Facem precizarea că, în decursul relatării, vom prezenta o serie de informații și declarații consemnate în volumul „Nicu Ceaușescu – o viață cu cortina trasă” (Editura FelixFilm, București, 1992), care conține o serie de mărturii inedite privitoare la acest episod intrigant și de-a dreptul necunoscut publicului larg.

Spaimele Elenei

În octombrie 1975, dictatorul Nicolae Ceaușescu i-a ordonat comandantului Școlii Militare de Aviație „Aurel Vlaicu” (din Boboc, județul Buzău) să-l instruiască temeinic pe mezinul zvăpăiat Nicu, în condițiile în care acestuia îi intrase în cap o nouă pandalie: să devină, în cel mai scurt timp… primul aviator al patriei! Elenei Ceaușescu nu i-a surâs absolut deloc ideea, firește, întrucât nu voia să-l știe pe Nicușor printre nori, riscânduși viața, dar, la insistențele junelui, s-a lăsat înduplecată. În schimb, fantezia „prințișorului” a fost încurajată de dictator, comandantul suprem al armatei, dar și de rubedeniile „de prim rang”, în special de unchii generali.

Apare Postelnicu. Un bloc pentru mezinul dictatorului!

Vestea a căzut ca o bombă la Școala Militară de Aviație „Aurel Vlaicu”, unde a descins ca un vârtej chiar junele Tudor Postelnicu – pe atunci secretar cu probleme organizatorice al Comitetului Județean de partid Buzău –, care nu a avut liniște până nu i-a asigurat lui Nicușor un trai demn de o beizadea răzgâiată.

Nici mai mult, nici mai puțin, patru familii de ofițeri au fost evacuate peste noapte, pentru a elibera un bloc cu două etaje aflat în incinta unității de la Boboc, unde a fost instalat „prințișorul”, în urma unor temeinice renovări realizate de meșteri trimiși de la București. Tot din Capitală, mămica Elena Ceaușescu i-a trimis mobilă sculptată nou-nouță, veselă de porțelan, pahare de cristal și numeroase cutii pline cu lenjerie și țoale făcute la comandă. Vastele apartamente ale lui Nicu au fost dotate cu două telefoane, dintre care unul avea linie directă la Cabinetul 1.

 

Pistă nou-nouță

Pentru a nu-l surmena cu preumblări obositoare, sala de cursuri în care Nicușor prime lecții de aviație a fost organizată chiar la parterul blocului amintit! De altfel, „prințișorul” era inițiat în tainele aeronauticii de o echipă alcătuită din nu mai puțin de 20 de specialiști – ofițeri, profesori și maiștrii militari. Pentru a i se asigura cele mai bune condiții didactice mezinului dictatorului, la unitatea de la Boboc s-a construit o pistă nouă, doar pentru uzul lui Nicușor, dar și un turn de control al zborului, care era dotat cu tehnică de ultimă oră.

Mai mult chiar, au fost alocate două aparate de zbor noi, IAR-823, extrem de performante în acei ani. „Profesorii de la toate disciplinele au fost riguros selecționați. Li s-a ordonat să realizeze cursuri superintensive, astfel încât elevul Nicu să devină în numai șase luni locotenent-aviator în rezervă. Au fost aleși și doi buni instructori de zbor, coloneii Ion Văleanu și Constantin Grecu, care au primit misiunea de a efectua cu elevul 100 de ore de zbor în perioada decembrie ‚ 75-martie ‚ 76.

Condițiile meteo din acea iarnă grea erau nefavorabile, dar cei doi ofițeri și-au asumat riscul, fiindcă ordinul se execută, nu se discută”, relata Ioan Burnichi, în 1992, fost inginer-șef al Școlii Militare de Aviație „Aurel Vlaicu” din Boboc.

 

Pauzele lungi și dese…

Totuși, în pofida tuturor acestor eforturi însumate, rezultatele la învățătură ale lui Nicu Ceaușescu s-au dovedit cel mult mediocre. Potrivit lui Ioan Burnichi, junele nu rezista mai mult de două-trei ore cursurilor intensive de teorie, după care începea să caște și își rătacea, ireversibil, orice urmă de atenție sau de interes pentru studiu. Astfel, pentru a nu-l supăra pe Nicușor – care terorizase deja, împreună cu prietenii, stațiunile de pe litoral, unde organizase orgii faraonice –, Tudor Postelnicu îi aranjase o „pauză mare” de două-trei ore, când mezinul lui Ceaușescu obișnuia să joace tenis de câmp pe un teren construit special pentru el.

Bolizii preferați

Fiindcă era un mare împătimit al vitezei și al senzațiilor tari, Nicușor și-a adus, la Boboc, și cei doi bolizi preferați – Renault 16 și Audi –, care au fost parcați într-un hangar și întreținuți, ori de câte ori i se punea pata „prințișorului”, de doi mecanici navetiști din Capitală. Nicu Ceaușescu se urca la volan în fiecare sâmbătă dimineața, când venea la București, de unde se întorcea la începutul săptămânii. De notat că unul dintre cei mai respectați bucătari ai aviației – abia pensionatul bucureștean Ion Deteșanu – a fost rechemat la datorie pentru a-i găti prințișorului cele mai alese și mai sănătoase mâncăruri! Legumele, carnea și celelalte produse erau asigurate de CAP-ul din comuna Mărăcineni.

 

10 „cu felicitări” pentru mediocritate

Potrivit aceluiași Ioan Burnichi, după șase luni de instrucție teoretică și 100 de ore de zbor, Nicușor ar fi meritat, cel mult, două note de șapte, și asta cu indulgență, dar, după ce „prințișorul” s-a plâns telefonic dictatorului Ceaușescu, pârându-i pe comandanții de la Boboc că nu i-ar recunoaște „calitățile”, acestora li s-a poruncit să-i ofere mezinului nota 10 „cu felicitări”, un brevet nou-nouț de pilot și gradul de locotenent. Ceea ce s-a și întâmpat, cu celeritate, în primăvara lui 1976, când Tudor Postelnicu i-a organizat lui Nicușor o festivitate cu aplauze. Aceste acțiuni i-au cimentat drumul lui Postelnicu spre culmile Comitetului Central.