csm

Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora.

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii desfăşoară activitate permanentă şi nenormată şi nu exercită activitatea de judecător sau procuror, cu excepţia membrilor de drept.

Funcţiile de conducere deţinute de judecătorii sau procurorii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii se suspendă de drept la data publicării hotărârii Senatului în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dispoziţiile constituţionale revizuite fixează numărul de membri ai Consiliul Superior al Magistraturii la 19, din care:

- 14 sunt aleşi în adunările generale ale magistraţilor şi validaţi de Senat; aceştia fac parte din două secţii, una pentru judecători şi una pentru procurori; prima secţie este compusă din 9 judecători, iar cea de-a doua din 5 procurori;

- 2 reprezentanţi ai societăţii civile, specialişti în domeniul dreptului, cu o vechime de cel puţin 7 ani într-o profesie juridică sau în învăţământul juridic superior, care se bucură de înaltă reputaţie profesională şi morală, aleşi de Senat; aceştia participă numai la lucrările în plen, cu drept de vot;

- ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, cu votul majorităţii membrilor prezenţi dintre cei 14 membri aleși în adunările generale ale magistraților, care fac parte din secţii diferite, pentru un mandat de un an. Mandatul preşedintelui nu poate fi reînnoit.

Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani.
Conform art. 132 alin. (6) din Constituţia României, revizuită, „Preşedintele României prezidează lucrările Consiliului Superior al Magistraturii la care participă".

Secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii au dreptul, respectiv obligaţia corelativă de a se sesiza din oficiu pentru a apăra judecătorii şi procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu aceasta, care ar putea afecta independenţa sau imparţialitatea judecătorilor, respectiv imparţialitatea sau independenţa procurorilor în dispunerea soluţiilor, în conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi împotriva oricărui act care ar crea suspiciuni cu privire la acestea.

Secţiile Consiliului Superior al Magistraturii apără reputaţia profesională a judecătorilor şi procurorilor.

Sesizările privind apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său se soluţionează la cerere sau din oficiu de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.
Judecătorul sau procurorul care consideră că independenţa, imparţialitatea sau reputaţia profesională îi este afectată în orice mod se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii. Secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune măsurile care se impun şi asigură publicarea acestora pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, poate sesiza organul competent să decidă asupra măsurilor care se impun sau poate dispune orice altă măsură corespunzătoare, potrivit legii.

Consiliul Superior al Magistraturii asigură respectarea legii şi a criteriilor de competenţă şi etică profesională în desfăşurarea carierei profesionale a judecătorilor şi procurorilor.

Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii şi ale secţiilor acestuia, referitoare la cariera judecătorilor şi procurorilor, se exercită cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În cazurile în care legea prevede avizul conform, aprobarea sau acordul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta este obligatoriu. Dacă legea prevede consultarea sau avizul Consiliului Superior al Magistraturii, punctul de vedere emis de acesta nu este obligatoriu.

Consiliul Superior al Magistraturii întocmeşte şi păstrează dosarele profesionale ale magistraţilor.

Consiliul Superior al Magistraturii coordonează activitatea Institutului Naţional al Magistraturii şi a Școlii Naţionale de Grefieri.

Cum a devenit Camelia Bogdan cel mai mare detractor al serviciilor secrete românești

Cum a devenit Camelia Bogdan cel mai mare detractor al serviciilor secrete românești

Fără să fie câtuși de puțin deranjată de protocoalele secrete din justiție, încheiate cu SRI, în perioada în care acestea au operat, Camelia Bogdan, judecător exclus de două ori din...

Europarlamentarul Terheș a făcut o dezvăluire de senzație. Autorii celebrelor MCV-uri, ținuți la secret

Europarlamentarul Terheș a făcut o dezvăluire de senzație. Autorii celebrelor MCV-uri, ținuți la secret

De foarte mulți ani, România este supusă unui amplu proces de monitorizare pe Justiție, cunoscut sub numele de MCV. Mai precis, Mecanismul de Cooperare și de Verificare. În fiecare an,...

