ceausescu

Nicolae Ceaușescu (1918–1989) a fost un om politic român, lider comunist și șef al statului român între 1965 și 1989. A deținut funcțiile de Secretar General al Partidului Comunist Român (PCR) și Președinte al Republicii Socialiste România, exercitând o putere absolută în ultimii ani ai regimului comunist.

Inițial perceput favorabil pe plan internațional pentru o aparentă independență față de Uniunea Sovietică, Ceaușescu a instaurat treptat un regim autoritar personal, bazat pe cultul personalității, controlul total al vieții politice și sociale și represiunea opoziției. Politicile sale economice, mai ales cele privind plata datoriei externe prin austeritate severă, au dus la crize alimentare și energetice în anii ’80.

A fost înlăturat de la putere în decembrie 1989, în timpul Revoluției Române, și executat împreună cu soția sa, Elena Ceaușescu, la 25 decembrie 1989, în urma unui proces militar sumaru.

În istorie, Nicolae Ceaușescu rămâne o figură controversată, asociată atât cu perioada de industrializare și autonomie externă a României, cât și cu dictatura, lipsurile și abuzurile regimului comunist.

BLESTEMUL VRĂJITOARELOR l-a ajuns pe Ceaușescu? POVESTEA unui accident MISTERIOS din Cluj și SECRETOMANIA PCR

BLESTEMUL VRĂJITOARELOR l-a ajuns pe Ceaușescu? POVESTEA unui accident MISTERIOS din Cluj și SECRETOMANIA PCR

O călătorie a fostului dictator comunist Nicolae Ceaușescu la Cluj se putea termina cu moartea acestuia. Chiar dacă liderul a scăpat cu viață, accidentul a fost mistificat, puține detalii ieșind...

Tamar Samash: „Ceaușescu părea un bătrânel simpatic, dar Elena avea cei mai reci ochi pe care i-am văzut vreodată”

Tamar Samash: „Ceaușescu părea un bătrânel simpatic, dar Elena avea cei mai reci ochi pe care i-am văzut vreodată”

Actualul ambasador al Israelului la București nu se află la prima experiență diplomatică în România. Între anii 1988 și 1991, Excelența Sa Tamar Samash a fost adjunct al ambasadorului israelian...

Aprilie 1978 „Poporul Statelor Unite este onorat să aibă ca oaspete al nostru un mare conducător al unei mari ţări”

Aprilie 1978 „Poporul Statelor Unite este onorat să aibă ca oaspete al nostru un mare conducător al unei mari ţări”

Cuvintele de mai sus au fost rostite în dimineaţa zilei de aprilie 1978 de către Jimmy Carter, preşedintele Statelor Unite, şi fac parte din alocuţiunea de bun venit rostită cu...

Peter Falk, alias Columbo, contactat de Ambasada României din SUA pentru a face PROPAGANDĂ Regimului CEAUȘESCU. Memoria EvZ

Peter Falk, alias Columbo, contactat de Ambasada României din SUA pentru a face PROPAGANDĂ Regimului CEAUȘESCU. Memoria EvZ

Evenimentul zilei, 5 martie 1995. Aristide Buhoiu, din Hollywood, despre o dezvăluire a postului american de televiziune CBS.  

A fost IULIAN VLAD un trădător sau agent KGB? Gen. Aurel Rogojan demontează acuzațiile aduse ultimului șef al Securității lui Ceausșescu

A fost IULIAN VLAD un trădător sau agent KGB? Gen. Aurel Rogojan demontează acuzațiile aduse ultimului șef al Securității lui Ceausșescu

Iulian Vlad, ultimul șef al Securității lui Nicolae Ceaușescu, deși a dispărut de ceva vreme dintre noi, continuă să fie subiectul unor controverse legate de modul în care a acționat...

Nici CEAUȘESCU NU ÎI PUTEA FACE NIMIC. Reportajul din 1936 care i-a asigurat PROTECȚIA ABSOLUTĂ în COMUNISM unui CELEBRU POET

Nici CEAUȘESCU NU ÎI PUTEA FACE NIMIC. Reportajul din 1936 care i-a asigurat PROTECȚIA ABSOLUTĂ în COMUNISM unui CELEBRU POET

În vara anului 1936, ziarul Cuvântul liber găzduia în paginile sale un articol care, peste ani, i-a asigurat autorului lui o viață încărcată de onoruri. Reportajul surprindea povestea primului proces...

Cum scăpa Ceaușescu de CANICULĂ? Secretul a fost DEZVĂLUIT de-abia acum! Cum erau răcorit biroul său cu ajutorul caloriferului

Cum scăpa Ceaușescu de CANICULĂ? Secretul a fost DEZVĂLUIT de-abia acum! Cum erau răcorit biroul său cu ajutorul caloriferului

Zilele călduroase de vară sunt mai suportabile dacă avem în casă un aparat de aer condiționat. Înainte de 1989 nu exista această tehnologie, românii fiind nevoiți să se apere cum...

POVESTEA UNEI FOTOGRAFII. 1986, anul în care românii l-au privat de Defilare pe Ceaușescu

POVESTEA UNEI FOTOGRAFII. 1986, anul în care românii l-au privat de Defilare pe Ceaușescu

Au trecut 32 de ani de la marea spaimă trăită de români după explozia chimică a reactorului de la Cernobîl, Ucraina. Potrivit datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății, numărul...

