calin popescu tariceanu

calin popescu tariceanu. Un politician român cunoscut, Călin Popescu-Tăriceanu a fost prim-ministru al României și unul dintre cei mai importanți lideri ai politicii românești postcomuniste. A ocupat funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL), iar mai târziu a devenit președinte al Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE). Tăriceanu este binecunoscut pentru cariera sa politică de peste douăzeci de ani, care a avut un impact semnificativ asupra procesului de consolidare a democrației și a parcursului european al României.

Biografie și carieră:

A fost născut pe 14 ianuarie 1952, în București, România.
Studii: A absolvit Universitatea Tehnice de Construcții București la Facultatea de Hidrotehnică.

1. Prim-ministru al României (2004-2008): În urma alegerilor generale care au adus Alianța D.A. (PNL-PD), care include Partidul Național Liberal și Partidul Democrat, o majoritate parlamentară, Călin Popescu-Tăriceanu a fost numit prim-ministru al României în decembrie 2004. Creșterea economică a marcat mandatul său de prim-ministru, dar și conflictele în coaliția de guvernare. La 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea Europeană în timpul administrației sale.

2. Tensiunile politice și demisia lui Traian Băsescu: Numeroasele neînțelegeri care au afectat relația lui Tăriceanu cu președintele de atunci, Traian Băsescu, au dus la destrămarea Alianței Democrate în 2007. După ce alianța s-a prăbușit, Tăriceanu a continuat să conducă cu sprijinul Parlamentului.

3. Președintele Senatului din 2014 până în 2020: Tăriceanu a revenit în politică după o pauză și a fost ales președinte al Senatului în 2014. A fost critic al justiției și al „statului paralel” în această perioadă și a susținut modificări ale legislației privind combaterea corupției.

4. Crearea ALDE: Tăriceanu a înființat Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), un partid politic liberal afiliat cu Partidul Social Democrat (PSD), în 2015. ALDE a colaborat cu guvernele PSD și a avut portofolii în mai multe guverne.

5. Candidatura pentru președinție: Tăriceanu și-a exprimat intenția de a candida la președinția României în 2019, dar a renunțat din cauza alianțelor politice în favoarea unui alt candidat.

Călin Popescu-Tăriceanu, moștenirea politică a sa, rămâne o figură remarcabilă în politica românească, având o carieră plină de succes și controverse. A susținut principiile liberale și a ajutat la integrarea României în UE. De asemenea, a fost o voce influentă în timpul schimbărilor politice din România.

Călin Popescu-Tăriceanu: "Președintele e obligat să respecte Constituția"

Călin Popescu-Tăriceanu: "Președintele e obligat să respecte Constituția"

Fostul lider ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, acum candidat al Partidului Pro România, declară că președintele Iohannis este obligat să respecte legea și să desemneze un premier din partea formațiunii care...

Băsescu, dezlănțuit: „Sper să nu intre în Parlament aceste putregaiuri!”

Băsescu, dezlănțuit: „Sper să nu intre în Parlament aceste putregaiuri!”

Fostul președinte Traian Băsescu a avut o ieșire extrem de dură la adresa lui Călin Popescu Tăriceanu și a lui Victor Ponta, exprimându-și speranța că aceștia nu vor reuși să...

Tăriceanu îl critică pe Iohannis: „Ceea ce faceți este profund ilegal și neconstituțional”

Tăriceanu îl critică pe Iohannis: „Ceea ce faceți este profund ilegal și neconstituțional”

Călin Popescu Tăriceanu, senator Pro România, a reacţionat dur după ce președintele Klaus Iohannis a atacat din nou Partidul Social Democrat și a susținut PNL-ul. Tăriceanu a scris pe o...

Călin Popescu Tăriceanu vorbește despre campania pro vaccin. ,,Ne vor obliga!"

Călin Popescu Tăriceanu vorbește despre campania pro vaccin. ,,Ne vor obliga!"

Călin Popescu Tăriceanu a adresat miercuri, printr-o postare pe Facebook, o întrebare românilor, referindu-se la o așa zisă ,, campanie forțată" de vaccinare împotriva COVID-19. ,,Aș vrea să vă întreb...

Tăriceanu cere demisia lui Orban și a lui Tătaru: „Nu au nici o scuză”

Tăriceanu cere demisia lui Orban și a lui Tătaru: „Nu au nici o scuză”

Senatorul Călin Popescu-Tăriceanu cere demisia premierului Ludovic Orban și a ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, după tragedia de la Spitalul Județean din Piatra Neamț. Călin Popescu-Tăriceanu susţine că Guvernul nu poate...

Care e statutul nostru în raport cu Europa? Acuzații grave: „Iohannis a stat ca un ficus”

Care e statutul nostru în raport cu Europa? Acuzații grave: „Iohannis a stat ca un ficus”

Președintele Klaus Iohannis nu a obținut nici un euro în plus, pentru România, la negocierile cu Comisia Europeană, deoarece a stat ca „un fiscus decorativ” la discuțiile cu reprezentanții instituției....

Atac la liderii țării: „Parcă și pe Ceaușescu îl vedeam mai puțin”

Atac la liderii țării: „Parcă și pe Ceaușescu îl vedeam mai puțin”

Călin Popescu Tăriceanu îi acuză pe preşedintele Iohannis şi Ludovi Orban că mai mult vorbesc decât să facă ceva bun pentru ţară. În acest context, le propune sloganul „Totul în...

