buget

Bugetul este un document financiar oficial care prezintă estimarea veniturilor și cheltuielilor unei persoane, instituții, organizații sau a unui stat pentru o perioadă determinată, de obicei un an.

În sens economic și administrativ, bugetul reprezintă instrumentul principal de planificare și control financiar, prin care se stabilește modul de colectare a resurselor și de alocare a fondurilor pentru atingerea unor obiective economice, sociale sau politice.

Tipuri principale de bugete:

Buget public / de stat – stabilește veniturile și cheltuielile statului (impozite, taxe, investiții, educație, sănătate etc.);

Buget local – gestionat de autoritățile locale pentru comunități (orașe, comune, județe);

Buget privat – al unei companii sau persoane fizice, privind planificarea resurselor proprii;

Buget al instituțiilor publice – reflectă finanțarea și cheltuielile fiecărei instituții din bani publici.

Un buget echilibrat presupune ca veniturile să acopere cheltuielile, iar un deficit bugetar apare când cheltuielile depășesc veniturile.

Bugetul este o proiecție financiară planificată, un instrument de gestionare a resurselor și un indicator al priorităților economice și sociale ale unei entități.

Liberalii SOLICITĂ audierea premierului Tudose. VEZI motivul

Liberalii SOLICITĂ audierea premierului Tudose. VEZI motivul

Liberalii solicită audierea premierului Mihai Tudose în comisia de buget a Senatului pentru a prezenta execuția bugetului general consolidat, colectarea TVA și rambursările TVA, a anunțat senatorul PNL, Florin Cîțu....

Guvernul ia MĂSURI pentru STINGEREA incendiului de la Măldărești

Guvernul ia MĂSURI pentru STINGEREA incendiului de la Măldărești

Guvernul a alocat astăzi, printr-o hotărâre, 1,2 milioane lei bugetului local al comunei Măldăreşti, judeţul Vâlcea, pentru continuarea stingerii incendiului de pe amplasamentul depozitului de deşeuri din localitate. Potrivit unui...

Guvernul a DECIS. Ce vor primi preșcolarii și elevii în noul an școlar

Guvernul a DECIS. Ce vor primi preșcolarii și elevii în noul an școlar

Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, modul de aplicare și de finanțare a Programului pentru școli al României, în perioada 2017-2023. Preșcolarii și elevii din învățământul primar și gimnazial...

Previziuni. Premierul Tudose “urechează” FMI-ul

Previziuni. Premierul Tudose “urechează” FMI-ul

Premierul Mihai Tudose a invitat Fondul Monetar Internaţional (FMI) la o discuţie privind prognozele economice ale României. Reamintim că Fondul Monetar Internaţional estimase că deficitul bugetar al României va ajunge...

Cazul Țuțuianu, DECAPITAREA care a durat 163 de minute. SCENARIILE demisiei care a zguduit scena politică

Cazul Țuțuianu, DECAPITAREA care a durat 163 de minute. SCENARIILE demisiei care a zguduit scena politică

La ora 14.22, Ministerul Apărării Naționale a dat un comunicat cel puțin bizar pentru o instituție care gestionează achiziții viitoare de cel puțin 5,15 miliarde de dolari. La 17.05, ministrul...

Orban, REACȚIE la scandalul salariilor întârziate: „Am AVERTIZAT. Arată MINCIUNA în care trăieşte partidul de guvernământ”

Orban, REACȚIE la scandalul salariilor întârziate: „Am AVERTIZAT. Arată MINCIUNA în care trăieşte partidul de guvernământ”

Președintele PNL, Ludovic Orban, a criticat Guvernul pentru întârzierile privind plata salariilor angajaților Ministerului Apărării Naționale (MApN). „Am avertizat de la adoptarea bugetului că nu sunt prevăzuţi banii pentru mai...

Programul START-UP în IMPAS. Guvernul nu mai are BANI

Programul START-UP în IMPAS. Guvernul nu mai are BANI

Guvernul nu are bani în acest moment pentru proiectele declarate câştigătoare în programul Start-Up Nation, pentru că nu a existat o rectificare bugetară în luna august, "Încep să mă îngrijorez...

Elogiul economiei în Parlament. Tudose: „Suntem campionii Europei”

Elogiul economiei în Parlament. Tudose: „Suntem campionii Europei”

Premierul Mihai Tudose a participat, astăzi, la „Ora prim-ministrului”, în plenul Camerei Deputaților, pentru a da explicații despre situația economică a României. „Chiar mulţumesc colegilor de la PNL pentru oportunitatea...

PARTIDELE primesc de 4 ori mai mulți BANI de la BUGET față de acum un deceniu

PARTIDELE primesc de 4 ori mai mulți BANI de la BUGET față de acum un deceniu

În 2008, chiar înaintea crizei economice din România, subvenția totală alocată partidelor era de 8 milioane lei, respectiv 0.01% din veniturile bugetului de stat. În comparație, în acest an suma...

