Fostul dictator român Nicolae Ceaușescu a vrut să ajungă un fel de bancher mondial: să împrumute statele în curs de dezvoltare din Asia, Africa și America Latină și să devină un jucător politic de talie mondială. Așa că a pompat banii românilor la mii de kilometri depărtare, în statele „pretine”. A exportat mărfuri pe datorie, a făcut investiții, a dat împrumuturi. A construit în alte țări spitale, șosele, fabrici. Însă după ce l-au împușcat, românii au descoperit că au de recuperat din toată lumea datorii uriașe. În presă s-a consemnat o declarație a lui Ioan Pârgaru, fost șef al comerțului exterior, care a avansat cifra banilor pe care România trebuie să-i încaseze: „În totalitate, după calculele pe care noi leam făcut la vremea respectivă, imediat după decembrie 1989, erau 8,6 miliarde de dolari SUA”. Cu trecerea timpului scad și șansele ca România să mai vadă vreodată acești bani, după cum reiese dintr-un raport oficial guvernamental.

Evenimentul zilei” a descoperit într-un Raport prezentat în data de 16 mai 2018 în Guvernul Viorica Dăncilă că unele datorii au fost șterse, alte țări au dat înapoi o parte din bani dar acum nu mai vor să plătească niciun dolar. Cel mai grav este că unele state nici măcar nu vor să discute cu România pe tema datoriei, în timp ce în alte cazuri chiar statul român recunoaște că banii s-au pierdut pentru totdeauna.

„Raportul privind creanțele României la 31 decembrie 2017 provenite din activitatea de export, cooperare economică internațională și alte acțiuni externe, derulate înainte de 31 decembrie 1989”, elaborat de Ministerul Finanțelor Publice, a fost prezentat în ședința Guvernului din 16 mai 2018. Potrivit raportului (facsimil dreapta), România are de recuperat 775.800.737,21 de dolari SUA și 1.488.797.459,06 ruble transferabile (la vremea datoriei, o rublă transferabilă era apropiată de un dolar).

Anul trecut, România a reușit să recupereze doar 61 de milioane de dolari SUA.

Majoritatea statelor din care România are bani de recuperat fie sunt afectate de conflicte armate și războie civile, fie trec prin crize economice majore.

 

Cum l-am iertat pe Hussein de 80% din datorie

Ceaușeșcu a avut o relație excelentă cu fostul dictator Saddam Hussein și a pompat banii românilor în investiții în fabrici, drumuri sau căi ferate din Irak. La schimb, Ceaușescu aștepta și mai mulți bani, petrol, dar mai ales influență și renume.

Rezultatul: după 1989 România a calculat că are de recuperat din Irak o datorie de aproximativ 2,6 miliarde de dolari. Ce-a făcut statul român? A șters 80% din datoriile pe care le avea de primit de la Irak.

Decizia a fost influențată de politicile Clubului de la Roma, o organizație înființată în 1956 de țările de pe mapamond care au de recuperat bani din alte state. În 2004, în Clubul de la Roma s-a agreat practica ștergerii unei mari părți din datorii, așa că România a semnat, în 2005, cu Guvernul irakian, un acord de rambursare doar a unei felii din datorie, în decursul a 23 de ani: 977,1 milioane de dolari. Din fericire pentru România, Irakul a fost un bun platnic și a respectat acordul. Azi, România mai are de recuperat din Irak o datorie totală în valoare de peste 520 de milioane de dolari.

 

Misiune imposibilă în Cuba

Timp de 17 ani, „El Lider Maximo“ Fidel Castro și Nicolae Ceaușescu și-au întreținut relația strânsă de prietenie. Atât de mult s-au plăcut cei doi, încât România a deschis chiar o linie de credit pentru susţinerea financiară a Cubei comuniste. Mai mult, România a continuat să dea Cubei, după 31 decembrie 1989, credite pentru un combinat de produse cu conținut de nichel plus cobalt, intitulat „Las Camariocas”.

În urma relației speciale dintre cei doi foști șefi de stat, România a rămas cu o investiție nerecuperată în valoare estimată de 1,5 miliarde de dolari. Cubanezii nu vor să ne mai dea acum nimic înapoi.

Guvernul de la Havana a recunoscut încă din 1997 că are bani de dat României, dar a respins toate propunerile Bucureștiului.

Cuba s-a plâns că după destrămarea CAER, interesele Cubei au fost „prejudiciate sensibil, producând pierderi uriașe economiei”, și că datoria externă a Cubei este în rublă transferabilă, o monedă desființată fără a se stabili o rată de conversie în dolari.

