credit

Creditul reprezintă o formă de finanțare prin care o instituție financiară bancară sau nebancară (IFN) pune la dispoziția unei persoane fizice sau juridice o sumă de bani, cu obligația de rambursare într-o perioadă determinată, de obicei împreună cu o dobândă. Creditarea facilitează accesul la capital pentru consumatori și afaceri, sprijinind investițiile și dezvoltarea economică.

Creditul poate fi acordat sub diverse forme, inclusiv prin împrumuturi bancare, linii de credit, credite ipotecare sau leasing financiar. Principiul fundamental al creditului constă în încrederea pe care creditorul o acordă debitorului, bazată pe bonitatea acestuia și pe capacitatea sa de rambursare.

Într-un contract de credit, sunt stabilite condițiile de rambursare, inclusiv rata dobânzii, perioada de rambursare, comisioanele și alte costuri asociate. Nivelul dobânzii și termenii de creditare pot varia în funcție de tipul de credit, de riscul asociat debitorului și de condițiile economice generale.

Resursele furnizate de prima parte pot fi fie bunuri, fie îndeplinirea unor promisiuni, fie performanțe. Cu alte cuvinte, creditul este o metodă de a face reciprocitatea formală, executorie din punct de vedere juridic și extensibilă unui grup mare de persoane fără legătură între ele.

Isărescu către bănci: Trebuie să le explicaţi oamenilor cum funcţionaţi!

Isărescu către bănci: Trebuie să le explicaţi oamenilor cum funcţionaţi!

Băncile comerciale trebuie să explice în permanenţă publicului larg aspectele de bază ale activităţii bancare. Sub nicio formă, băncile nu trebuie să aibă pretenţia de la public să înţeleagă aspecte...

Bancher de TOP: Băncile au scăpat de excesul de neperformanţă!

Bancher de TOP: Băncile au scăpat de excesul de neperformanţă!

Băncile s-au luptat din greu în ultimii ani să scape de creditele neperformante acordate în perioada 2007-2008. Adică aceleaşi credite care le-au permis atunci să raporteze profituri uriaşe. Sistemul bancar...

FMI permite Greciei să nu-și plătească ratele în această lună!

FMI permite Greciei să nu-și plătească ratele în această lună!

Guvernul grec a cerut și a obținut joi de la Fondul Monetar Internațional (FMI) amânarea rambursării până la sfârșitul lunii iunie a patru rate din împrumut prevăzute în această lună....

CREDITORII fac "o ultimă ofertă" Greciei, țară aflată în pragul incapacității de plată

CREDITORII fac "o ultimă ofertă" Greciei, țară aflată în pragul incapacității de plată

Christine Lagarde, directoarea generală a FMI, Mario Draghi, președintele BCE și Jean-Claude Junker, președintele CE s-au alăturat lui Francois Hollande și Angelei Markel într-o discuție despre Grecia, țară aflată în...

Numărătoarea inversă spre FALIMENT: Grecia a respins pretențiile UE ca fiind IRAȚIONALE

Numărătoarea inversă spre FALIMENT: Grecia a respins pretențiile UE ca fiind IRAȚIONALE

Negocierile Greciei cu creditorii internaționali sunt blocate cu doar câteva zile înainte de un posibil crah. Premierul Alexis Tsipras a declarat că nu Grecia trebuie învinuită pentru neîncheierea unui acord....

Atac la ISĂRESCU: "Prin declaraţiile pe care le face, induce CLIENŢII băncilor în EROARE"

Atac la ISĂRESCU: "Prin declaraţiile pe care le face, induce CLIENŢII băncilor în EROARE"

Contre între deputaţii PNL şi guvernatorul Mugur Isărescu. Totul a început de la proiectul de lege iniţiat de către deputaţii liberali care vizează darea în plată a unor imobile în...

Nu mai poți achita creditul? Vei plăti doar o parte din datorie și scapi

Nu mai poți achita creditul? Vei plăti doar o parte din datorie și scapi

Legea insolvenței persoanelor fizice, aprobată de Camera Deputaților, așteaptă acum promulgarea și, în cazul unui aviz pozitiv al președintelui Klaus Iohannis, ar putea intra în vigoare spre finalul anului Legea...

O TREIME din CEC Bank, deținută de o bancă internațională. CINE spune asta

O TREIME din CEC Bank, deținută de o bancă internațională. CINE spune asta

CEC Bank ar avea nevoie de o instituție financiar-bancară internațională care să dețină 25-30% din bancă și să suplinească rolul pe care îl au băncile mamă pentru sucursalele lor de...