Scindare în justiție. Două judecătoare din CSM consideră concursul de promovare la ÎCCJ un simulacru

Scindare în justiție. Două judecătoare din CSM consideră concursul de promovare la ÎCCJ un simulacru

Doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătoarele Gabriela Baltag și Evelina Oprina, reprezentantele tribunalelor în CSM consideră că, acum, concursul de promovare la Înalta Curte de Casație și...

Scandal în Justiție. Cum sunt pedepsiți judecătorii care îl critică pe ministrul Stelian Ion

Scandal în Justiție. Cum sunt pedepsiți judecătorii care îl critică pe ministrul Stelian Ion

Un alt scandal în Justiție după criticile aduse ministrului Stelian Ion. Președintele CSM a sesizat Inspecția Judiciară după o postare pe Facebook a judecătoarei Adriana Stoicescu în care l-a catalogat...

Cum a obținut judecătoarea Cameliei Bogdan pașaport de serviciu. CSM intră pe fir

Cum a obținut judecătoarea Cameliei Bogdan pașaport de serviciu. CSM intră pe fir

Judecătorul Dragoș Călin, în calitate de președinte al Asociației Forumul Judecătorilor din Romania, i-ar fi facilitat Cameliei Bogdan obținerea unui pașaport de serviciu, deși aceasta nu îndeplinea condițiile legale. Acum,...

Protestul magistraților. Au ajuns la mâna șefului CSM, despre care scriau că este un „slugărete”

Protestul magistraților. Au ajuns la mâna șefului CSM, despre care scriau că este un „slugărete”

După ce Inspecția Judiciară s-a sesizat în legătură cu postările de pe pagina de Facebook ”Forumul judecătorilor”, magistrații români dau în clocot. Peste 500 de judecători i-au cerut șefului Consiliului...

Încăierare în justiție pe postările judecătoarei Adriana Stoicescu: „Îmi cer iertare că am citit mai mult de zece cărţi”

Încăierare în justiție pe postările judecătoarei Adriana Stoicescu: „Îmi cer iertare că am citit mai mult de zece cărţi”

Judecătoarea Adriana Stoicescu, fostă preşedintă a Tribunalului Timiş, a reacţionat cu un text acid în care a propus să fie suspendată dacă Inspecţia Judiciară găseşte în postările de pe Facebook...

Scandalul anului în Justiție. Inspecția Judiciară solicită suspendarea unui magistrat

Scandalul anului în Justiție. Inspecția Judiciară solicită suspendarea unui magistrat

CSM va trebui să hotărască dacă este nevoie ca judecătorul Dragoș Călin, din cadrul Curții de Apel București, să fie suspendat la solicitarea Inspecției Judiciare. Inspecția Judiciară solicită Secției pentru...

Obrazul subțire cu cheltuială se ține. Ministrul Justiției a cumpărat reclamă de 9.028.800 lei, în plină pandemie

Obrazul subțire cu cheltuială se ține. Ministrul Justiției a cumpărat reclamă de 9.028.800 lei, în plină pandemie

În vreme ce proclamă nevoia de reformă în justiție, ministrul USR care deține acest portofoliu cheie nu se uită la bani când vine vorba de promovarea unei instituții din subordinea...

Vor salarii astronomice! Sporul de „secrete”, ultima găselniță a magistraților. Decizia, tot la ei...

Vor salarii astronomice! Sporul de „secrete”, ultima găselniță a magistraților. Decizia, tot la ei...

Mai mulți magistrați de la CSM și-au dat în judecată propria instituție și cer un spor de 25% pentru că lucrează cu date confidențiale. Un nou spor este invocat de...

Kelemen Hunor, despre dosarele de la SIIJ. Cine ar trebui să le preia

Kelemen Hunor, despre dosarele de la SIIJ. Cine ar trebui să le preia

Kelemen Hunor a declarat că dosarele de la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie ar trebui preluate de către Secţia de urmărire penală şi criminalistică de la Parchetul General....