În mai 2014, Cuba a transmis României că „nu promovează schimbul datoriei în investiții”, că „politica guvernului cubanez pentru datoriile către fostele țări membre CAER este de anulare 100%” și că „stabilirea unei rate de conversie între rubla transferabilă și dolarul SUA este imposibilă”. Cu alte cuvinte, a anunțat România că-și poate lua adio de la miliardul de dolari.

Totuși, Franța a reușit să semneze cu Cuba un acord pentru conversia unei părți din datorie într-un fond franco-cubanez de 212 milioane de euro, destinat pentru lucrări de infrastructură, turism, transporturi. Cuba a semnat protocoale de rambursare a datoriei cu 14 țări, prin anularea a 90% din datoria cubaneză și o rambursare pe o perioadă de 18 ani la o dobândă foarte scăzută.

La fel vrea acum și în cazul României și a cerut Bucureștiului să-i facă o ofertă. Cel mai recent contact dintre oficialii români și cei cubanezi a rămas în coadă de pește: în octombrie 2017 cubanezii au spus că problema datoriei către România va fi abordată „la momentul oportun”. Adică nimic concret.

România spune că la momentul efectuării exporturilor, rata de conversie era de aproximativ 1 dolar = 1 rublă transferabilă. În prezent, datoria Cubei către România este de 1.488.797.459,06 ruble transferabile.

 

„Eu nu am datorii la România, datoriile mele sunt la Ceauşescu. L-aţi omorât...”

Un alt „pretin” al lui Ceaușescu a fost Muammar al-Gaddafi, colonelul care a condus Libia cu o mână de fier din 1969 și până în 2011. România are de recuperat de la urmașii acestuia peste 45 de milioane de dolari și după cum arată lucrurile, s-ar putea să nu-i mai primească niciodată.

Primele negocieri oficiale din România și Libia, pentru plata datoriilor, au început în 1997, dar ele s-au amânat până în 2005 și toate discuțiile „s-au caracterizat prin poziții divergente”, iar libienii nu au respectat documente bilaterale, potrivit Guvernului de la București. Datorită „poziției rigide abordate de partea libiană”, recuperarea datoriilor „a înregistrat, practic, o stagnare”, se mai arată în raportul adoptat în Guvern.

Tupeu dus la extrem

„Singura propunere avansată de partea libiană, în luna martie 2010, a fost de reglementare a datoriei sale către România prin plata a 7 milioane de dolari”, propunere respinsă de România, potrivit Raportul Guvernului. Mai mult, Libia a încercat chiar să facă în așa fel încât din datornic să primească ea bani din România. „La ultimele negocieri, partea libiană a ridicat unele pretenții nereale, care ar fi condus la diminuarea creanțelor statului român sau chiar la transformarea acestuia din creditor în debitor”, spun oficialii români.

Situația banilor pe care România îi are de recuperat din Libia este cu atât mai problematică cu cât după eliminarea lui Gaddafi în 2011, Libia a parcurs o continuă schismă politică.

În acest moment, recuperarea datoriilor României din Libia este blocată total. România va „urmări desfășurarea evenimentelor interne iar în condițiile în care semnalele vor indica o posibilă reluare a discuției” atunci se va repune pe tapet problema recuperării datoriilor, spune Guvernul.

 

Episodul-cheie povestit de Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu s-a întâlnit în 2006, la Tripoli, cu Muammar Gaddafi și a relatat un episod grăitor despre datoria României. „Dumnezeu sau Allah să îl odihnească pe Gaddafi, eu am discutat cu el şi vă pot spune că am fost primul şef de stat primit întâi în palat şi apoi în cort. Prima dată m-a primit în palat, după ce nu mai primise de vreo 20 de ani şefi de stat în palat, şi l-am întrebat pe Gaddafi, a venit şi punctul, că aveam notat în dosar, datoria Libiei la România, şi el: „Eu nu am datorii la România, datoriile mele sunt la Ceauşescu, l-aţi omorât... Eu la el am avut datorii...”. Vă dau un exemplu. Nu e neapărat de scris în presă, dar aceasta este abordarea”, a povestit Băsescu.

 

Țeapa din lagărul nord-coreean

Fostul lider nord-coreean Kim Ir Sen și Nicolae Ceaușescu s-au simpatizat reciproc și dictatorul român a construit în statul asiatic o fabrică de tractoare, una de ciment (cu o producţie de 100.000 de tone pe an), una de medicamente şi două spitale complete (la Phenian şi Nampho).

