două faze. Crearea cadrului legislativ general. Putem decide apoi să mai înființăm un fond, în Polonia mai e unul destinat generațiilor viitoare”, a declarat Tăriceanu.

Marți, Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu și ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, s-au întâlnit cu o delegație a Poloniei pentru a discuta pe margina Fondului Suveran de Investiții.

„Eu sper, eu și doamna prim-ministru și toți colegii noștri, ca într-un termen rezonabil să aibă loc o întâlnire la coaliție, la Guvern, pentru a se debloca ordonanța care să reglementeze posibilitatea înființării unor compani, unor firme care să funcționeze ca un fond de dezvoltare și investiții. Am înțeles că e nevoie de o înțelegere mai bună și s-a solicitat să existe o întâlnire cu cei doi oficiali din Polonia și cred că a fost o idee bună. Cred că trebuie să mai facem una sau mai multe întâlniri până când ajungem la o formă finală sau până când temerile care au stat la baza nesusținerii acelei ordonanțe au dispărut”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea.

Eveniment important pentru crestini! INCEPE AZI

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei