Editura Evenimentul si Capital

Ziua în care Ceaușescu a devenit „cel mai iubit fiu al poporului”. Serial ”Invadarea României - 1968”

Autor: | | 2 Comentarii | 10361 Vizualizari

August 1968. Peste câteva zile se împlinesc 50 de ani de la unul dintre cele mai ciudate evenimente din istoria noastră recentă, invadarea Cehoslovaciei de către cinci țări din Tratatul de la Varșovia. Pentru români, momentul rămâne ca unul de amestec de frică, respect, mândrie națională. Evenimentul Zilei și-a propus să marcheze împlinirea unei jumătăți de secol printr-un serial de dezvăluiri care să acopere cât mai multe componente ale acelei situații complexe, dar, ca în orice astfel de „dosar”, mărturiile celor care au trăit emoțiile acelor zile sunt cele mai importante. Le așteptăm de la cititorii noștri, urmând ca toate să fi e publicate. Primul episod al serialului este scris de colaboratorul nostru și al revistei Evenimentul Istoric, Alex Mihai Stoenescu. Reputatul istoric a făcut o sinteză a acelei veri cu adevărat fierbinți, apelând la descoperirile și cărțile profesorului Mihai Retegan, o adevărată autoritate în domeniu.

„Momentul 1968”, cum este numit în Istoriografia română episodul politico-militar al reacției regimului Ceaușescu și mai ales a liderului comunist român la invadarea Cehoslovaciei de către URSS și aliații săi (fără România) din Tratatul de la Varșovia, a fost abordat mai întâi de politologi și de comentatori ai perioadei comuniste din România ca eveniment decisiv pentru cariera internațională a lui Nicolae Ceaușescu, pentru declanșarea politicii „naționaliste” sau pentru un plan de „amăgire a Occidentului”. Totodată, s-a dezvoltat și o opinie minimalistă, care încearcă să acrediteze ideea că pericolul în care s-a aflat România atunci nu a fost real, ci exagerat de către propaganda regimului, iar importanța gestului de rezistență al lui Ceaușescu este nesemnificativă în planul istoriei sistemului comunist internațional și chiar în cel al relațiilor bilaterale românosovietice.

Din acest motiv, Mihai Retegan se simte nevoit să facă, încă din „Cuvântul înainte” la prima ediție a lucrării „1968. Din primăvară până în toamnă. Schiță de politică externă românească” (1998) precizările istoriografice necesare. El identifică patru opinii asupra subiectului:

1. Cele două părți (URSS și România) au căutat să detensioneze relația dintre ele, după reacția vehementă a lui Nicolae Ceaușescu din 21 august 1968, nefiind interesate, ambele, de extinderea acțiunii militare din Cehoslovacia spre România,

2. Unii istorici consideră atitudinea lui Ceaușescu drept „exprimarea cea mai curajoasă a politicii de independență” (Florin Constantiniu), pericolul fiind real, iar reacția lui conformă cu un sentiment național (cvasi)general;

3. Pe Ceaușescu „l-a luat limba pe dinainte” (Alexandru Bârlădeanu) și după aceea a căutat să repare gafa, neexistând vreun plan de apărare sau de desprindere;

4. Un Ceaușescu „șiret”, care a știut să transforme momentul întrun „fabulos capital politic” (Mihai Pelin).

Invadarea României, o realitate?

Prin urmare, o contribuție importantă la înțelegerea „momentului 1968” pentru Ceaușescu și România este descoperirea de către Mihai Retegan a faptului că, încă din 1967, Ceaușescu inițiase un program de activizare a forțelor militare române cu scop protectiv. În decembrie acel an este elaborat un plan de manevre militare, care va fi pus în aplicare la începutul anului următor: „Încă din ianuarie, unități și mari unități intră într-un program complex de pregătire, cele mai multe deplasându-se spre raionul de alarmare. Este vorba de unități divizionare și mari unități din compunerea Armatei 3, dar și din subordinea unor comandamente de armă: Apărarea Antiaeriană a teritoriului, marina militară, trupele de grăniceri, de transmisiuni, de geniu și trupele chimice. Cele mai multe exerciții de alarmare au fost efectuate cu Divizia 18 mecanizată (Timișoara), Divizia 6 tancuri (Dej), Divizia 11 mecanizată (Oradea) și Brigada 2 vânători de munte (Brașov)”. Cele mai multe manevre militare se desfășoară în Vest, spre Ungaria, probabil și pentru a nu trezi suspiciuni sovieticilor, dacă mișcările de trupe se declanșau la granița cu ei, dar și pentru a pregăti blocarea componentei militare maghiare a invaziei pe teritoriul Transilvaniei. „Sigur că învățămintele exercițiilor militare din vestul țării urmau a fi transmise tuturor comandamentelor de mari unități și divizionare. De câțiva ani buni, Ministerul Forțelor Armate al României își pregătea trupele din subordine potrivit unui program propriu elaborat fără intruziunile sovieticilor sau ale prietenilor acestora, și fără să le mai aducă la cunoștința lor. Sigur, nu luăm în discuție cazurile de spionaj sau de trădare, prin care sovieticii au putut afla lucruri sensibile ale sistemului național de apărare”.

Completăm această informație cu detaliul că în aplicațiile din poligonul de la Cincu trupele simulau apărarea cu spatele la munte împotriva unui atac de la câmpie, cu forțarea unui râu major, ceea ce corespundea situației operative din Moldova. Reacția comandanților militari români a fost atunci cea mai importantă bază psihologică pentru atitudinea lui Ceaușescu. A contat cunoașterea lor încă din perioada când le-a fost șef politic și faptul că în ultimul an (august 1967, octombrie 1967, aprobarea listei de avansări din 1968) liderul politic apucase să își plaseze destui apropiați în funcțiile de comandă ale Marilor unități.

Trupele sovietice, precedate la Praga de sosirea lui Ceaușescu și Tito

Vizitele lui Tito și ale lui Ceaușescu la Praga de la jumătatea lunii august 1968 îi provoacă o explozie de furie lui Leonid Brejnev: „Acum, la Praga este așteptată sosirea lui Ceaușescu și a lui Tito, se poartă discuții despre o cârdășie dunăreană, despre o întâlnire dunăreană”. Moscova era îngrijorată nu numai de slăbirea forței sale militare în zona centrală și de contact a Blocului, ci și de posibilitatea constituirii unui „bloc regional” Cehoslovacia - Iugoslavia – România, rezistent la politicile sovietice europene. Temerile par a fi fost îndreptățite, deoarece opțiunea de politică externă expusă de Ceaușescu la Praga (15 – 16 august) conducea în acea direcție:

a) Chestiunea unui centru conducător al mişcării comuniste la ale cărui decizii trebuie să te supui, altminteri „ai încălcat principiile internaţionalismului proletar”.

b) CAER. De câţiva ani buni, spune Ceauşescu, se fac eforturi serioase pentru crearea unor organisme supranaţionale, ignorându-se cele interne şi afectându-se, astfel, relaţiile dintre statele socialiste. Bunăoară, planul din 1964 (aşa-numitul plan Valev) şi reorganizarea CAER „se refereau direct la România care ar fi trebuit să fie împărţită în trei regiuni economice, din care una ar fi fost în legătură cu Ucraina, a doua cu Ungaria şi o parte a Cehoslovaciei, iar a treia cu Bulgaria. Conducerea acestor regiuni ar trebui să fie încredinţată organelor supranaţionale. În Declaraţia PCR din anul 1964, a fost adoptată poziţia faţă de aceste tendinţe şi au fost trasate principiile independenţei, suveranităţii şi neamestecului în treburile interne”.

c)Modelul sovietic. „Adoptarea automată a unor propuneri ale URSS sau PCUS – declara Ceauşescu lui Dubcek – provine din idealizarea în trecut a tot ce venea din URSS. Pentru PCR nu a fost uşor să ajungă la concluziile de astăzi, dar era clar că nu era posibil să se continue pe modelul vechi şi că este necesar să fie luate în considerare interesele României şi ale mişcării comuniste (românești). După o analiză profundă, PCR a ajuns la concluzia că este neapărat nevoie să depăşim sentimentalismul şi că era neapărat să adoptăm poziţii care să corespundă nevoilor vitale ale României.

Operațiunea „Dunărea”

Impactul acestor principii a fost mai mare în opinia publică din România deoarece conferința de presă comună cehoslovaco - română a fost transmisă, pentru prima oară, la televiziune în direct, ocazie cu care Nicolae Ceaușescu a subliniat că Tratatul de la Varșovia este valabil, în opinia României, numai în cazul unui „atac din afară din partea unei țări imperialiste”, formulare care ascundea două idei strategice: Tratatul de la Varșovia nu are aplicabilitate în interiorul Blocului Estic, ceea ce însemna lipsa de legitimitate a unei eventuale intervenții sovietice interne (trupe staționate) sau externe (trupe pătrunse); un conflict de graniță sau chiar militar care implica, de exemplu, Austria sau chiar Germania punea în discuție calitatea agresorului de „imperialist”, de cucerire etc., deci nu o accepta automat. La 18 august, Brejnev îi convoacă pe liderii Ulbricht (RDG), Gomulka (Polonia), Jivkov (Bulgaria) și Kadar (Ungaria) și decide invazia împreună cu ei: „Declanșăm acțiunea la miezul nopții de 20 spre 21 august și până dimineața ocupăm toate punctele strategice, în special Praga, Brno, Bratislava, Kosice și alte orașe importante”.

Chiar denumirea operațiunii – „Dunărea” - arată că scopul ei era împiedicarea constituirii „blocului regional”, numit de sovietici „dunărean”. Ungaria era interesată direct pentru că se afla între cele trei țări rebele. „Şi, aşa cum fusese planificat, la ora 0 a zilei de 21 august, trupele unor state participante la Pactul de la Varşovia (însumând 29 divizii, 7.500 tancuri şi peste 1.000 avioane) au intrat în Cehoslovacia pe itinerarele recunoscute de unităţile de cercetare încă de la sfârşitul lunii mai, când se pregătea aplicaţia „Şumava” şi au ocupat sau blocat zonele şi punctele strategice identificate tot atunci: aeroporturi, instituţii guvernamentale şi de partid, cazărmi. Operaţia „Dunărea” fusese declanşată, iar „solidaritatea internaţională proletară” îşi arăta adevărata faţă”.

BREAKING NEWS! Decizie in cazul lui Dumitru Dragomir!

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: EVZ Special

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei