Război pe viață și pe moarte între Palate, pentru bani

Război pe viață și pe moarte între Palate, pentru bani

În România, de câteva luni, asistăm la acuzații de înaltă trădare venite dinspre și înspre Guvern și Președinție. Mai întâi a fost acuzată Viorica Dăncilă, iar acum se pregătesc documentele pentru Klaus Iohannis. Doar că aceste acuzații, de o gravitate deosebită, s-au cam fâsâit. De fapt, se pare că acuzatorii vor doar să arate pisica unul altuia. Ca într-un joc de grădiniță, se merge pe principiul: „Tu ai început primul”.

Acuzațiile de înaltă trădare aduse oamenilor politici care dețin cele mai importante funcții în stat au o rezonanță puternică în subconștientul publicului. Nicolae Ceaușescu a fost împușcat pentru înaltă trădare. În țările Uniunii Europene, în istoria recentă, există doar un singur caz de acuzație de înaltă trădare adusă unui demnitar de rang înalt. Este vorba despre președintele Cehiei, Vaclav Klaus, pus în 2013 sub acuzare pentru că a decis anularea unor procese ce s-au extins mai mult de opt ani.

Trădarea premierului

În luna mai, liberalii, prin președintele Ludovic Orban, au depus la Parchetul General o plângere penală pe numele premierului Viorica Dăncilă şi a liderului PSD, Liviu Dragnea, privind modul în care aceștia au gestionat informarea cu privire la demersul de mutare a ambsadei României în Irsael, de la Tel Aviv la Ierusalim. După ce Parchetul general și-a declinat competența în analizarea acestor acuzații, dosarul a ajuns la DIICOT.

În documentul de 20 de pagini se vorbește despre mai multe infracțiuni grave care ar fi fost comise de primministrul României, pentru care, în situația în care ar fi găsită vinovată, ar putea fi condamnată la închisoare pe viață.

„Sesizarea se referă la toate circumstanţele legate de pregătirea, adoptarea, transmiterea către opinia publică a memorandumului privitor la mutarea ambasadei. Am fost, sunt şi voi fi un susţinător al Parteneriatului Strategic cu SUA, întotdeauna am acţionat şi am pledat pentru relaţii de prietenie cu statul Israel, am fost, sunt şi voi fi un susţinător al statutului României de membru al Uniunii Europene, dar al unui statut de partener loial, responsabil, partener de încredere la nivelul Uniunii Europene care acţionează în conformitate cu tratatele şi în conformitate cu deciziile organismelor Uniunii Europene”, a explicat Ludovic Orban demersul său.

Ieri, Mihaela Porime, oficial DIICOT, a declarat pentru Evenimentul zilei, că dosarul este în lucru. Cercetările se fac in rem, adică se cercetează fapta, nu persoane.

Trădarea președintelui

PSD a acuzat, din start, că în spatele acțiunii lui Ludovic Orban se află președintele Klaus Iohannis. Să nu rămână datori, s-au gândit să facă și ei o plângere împotriva președintelui. Tot pentru înaltă trădare. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dat de înțeles că nu este implicat, dar că știe că în partid există un grup de specialiști care pregătesc documentul. Deputatul Cătălin Rădulescu a admis că există, întradevăr, această inițiativă. El a relatat, ieri, pentru Evenimentul zilei, cum au ajuns la concluzia că președintele s-ar face vinovat de înaltă trădare. „De doi ani, domnul președinte creează aceste situații. Nici măcar Băsescu, pe care l-am considerat cel mai rău președinte, nu și-a permis ceea ce își permite Iohannis. Incită la nerespectarea legii prin încurajarea unor acte de vandalism. Să nu uităm că a ieșit, în geacă roșie, în mijlocul manifestanților și a ajutat trot felul de organizații să creeze haos. Suntem curioși dacă va participa și în data de 10 la miting. Noi nu avem nimic cu cei care vin să protesteze. Dar, când în mediul virtual circulă mesaje și amenințări de o violență incredibilă, de amenințări cu moartea, din partea celor care vor să vină, credem că poziția unui șef de stat ar trebui să fie alta, să îndemne la conciliere. Apoi, mai este și revocarea șefei DNA, a tras de timp nepermis de mult. A subminat economic statul. A tot anunțat că nu sunt bani de salarii și pensii, că România e la pământ. Cine mai are încredere să vină să investească sau să discute cu guvernul?”, a spus Rădulescu.