În 2002, la București s-a încheiat un acord între Guvernul României și Guvernul Coreei de Nord, potrivit căruia România urma să recupereze o datorie în valoare de 546.952 de dolari prin „export de mărfuri coreene” în perioada 2007- 2011. „Până în prezent, autoritățile nord-coreene nu au respectat prevederile acordului”, spune în Raport. Adică România nu a văzut niciun dolar înapoi.

Cum s-a ajuns aici? Coreea de Nord a înregistrat din 2010 o deteriorare a situației economico-financiare, confruntându-se cu dezechilibre valutare majore, odată cu reforma monetară impusă de guvernul comunist, care a condus la o inflație uriașă, cu efecte tragice asupra nivelului de trai al populației.

Organizațiile umanitare internaționale au atras atenția la sfârșitul anului 2011 că populația Coreeii de Nord este lovită de foamete, „existând premise să se repete situația din anii ’90 când un număr de circa două milioane de oameni au murit de inaniție”. Și situația s-a agravat, spune Guvernul de la București.

La ultimele consultări diplomatice din august 2015, oficialii nord-coreeni și-au „exprimat regretul față de neplata datoriei către România, dar a motivat că această situație a fost determinată de dificultățile din economia nord-coreeană, apărute ca urmare a inundațiilor și secetei din ultimii ani, precum și a sancțiunilor impuse de SUA împotriva Coreei de Nord”.

Nord-coreeni au promis că vor transmite României o dată precisă la care să reînceapă negocierilor. De trei ani de zile, oficialii de la Phenian nu au mai dat niciun semn.

Bani pierduți pe vecie

nainte de Revoluție, România comunistă a participat la capitalul social a două societăți mixte (Lorombois și Carombois) din Republica Centrafricană și a livrăt echipamente pentru fabricile de exploatare și prelucrare a lemnului din cadrul societăților mixte. Ambele firme au intrat în faliment în 1985, respectiv 1995.

În raportul Guvernului, oficialii români spun că „se va analiza oportunitatea” renunțării la datoria pe care o avem de încasat din statul african, acest lucru fiind „justificat de imposibilitatea recuperării” banilor. Suma: peste 10 milioane de dolari.

În raportul guvernamental mai scrie că Palatul Victoria se gândește să radieze și o datorie în valoare de aproape 100.000 de dolari pe care o avem de recuperat tot dintr-un stat african: Tanzania. Datoria provine din capitalul social și livrările de utilaje pentru exploatări miniere ale societății mixte Besaminco, desființată în anul 1984.

 

Delapidare în Nigeria

România lui Ceaușescu a mai investit într-o fabrică nigeriană de mobilă denumită „Nirowi” și care a ajuns după 1990 o ruină. Acum trebuie să luăm de la statul african peste 12 milioane de euro. Nigeria a propus României în 2013 ca mod de plată a datoriei să găsească un investitor român care să cumpere acțiunile României de la fabrică, dar nu a fost nimeni interesat.

„Începând cu 1990 conducerea societății a fost preluată integral de partea nigeriană, iar cei însărcinați cu gestionarea bunurilor au excelat în a delapida. Bunurile aflate în patrimoniul societății (mașini, utilaje, echipamente, clădiri, etc) sunt distruse, dispărute sau se află într-un stadiu avansat de deteriorare”, spune Guvernul României despre fabrica în care a investit Ceaușescu.

Colac peste pupăză, în 2017 Nigeria a anunțat România că nu mai este de acord nici măcar cu privatizarea pentru eventuala recuperare a investiției. În acest moment, Guvernul român recunoaște că nu știe ce să facă în acest caz.

 

Un coșmar cu pirați faliți

În Somalia, România ceaușistă a livrat înainte de 1989 echipamente pentru agricultură. După moartea lui Ceaușescu mai aveam de recuperat o sumă de peste 2,5 milioane de dolari. Situația tragică din țara cu cei mai mulți pirați din lume (peste 3.000) face imposibilă, cel puțin pentru moment, recuperarea datoriei care i se cuvine României.

Potrivit Guvernului, recuperarea datoriilor „nu a fost posibilă datorită îndelungatului conflict civil care a început în anul 1991 și a durat mai bine de 20 de ani, cu consecințe dezastruoase pentru economia statului somalez”. În 2014, Somalia se număra printre primele trei cele mai puțin dezvoltate țări din lume.

Situația datoriilor este atât de departe de rezolvare, încât Somalia nici măcar nu are o bază de date cu datoriile către România și a cerut României, în 2014, să-i trimită datele ei. „Până în prezent nu s-a primit nicio reacție din partea autorităților somaleze”, se arată în raportul guvernamental.