Ponta se pregătește să devină iar premier: „A scos România din marasmul economic”

Ponta se pregătește să devină iar premier: „A scos România din marasmul economic”

Congresul pentru fuziunea dintre ALDE și Pro România s-a desfășurat duminică, online, din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Aşadar, Călin Popescu-Tăriceanu l-a propus duminică la Congresul de fuziune...

Klaus Iohannis este acuzat de ipocrizie. Ultima decizie a președintelui a atras critici

Klaus Iohannis este acuzat de ipocrizie. Ultima decizie a președintelui a atras critici

Călin Popescu Tăriceanu a lansat un atac la Klaus Iohannis, după ședința ținută, joi seara, de Guvern. În România vor intra în vigoare noi restricții, începând de luni, din cauza...

Tăriceanu dă de pământ cu Guvernul Orban. „Vor fi urmări dramatice  în societate”

Tăriceanu dă de pământ cu Guvernul Orban. „Vor fi urmări dramatice  în societate”

Călin Popescu Tăriceanu acuză actuala guvernare că au început izolările în masă, ceea ce este un factor negativ pentru societate. Luni, Tăriceanu a postat pe pagina sa de socializare un...

Pro România propune redeschiderea tuturor afacerilor din țară

Pro România propune redeschiderea tuturor afacerilor din țară

Un partid important din România propune redeschiderea tuturor afacerilor, cu testarea permanentă a angajaților. Călin Popescu-Tăriceanu, nou înscris la partidul condus de Victor Ponta a postat pe pagina sa de...

Un ex-șef din serviciul secret, chemat de Ponta și Tăriceanu „să pună România pe șine”

Un ex-șef din serviciul secret, chemat de Ponta și Tăriceanu „să pună România pe șine”

Apariție surprinzătoare a unui fost șef din serviciile secrete pe lista de candidați ai Pro România Un fost mare șef într-un serviciu secret este unul dintre numele cu greutate care...

Tăriceanu: „În preajma alegerilor, vor să mă scoată din joc”

Tăriceanu: „În preajma alegerilor, vor să mă scoată din joc”

Fostul președinte al ALDE și al Senatului României a reacționat dur când a aflat că planul de rezervă a eșuat și că acum este la mâna procurorilor de la Parchetul...

Decizii cruciale la CCR. Pe listă sunt două nume grele: Iohannis și Tăriceanu

Decizii cruciale la CCR. Pe listă sunt două nume grele: Iohannis și Tăriceanu

Curtea Constituţională a României are termen de judecată pentru trei decizii importante în politica românească. Doi dintre protagoniști sunt preșeedintele Klaus Iohannis și președintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu. După ce procurorii...

Demisia momentului în România. Decizia șoc luată de Călin Popescu Tăriceanu

Demisia momentului în România. Decizia șoc luată de Călin Popescu Tăriceanu

Decizie neașteptată, luată pentru a parafa o nouă înțelegere politică. A luat o decizie foarte importantă pentru partidul său și a anunțat ce planuri are, în această seară. Președintele ALDE,...

Tăriceanu și-a pus parlamentarii în cap. „Să nu se mai plătească indemnizaţii”"

Tăriceanu și-a pus parlamentarii în cap. „Să nu se mai plătească indemnizaţii”"

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE, a afirmat, miercuri seară, la postul România TV, că cea mai înțeleaptă decizie ar fi amânarea alegerilor parlamentare din decembrie. Tăriceanu susține, de asemenea, că...

Ce a făcut Orban peste noapte? Tăriceanu a şi aflat-o! E şi Iohannis implicat, atenţie

Ce a făcut Orban peste noapte? Tăriceanu a şi aflat-o! E şi Iohannis implicat, atenţie

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a lansat un atac dur în direcţia premierului şi a preşedintelui României din cauza unui subiect foarte delicat în pandemia de coronavirus. Este vorba desore interzicerea...

Atac fără perdea al opoziției! „Orban a luat-o complet razna! Au ajuns atât de ordinari..."

Atac fără perdea al opoziției! „Orban a luat-o complet razna! Au ajuns atât de ordinari..."

Decizia premierului Ludovic Orban de a scoate polițiști civili pe străzi, pentru a surprinde în flagrant cetățenii care nu respectă regulile de distanțare socială și purtarea măștii de protecție, a...

Fuziune cu scandal între Pro România și ALDE. „I-am spus-o şi lui Victor Ponta”

Fuziune cu scandal între Pro România și ALDE. „I-am spus-o şi lui Victor Ponta”

După ce Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au anunțat că anu bătut palma pentru fuzionarea partidelor pe care le conduc au apărut și primele semne de scandal. Adrian Pau,...

Ponta și Tăriceanu l-au trimis la plimbare pe Ciolacu. De data asta au lăsat PSD la ușă

Ponta și Tăriceanu l-au trimis la plimbare pe Ciolacu. De data asta au lăsat PSD la ușă

Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta au primit oferte din partea lui Marcel Ciolacu să candideze la alegerile parlamentare pe listele PSD, însă le-au respins. Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu,...