Președintele își forțează suspendarea

Deputatul a precizat că are impresia că Iohannis, prin tot ceea ce face, își forțează suspendarea pentru a câștiga electoral deoarece președintele și-a anunțat intenția de a candida din nou. Întrebat dacă nu crede că astfel PSD face jocul lui Iohannis, Rădulescu a consimțit, dar a spus că nu au ce face. De asemenea, când i-am spus că această acuzație pare o răzbunare pentru „trădarea lui Dăncilă”, deputatul PSD a spus că „nu suntem copii de grădință”. Cătălin Rădulescu a mai spus că Iohannis sabotează permanent activitatea Guvernului prin atacarea tuturor legilor la CCR. „În ultima lună de activitate, a atacat 18 sau 22 de legi. Și dacă facem una perfectă și dacă este agreată și de PNL, dacă e făcută de PSD, o atacă”, a afirmat deputatul. „Ori este rău intenționat, ori merge pe axa Germania și ignoră SUA, ori are consilieri proști sau toate aceste acțiuni îi aduc notorietate”, a explicat Rădulescu motivele care, crede el, îl determină pe Iohannis să acționeze așa.

Aservire față de o putere străină

Grupul de lucru din PSD care încropește capetele de acuzare aduse președintelui are în vedere și legăturile președintelui cu companii străine. Cătălin Rădulescu a vorbit despre „aservire față de o putere străină”. „Să ne amintim de legăturile care s-au făcut între președinte și firma austriacă Schweighofer, cei care au tăiat pădurile din România. Sau, acum, cu Legea offshore”, a spus politicianul.

 

Rectificarea bugetară îl bagă pe președinte în incapacitate

Imediat după rectificarea bugetară de săptămâna trecută, când Administrației Prezidențiale i-a fost redus bugetul cu peste 10 milioane de lei, președintele și-a intensificat atacurile la adresa PSD și Guvernului. Ieri, purtătorul de cuvânt al președintelui, Mădălina Dobrovolschi, a declarat că rectificarea este o încercare de blocare a activității instituției. În privinţa Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele României consideră că rectificarea bugetară anunţată reprezintă o încălcare grosolană şi o încercare de a bloca prin constrângeri bugetare activitatea unei instituţii fundamentale. Consecinţele sunt grave asupra acţiunilor preşedintelui României şi, implicit, a reprezentării statului român. (...) România nu va putea fi reprezentată şi nu va putea să îşi onoreze angajamentele internaţionale asumate, cum ar fi găzduirea şi organizarea Summitului Iniţiativei celor 3 Mări (17-18 septembrie) şi evenimentele din 2019, prilejuite de exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene”, a declarat purtătoarea de cuvânt. Mădălina Dobrovolschi a adăugat că Președinția are contracte în derulare și că, în aceste condiții, există riscul ca Administrația Prezidenţială să fie acționată în judecată pentru neplata furnizorilor.

 

Nu știe stânga ce face dreapta

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a declarat, la RFI, că documentul cu acuzele de trădare aduse președintelui nu este asumat de PSD. „Există un document în sensul acesta, așa cum a recunoscut și președintele partidului într-o emisiune de mare audiență. Dar nu este asumat de partid. Adică nu este un document oficial pe care să îl anunțăm noi public. Că dorim să facem lucrul ăsta și că punctele de acolo sunt asumate de PSD și de coaliția PSD-ALDE. Este doar o analiză făcută în mod profesionist de către unii din colegii noștri care au identificat mai multe motive. Urmează să analizăm acest document în interiorul coaliției și pe urmă să anunțăm.”