Mugur Isărescu: Creşterea creditării este o tendinţă evidentă

Mugur Isărescu: Creşterea creditării este o tendinţă evidentă

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, consideră că există trei tendinte evidenţe în domeniul bancar. Acestea sunt creşterea moderată a creditării, calitatea creditului şi creşterea importanţei finanţării din resurse...

DE CE nu reporneşte creditarea

DE CE nu reporneşte creditarea

Cadrul legislativ al insolvenţei, inclusiv aplicarea lui, este în continuare principalul aspect care descurajează creditarea. Cel puţin aşa consideră 95% dintre bănci, cu 10 puncte procentuale mai mult decât în...

Truică și-a luat iaht din creditele luate pe numele unor pensionari

Truică și-a luat iaht din creditele luate pe numele unor pensionari

Ajutat de un director din BRD, afaceristul din Snagov a primit 35 milioane de euro fără să plătească vreo rată. El se folosea de pensionari sau de cunoștințele finului său...

Situaţia din Ucraina devine tot mai grea!

Situaţia din Ucraina devine tot mai grea!

Kiev-ul se află acum într-o situaţie financiară extrem de dificilă, iar discuţiile cu marile instituţii financiare se desfăşoară cu mare greutate. Negocierile cu creditorii internaţionali în vederea restructurării unei părţi...

Primarul Gheorghe Nichita va fi cercetat de DNA într-un NOU DOSAR

Primarul Gheorghe Nichita va fi cercetat de DNA într-un NOU DOSAR

Primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, va fi cercetat de DNA într-un nou dosar, după ce Tribunalului Iaşi a hotărât ca procurorii să înceapă urmărirea penală împotriva edilului pentru abuz în serviciu....

Nou dosar pentru Elena Udrea. DNA  pentru un credit de 3 milioane de euro

Nou dosar pentru Elena Udrea. DNA pentru un credit de 3 milioane de euro

Elena Udrea are un nou dosar întocmit de DNA în legătură cu un credit de 3 milioane de euro. Ştire în curs de actualizare

Creditul Fata Morgana! Doar cinci „prime mașini” acordate, la două luni de la lansare

Creditul Fata Morgana! Doar cinci „prime mașini” acordate, la două luni de la lansare

Băncile nu par interesate de programul lansat de Guvern pentru cei care vor să își cumpere prima mașină, iar rezultatele primelor două luni de creditare sunt foarte slabe Alpha Bank...

CU CÂT se împrumută românul ca să-şi ia casă!

CU CÂT se împrumută românul ca să-şi ia casă!

Valoarea medie a unui credit pentru cumpărarea unei locuinţe la nivel naţional este de circa 163.000 lei (37.000 euro). Valoarea medie a unui credit acordat de Banca Comercială Română (BCR)...

CRIZA creditorilor români: Nu mărul restanțierilor a crescut cu 7% într-un an

CRIZA creditorilor români: Nu mărul restanțierilor a crescut cu 7% într-un an

Numărul restanţierilor persoane fizice la Instituţiile Financiare Nebancare /IFN/ şi bănci a ajuns, în martie, la 713.880 persoane, cu 6,8% mai multe comparativ cu finalul aceleiaşi luni din 2014, se...

Ponta a reușit. VEZI cu cine îl înlocuiește pe bancherul care i-a dat credit Ioanei Băsescu

Ponta a reușit. VEZI cu cine îl înlocuiește pe bancherul care i-a dat credit Ioanei Băsescu

După scandalul creditului acordat Ioanei Băsescu pentru terenul de la Nana, de către CEC Bank, Guvernul a ridicat problema înlocuirii directorului general al băncii Radu Ghețea, care este și președinte...

Adrian SÂRBU are datorii suplimentare de 10 milioane euro la STAT în contul Mediafax

Adrian SÂRBU are datorii suplimentare de 10 milioane euro la STAT în contul Mediafax

Potrivit rezultatului controlului ANAF, care a vizat urmărirea modului de constituire şi achitare de către societate a obligaţiilor către bugetul consolidat al statului, aferent perioadei 20 iulie 2010 – 30...

CÂT a câștigat CEA MAI MARE bancă de la noi în primele trei luni

CÂT a câștigat CEA MAI MARE bancă de la noi în primele trei luni

BCR a realizat un profit net de 344 milioane lei (77,1 milioane de euro) în trimestrul 1 2015, pe fondul costurilor de risc scăzute, ca urmare a calităţii mai bune...