Tudose, invitat la „Ora prim-ministrului”: „Există foarte multe semne de îngrijorare”

Tudose, invitat la „Ora prim-ministrului”: „Există foarte multe semne de îngrijorare”

Premierul Mihai Tudose ar urma să vină luni în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora prim-ministrului”, pentru a prezenta starea economiei. Decizia a fost luată, astăzi, de Biroul permanent al Camerei...

Bugetul Casei de Sănătate, păgubit de funcționari. În doi ani au furat 10 milioane de euro din banii bolnavilor

Bugetul Casei de Sănătate, păgubit de funcționari. În doi ani au furat 10 milioane de euro din banii bolnavilor

EVZ a dezvăluit din august 2016 că servicii medicale și medicamente sunt decontate de CASMB și CNAS pentru pacienți fictivi. Procurorii DNA au făcut, ieri, 50 de percheziții, inclusiv la...

TRĂDAREA UDMR. Anunțul lui Kelemen Hunor despre Guvernul Tudose

TRĂDAREA UDMR. Anunțul lui Kelemen Hunor despre Guvernul Tudose

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a criticat toate modificările aduse Codului Fiscal de către Guvernul Tudose. El a opinat că mediul de afaceri are nevoie de stabilitate și predictibilitate, dar că...

Guvernul a HOTĂRÂT: Plata defalcată a TVA, OBLIGATORIE de la 1 ianuarie 2018

Guvernul a HOTĂRÂT: Plata defalcată a TVA, OBLIGATORIE de la 1 ianuarie 2018

Guvernul a adoptat, în ședința de astăzi, o ordonanţă prin care introduce obligativitatea plăţii defalcate a TVA începând cu 1 ianuarie 2018, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA având...

PNL dezvăluie PLANUL lui Tudose. LOVITURA dată de Guvern BĂNCILOR

PNL dezvăluie PLANUL lui Tudose. LOVITURA dată de Guvern BĂNCILOR

În laboratoarele Guvernului se pregătește o măsură care vizează băncile și companiile de asigurări, a dezvăluit vicepreședintele PNL, Florin Cîțu. Prin introducerea unei taxe de 0,5 pe activele bancare, ale...

La CÂT se ridică INVESTIȚIILE în Institutul Cantacuzino. ANUNȚUL ministrului Apărării

La CÂT se ridică INVESTIȚIILE în Institutul Cantacuzino. ANUNȚUL ministrului Apărării

Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu a vorbit despre situaţia Institutului Cantacuzino și despre proiectul prin care instituția deveni una militară. El a spus că, dintr-o evaluare prealabilă, reiese că Institutul ar...

Dragnea ÎL FENTEAZĂ pe Tăriceanu. Ce vor DISCUTA social-democrații fără ALDE

Dragnea ÎL FENTEAZĂ pe Tăriceanu. Ce vor DISCUTA social-democrații fără ALDE

Liviu Dragnea nu l-a mai chemat pe partenerul său din coaliția de guvernare Călin Popescu-Tăriceanu la întâlnirea de sâmbătă de la Sinaia. De data aceasta, șeful social-democraților va discuta doar...

Tudose a făcut ANUNȚUL. Ce PREGĂTEȘTE Guvernul pentru toamnă

Tudose a făcut ANUNȚUL. Ce PREGĂTEȘTE Guvernul pentru toamnă

Premierul Mihai Tudose a anunțat, vineri, după ședința conducerii PSD de la Neptun, că în două-trei săptămâni va fi finalizat draftul bugetului care va include măsurile din Legea salarizării unice,...

ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ al lui Tudose despre Pilonul II de pensii

ANUNȚ de ULTIMĂ ORĂ al lui Tudose despre Pilonul II de pensii

Premierul Mihai Tudose a anunțat că Guvernul are în vedere mărirea sumelor care se varsă la Pilonul I de pensii, pentru că randamentul acestuia este mai mare. Șeful Executivului a...

ANAF, gaură de MILIARDE din cauza colectării TVA. Reacția Guvernului

ANAF, gaură de MILIARDE din cauza colectării TVA. Reacția Guvernului

La Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost descoperită o gaură de 8 miliarde de lei, din cauza deficiențelor de colectare de TVA, a anunțat, vineri, vicepremierul Marcel Ciolacu,...

Liberalii PUN TUNURILE pe Dragnea și Tudose: PSD se comportă ca pe vremea plenarelor PCR

Liberalii PUN TUNURILE pe Dragnea și Tudose: PSD se comportă ca pe vremea plenarelor PCR

Afirmațiile președintelui PSD, Liviu Dragnea, și ale premierului Mihai Tudose despre realizările Guvernului sunt criticate dur de către liberali. Ele sunt catalogate drept „depășiri fantasmagorice de plan, ca pe vremea...