DRAGNEA a SCĂPAT! Curtea de APEL, decizie de ultim moment
Procesul președintelui PSD, Liviu Dragnea, a fost amânat pe 14 ianuarie. Măsura vine ca urmare a deciziei Curții de Apel București de a anula tragerea la sorți a completurilor de...
Liviu Dragnea, politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.
A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.
A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.
În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.
După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.
A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.
Procesul președintelui PSD, Liviu Dragnea, a fost amânat pe 14 ianuarie. Măsura vine ca urmare a deciziei Curții de Apel București de a anula tragerea la sorți a completurilor de...
Darius Vâlcov, consilierul premierului României pe probleme economice, a declarat că a avut privilegiu de a ajunge în această funcție, în urma unei solicitări. Vâlcov a spus, duminică la Antena...
Victor Ponta susține că din partea PSD, la alegerile prezidențiale de anul viitor, va candida liderul partidului. „De la PSD tot timpul a candidat la funcția de președinte, că a...
Fostul director adjunct al Comitetului Republican Național al SUA, Elliott Broid, este acuzat de implicare într-o schemă de spălare de bani, folosită pentru a-l ajuta pe un demnitar din Malaezia...
Sâmbătă, Liviu Dragnea, liderul PSD, a transmis un mesaj de Ziua Națională a României. Acesta a făcut referire la patriotism și obiective comune pentru o tară puternică, bogata și mândra,...
Gigi Becali a lansat un atac extrem de dur, vineri seara, la adresa lui Liviu Dragnea, despre care spune că este un „gangster”, precizând că suntem ultima țară din Europa...
Unul dintre favoriții pentru a deschide lista PNL pentru alegerile europarlamentare, fost președinte al liberalilor și co-președinte al USL, Crin Antonescu, a vorbit despre Ordonanța privind amnistia și grațierea pe...
Mircea Badea a comentat mometele penibile de care a avut parte premierul Viorica Dăncilă şi delegaţia guvernamentală, care au fost huiduiţi de mai mulţi localnici, la sosirea la Alba Iulia....
Liviu Dragnea nu va participa de 1 Decembrie, Ziua Națională a României, la manifestările organizate cu această ocazie. Potrivit secretarului general al PSD, Codrin Ștefănescu, „medicul nu-i recomandă să stea...
Liviu Pleşoianu cere premierului Dăncilă şi preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului să supună votului Parlamentului Pactul Global pentru Migraţie al ONU. Documentul este susţinut de Guvernul României şi preşedintele...
Liviu Dragnea nu are motive de bucurie pentru decizia CCR de astăzi. Chiar dacă ea pare o victorie, modul în care CCR a analizat extrem de dur maniera ICCJ de...
Președintle PSD, Liviu Dragnea, a anunțat că va lipsi de la evenimentele dedicate Zilei Naționale a României, invocând probleme de sănătate. Conform anunțului, Liviu Dragnea va absenta de la evenimentele...
Social-democrații vor să dea Ordonanța de Urgență pe amnistie și grațiere, intenționează să-și asume textul de lege, însă nu au stabilit momentul oportun. PSD nu a decis când va da...
Propunerea ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, privind limitarea dreptului de muncă al românilor din străinătate, a stârnit numeroase controverse în spațiul public. Gabriel Biriș, fost secretar de stat, vede acțiunea...
Rise Project susține că Pitiș a cumpărat o vilă de lux situată pe malul oceanului, cu bani aduși în Brazilia de Mugurel Gheorghiaș, un alt asociat al Tel Drum. Scandalul...
Cauzele stabilite la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru datele de 3 şi 10 decembrie, judecate de completurile de 5 judecători, vor avea noi termene, în ianuarie 2019. Decizia...
Scandalul diplomelor false care vizează două universități din Alexandria, Universitatea Alexandru Ghica și Universitatea Europa Ecor se va finaliza în instanță. Astăzi se așteaptă pronunțarea în dosarul în care apar...
Un comunicat al Înaltei Curți de casație și Justiție arată că Adunarea generală a judecătorilor Instanţei supreme a decis ca şedinţele de judecată din 3 şi 10 decembrie de la...
Între votul din plen și avionul spre casă, parlamentarii au bifat Centenarul printr-o ședință solemnă a celor două Camere ale Parlamentului, moment care, oricât s-au străduit, prin vorbe, a fost...
Curtea de Apel București a dispus înregistrarea Partidului Social Democrat Independent, după o luptă de doi ani prin instanțele bucureștene. Numele acestui partid nu apare pentru prima oară în prim...