Canalul Dunăre - Marea Neagră, „piramida” CARE A COSTAT 10.000 DE MILIARDE DE LEI. Începută de Gheorghiu-Dej și terminată de Ceaușescu

Canalul Dunăre - Marea Neagră, „piramida” CARE A COSTAT 10.000 DE MILIARDE DE LEI. Începută de Gheorghiu-Dej și terminată de Ceaușescu

Ideea primului canal provine dintr-o “sugestie” sovietică, când la indicaţia expresă a lui Stalin, adresată lui Gheorghe Gheorghiu- Dej, s-a cerut lichidarea fizică a opoziţiei. “Eu îţi dau utilajele şi...

Un fost MINISTRU al Finanțelor a fost găsit MORT în propria casă

Un fost MINISTRU al Finanțelor a fost găsit MORT în propria casă

Florea Dumitrescu, fost ministru al Finanțelor în România, pe vremea regimului comunist, a încetat din viață. Fostul demnitar, care a servit și ca ambasador al țării noastre în China, a...

Aprilie, luna în care România a intrat în ISTORIE. Anunțul făcut de SUA: Este singura EXCEPȚIE!

Aprilie, luna în care România a intrat în ISTORIE. Anunțul făcut de SUA: Este singura EXCEPȚIE!

Luna aprilie are o semnificație aparte în istoria României. Conform istoriei, la data de 12 aprilie 1989, Nicolae Ceaușescu a anunțat, în momentul în care se adresa Plenarei Comitetului Central,...

A murit unul dintre CEI MAI MARI CARICATURIȘTI ai României

A murit unul dintre CEI MAI MARI CARICATURIȘTI ai României

Unul dintre cei mai mari caricaturiști ai României, Mihai Stănescu, cel mai incomod artist plastic din anii regimului comunist, a murit după o lungă suferință. În vârstă de 78 de...

Când “Regina Nopții” l-a băgat în MĂ-SA pe Nicu CEAUȘESCU

Când “Regina Nopții” l-a băgat în MĂ-SA pe Nicu CEAUȘESCU

Am avut și noi, românii, Mata-Hariile noastre, poate mai eficiente și mai frumoase. Una dintre ele a fost Elena Constantinescu, devenită Helen O’Brien după a doua căsătorie, care a avut...

Ion Iliescu: „Stau cu capul sus la judecata istoriei” Teorii în premieră despre Revoluţie şi Mineriadă. A fost menţionat şi Ceauşescu

Ion Iliescu: „Stau cu capul sus la judecata istoriei” Teorii în premieră despre Revoluţie şi Mineriadă. A fost menţionat şi Ceauşescu

Fostul preşedinte, Ion Iliescu, a decis să "iasă din tăcere", coincidență sau nu, chiar în ziua în care Klaus Iohannis a semnat avizul pentru urmărirea sa penală. Astfel, Iliescu afirmă...

ROMÂNIA LUI CEAUȘESCU. 1968 - Invadarea Cehoslovaciei și reacția lui Ceaușescu

ROMÂNIA LUI CEAUȘESCU. 1968 - Invadarea Cehoslovaciei și reacția lui Ceaușescu

Pentru conducerea de la București, mai îngrijorătoare se dovedeau informațiile obținute de Direcția de Informații Externe (DIE – serviciul de spionaj al Securității). Cronologie 1945 - impunerea regimului comunist în...

Istorii de neuitat. Charles de Gaulle, în vizită la Craiova. Discursul pătimaș al lui Nicolea Ceaușescu

Istorii de neuitat. Charles de Gaulle, în vizită la Craiova. Discursul pătimaș al lui Nicolea Ceaușescu

La 16 mai 1968, la Craiova avea loc o vizită istorică. Era pentru prima dată când fostul președinte al Franței, Charles de Gaulle, vizita România și avea să fie și...

Ceauşescu Nicu şi TAINA BINE ASCUNSĂ de Securitate. De abia ACUM S-A AFLAT. Puţini aveau curajul să i-o spună în faţă

Ceauşescu Nicu şi TAINA BINE ASCUNSĂ de Securitate. De abia ACUM S-A AFLAT. Puţini aveau curajul să i-o spună în faţă

Nu foarte multă lume poate spune că l-a cunoscut foarte bine pe Ceaușescu Nicu, dar există câțiva oameni care îi aflaseră secretele. Dezvăluirea a fost făcută de politologul Vladimir Tismăneanu....

ADEVĂRUL din spatele morții soților Ceaușescu s-a aflat ACUM! Istoria nu a putut să ȘTEARGĂ aceste urme

ADEVĂRUL din spatele morții soților Ceaușescu s-a aflat ACUM! Istoria nu a putut să ȘTEARGĂ aceste urme

Moartea soților Ceaușescu a fost și va rămâne mereu unul dintre cele mai controversate și discutate subiecte. Pe data de 25 decembrie 2017 s-au împlinit 28 de ani de la...

Marele SECRET al lui Ceușescu. Cum arată CELEBRA pictură pe care liderul comunist a vrut-o DISPĂRUTĂ. Urmele istoriei NU se șterg! FOTO

Marele SECRET al lui Ceușescu. Cum arată CELEBRA pictură pe care liderul comunist a vrut-o DISPĂRUTĂ. Urmele istoriei NU se șterg! FOTO

Regele Mihai a fost și va rămâne un etalon în istoria românilor. Pe lângă faptele bune pe care le-a făcut, de-a lungul vieții, ultimul monarh al României era și o...

Cum a pus CEAUŞESCU cu botul pe labe VIAŢA STUDENŢEASCĂ încă de la NR. 2

Cum a pus CEAUŞESCU cu botul pe labe VIAŢA STUDENŢEASCĂ încă de la NR. 2

Ion Bucheru a fost jurnalist la publicaţia Viaţa Studenţească încă de la apariţie, în 1956, aşa că a participat la şedinţa în care Ceauşescu le-a spus celor din redacţie că...