STRATEGICA TĂRĂGĂNEALĂ a lui DRAGNEA. Cum se joacă cu COMPLETURILE DE 5 JUDECĂTORI
Dosarul în care Liviu Dragnea, șeful PSD, a primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare are termen în data de 19 decembrie 2018. În cazul în...
Liviu Dragnea, politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.
A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.
A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.
În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.
După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.
A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.
Dosarul în care Liviu Dragnea, șeful PSD, a primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare are termen în data de 19 decembrie 2018. În cazul în...
În ianuarie 2017, a avut loc ceremonia de inaugurare a președintelui Donald Trump, la care Liviu Dragnea și fostul premier Sorin Grindeanu, au participat la aceasta, la invitația lui Elliot...
Potrivit unor surse din media, Liviu Dragnea, liderul PSD, se teme că Lia Olguța Vasilescu i-ar putea lua locul, acesta fiind motivul pentru care ar deschide un nou fond de...
Opoziţia ar urma să depună, vineri, moţiunea de cenzură „Ajunge! Guvernul Dragnea - Dăncilă, ruşinea României!”, demersul fiind semnat de 163 de parlamentari. PNL, USR şi PMP afirmă, în document,...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat ieri, prin tragere la sorţi, alcătuirea noilor completuri de 5 judecători. Acestea sunt valabile însă doar pentru anul 2018. Numele judecătorilor au...
Rămas fără majoritate în Camera Deputaţilor, PSD a apelat la UDMR pentru a obţine şi voturile lor în intenţia de a restabili echilibrul. Teama social democraţilor este justificată prin părăsirea...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a desemnat ieri, prin tragere la sorţi, alcătuirea noilor completuri de cinci judecători. Acestea sunt valabile însă doar pentru anul 2018. Numele judecătorilor au...
Dosarul angajărilor fictive, în care liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat în primă instanță la trei ani și șase luni de închisoare, va fi judecat de Completul 2. Completul...
Într-un interviu acordat pentru Adevărul, fostul premier Adrian Năstase l-a criticat pe Dragnea pentru modul autocrat în care conduce PSD. În opinia lui Năstase, în PSD a fost introdus delictul...
Liviu Dragnea, președintele PSD, este ca „pe ace”. ÎCCJ va organiza, joi, o nouă tragere la sorţi a completurilor de 5 judecători valabile pentru anul 2018. În trecut, completul de...
Printre deciziile luate în ultima vreme de CCR în regim de furnal numără și cea din 6 decembrie 2018. Citez din text pentru a se înțelege la ce se referă:...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, declara, luni, că Fondul de Investiții Locale va avea alocate 10 miliarde de euro. Premierul Viorica Dăncilă l-a contrazis, miercuri, pe șeful partidului, declarând că bugetul...
PSD trece prin momente de criză. După ce mai mulți deputați au părăsit grupul parlamentar, Dragnea are probleme uriașe în asigurarea majorității în Camera Deputaților, la legi importante, așa cum...
Florin Iordache, vicepreședintele Camerei Deputaților, a anunțat că votul pe Legea pensiilor de miercuri a fost amânat pentru săptămâna viitoare. Deputatul a motivat amânarea prin faptul că raportul Comisiei pentru...
Relația dintre PSD și ALDE este din ce în ce mai complicată, iar lucrurile se tensionează chiar înaintea unor momente extrem de importante. Se pare că totul pleacă de la...
Miercuri, proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice ar putea să intre pentru dezbatere și vot în plenul Camerei Deputaților a precizat președintele Comisiei pentru muncă, Adrian Solomon....
Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a afirmat marţi la Parlament că există un dosar în care se investighează evenimentele din 10 august. Referitor la finanţarea mişcărilor de protest, procurorul a...
PSD, partidul condus de Liviu Dragnea, a dat lovitura secolului. Cei urmăriți penal pentru evaziune fiscală vor scăpa. Plătește unul singur, scap toți. Comisia Juridică a Camerei Deputaților a introdus,...
Președintele PSD, Liviu Dragnea, susține că majoritatea nu a fost pusă în pericol prin racolările făcute de Pro România și că acest lucru se va vedea, la Camera Deputaților, „la...
În aceste zile, PSD își joacă ultima carte. Opoziția a pregătit atacul pe două fronturi, moțiunea de cenzură și revocarea lui Liviu Dragnea de la șefia Camerei Deputaților. Liberalii vor...