Judecătorul Ionuț Matei a cedat! A depus cererea de pensionare

Judecătorul Ionuț Matei a cedat! A depus cererea de pensionare

Ionuț Matei trece în rezervă. După ce Uniunea Nationala a Barourilor din Romania i-a desființat soluția printr-un blam public, jupânul „Completului negru” de la Înalta Curte de Casație și Justiție,...

O nouă înfrângere pentru DNA. Curtea de Apel București nu a făcut jocul procurorilor anticorupție

O nouă înfrângere pentru DNA. Curtea de Apel București nu a făcut jocul procurorilor anticorupție

Curtea de Apel București a dat o nouă lovitură, vineri, Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Instanța a a respins cererea parchetului anticorupție de anulare a hotărârii CSM și a raportului Inspecției...

Desființare SIIJ. Ministrul Justiției a cerut să se extindă și la cetățeni garanțiile libertăților

Desființare SIIJ. Ministrul Justiției a cerut să se extindă și la cetățeni garanțiile libertăților

Ministrul Justiției a reiterat, joi, necesitatea garanțiilor incluse în noul proiect de lege de desființare a SIIJ, care a polarizat specialiștii în științe juridice, dar și decidenții. Ministrul Justiţiei, Stelian...

Calculatoarele judecătorilor care l-au arestat pe fostul șef al spionajului militar, verificate de serviciul secret al Armatei

Calculatoarele judecătorilor care l-au arestat pe fostul șef al spionajului militar, verificate de serviciul secret al Armatei

CSM trebuie să se pronunțe în cazul controversat al magistraților care au dispus arestarea fostului șef al spionajului militar. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a primit o solicitare venită de...

Inspecția judiciară a început ancheta în dosarul ”Justice Leaks”. Derapajele unor judecători vor fi anchetate

Inspecția judiciară a început ancheta în dosarul ”Justice Leaks”. Derapajele unor judecători vor fi anchetate

Evenimentul Zilei a scris despre scandalul anului în justiția română, după ce mai mulți magistrați au postat mesaje denigratoare la adresa colegilor lor. Inspecția judiciară a început ancheta. Secția pentru...

CSM tună și fulgeră. Magistrații, gafă uriașă. Să se rezolve imediat!

CSM tună și fulgeră. Magistrații, gafă uriașă. Să se rezolve imediat!

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) intervine în scandalul provocat de conversațiile pe care niște magistrați le-au avut pe un grup de Facebook. După ce au fost dezvăluite conversații controversate pe care...

Scandalul anului în justiția română. Pe forumul judecătorilor, șeful CSM este făcut „slugărete”

Scandalul anului în justiția română. Pe forumul judecătorilor, șeful CSM este făcut „slugărete”

Nume grele din justiția românească, gen Cristi Danileț sau Bogdan Pîrlog și-au dat întâlnire pe un grup de facebook, unde se revarsă tone de calomnii la adresa altor magistrați, dar...

Ce ascunde desființarea SIIJ. Justiția și anchetele sunt în pericol. Poziția președintelui CSM

Ce ascunde desființarea SIIJ. Justiția și anchetele sunt în pericol. Poziția președintelui CSM

Președintele CSM susține că magistratura e rezonabilă și își dorește să elimine anomaliile din pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, mai mari decât veniturile. Bogdan Mateescu a vorbit la...

Deputat USR-PLUS: Avizul CSM acceptat în schimbul SIIJ e o relicvă de spaţiu ex-sovietic

Deputat USR-PLUS: Avizul CSM acceptat în schimbul SIIJ e o relicvă de spaţiu ex-sovietic

Parlamentarul USR-PLUS Tudor Benga afirmă că este nemulţumit de adoptarea prevederii legale potrivit căreia magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM. Potrivit acestuia, avizul CSM acceptat în...